Pe 5 februarie s-au împlinit 130 de ani de la nașterea lui Constantin Titel Petrescu. Eveniment consumat într-un total anonimat. Un anonimat tragic, și nemeritat, Titel Petrescu fiind unul dintre liderii interbelici ai social democrației românești, o direcție politică și ideologică mult mai puternică și mai influentă decât au prezentat-o atât cei din epocă, dar și comuniștii, după ei.
Mișcarea socialistă de sfârșit de secol XIX și cea social democrată, de primă jumătate a secolului XX, a avut lideri pe care îi putem considera a fi fost pe deplin sincronizați cu mersul ideilor politice la nivel european. Calitatea intelectuală a acestor lideri, Titel Petrescu fiind printre ei, este incontestabilă, și au contribuit din plin la modernizarea societății românești. Au avut principii ferme, au crezut în valorile pe care le-au promovat, au fost consecvenți în credința lor și deschiși dialogului.
Reamintesc câteva dintre prevederile ”Programului politic și economic al PSD” din epocă, Program sprijinit de Titel Petrescu în articolele publicate în ziarul ”România Muncitoare” la începutul secolului XX: ”dreptul la referendum, descentralizarea administrativă și autonomia comunală, sancționarea prin lege a funcționarilor statului pentru orice abuz și atingerea drepturilor cetățeanului, asigurarea unei Justiții cinstite, drepte și independente, reorganizarea învățământului, aplicarea unui impozit direct, proporțional și progresiv, introducerea contractului colectiv de muncă, crearea unei Case generale de ajutor pentru boală, invaliditate, lipsă de lucru și bătrânețe, organizarea unui credit agricol, reforma agrară”.
Constantin Titel Petrescu s-a implicat direct în dezvoltarea cooperației, fondând în 1914 „Casa Poporului”, o societate cooperativă pe acțiuni. Această societate cuprindea nu numai agenții de împrumut pentru meșteșugari și țărănime îndeosebi, ci și cluburi politice, sedii de sindicat, o editură și redacția unei publicații. Nici această evoluție nu a fost pe placul guvernării de atunci.
Poate că societatea românească nu era pregătită să accepte un astfel de program progresist și de departe cel mai radical din epocă. Dar el a indicat o direcție de evoluție și, mai devreme sau mai târziu, și celelalte forțe politice au trebuit să accepte necesitatea acestor schimbări și să le introducă, e drept, în forme mult diluate, care n-au schimbat prea mult situația celor care trăiau din muncă.
Guvernele României interbelice, dominate de liberali, au văzut în social-democrați nu doar niște firești adversari politici, ci o amenințare la adresa dominației lor pe scena politică. Un pamflet publicat de Titel Petrescu, pamflet care demasca moravurile cazone din armată, i-a adus un an de închisoare, sentință pronunțată de justiția militară.
Este drept, în închisorile democrației interbelice n-a stat decât trei luni. A avut de partea lui ”societatea civilă”, care s-a mobilizat în susținerea libertății de exprimare și a drepturilor constituționale. În închisorile totalitarismului comunist a stat șase ani, pentru că a refuzat preluarea ostilă de către PCR a PSD, a înființat PSD-I și a semnat o scrisoare adresată ONU, în care partidele istorice demascau mascarada alegerilor din noiembrie 1946. A rămas consecvent credinței sale, aceea că social-democrația nu are sens decât în democrație.
Încă din anii 1920 contestase schema revoluției proletare, pe care o considera un obstacol al progresului social, fiind adeptul unor aranjamente democratice pe plan economic și social, durabile și pozitive. Constantin Titel Petrescu respingea ideea „dictaturii proletariatului”, proletariatul rămânând în concepția sa un mandatar al puterii în cadrul pluripartitismului, nu „stăpânul” acesteia, acaparator al conducerii societății. Poate nu este lipsit de interes să amintesc că viața i-a dat dreptate: prin anii 60, după moartea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, și PCR renunța la ”dictatura proletariatului”, ca principiu de guvernare, cu argumente izbitor de asemănătoare, minus pluripartidismul.
A fost un anti-fascist convins, atitudine care venea din atașamentul lui profund la principiile democrației ”liberale”, ca să folosesc un termen atât de la modă azi. A respins pretențiile lui Hitler, acelea de a fi condus un partid ”socialist”, dar și Mișcarea Legionară, pe care o considera că reprezintă o „trădare a românismului”, ținând seama de apropierea ei de nazism și fascism.
Un astfel de om nu a fost găsit demn de a fi omagiat și asta este cel puțin regretabil. Mai mult, într-o astfel de atitudine găsim explicația crizei profunde în care se găsește politicul în România, și îndepărtarea cetățenilor de politică și de partide. Niciunul dintre partidele actuale nu-și mai asumă identitatea, refuză orice legătură cu trecutul, cu gândirea și acțiunea celor care le-au construit și care le-au asigurat continuitate peste ani.
Ca un partid să-și lege imaginea de oameni de principii și valori, precum Titel Petrescu, ar însemna să facă și altceva decât să transmită live din Parlament sau să reclame pe la Înaltele Porți. Ar însemna să gândească. Să propună programe. Să lupte pentru democrație, nu să promoveze totalitarismul în interiorul său și să sprijine instituții nedemocratice în societate. Ar însemna să fie consecvent, nu oportunist. În fine, ar însemna să promoveze interesul public, nu interesele private ale liderilor săi mai mult sau mai puțin efemeri.
Cine vine de nicăieri, se duce spre nicăieri. Asta este politica românească de azi. Ne plângem de lipsa modelelor, dar nu vrem să le vedem, pentru că modelele ne încurcă. Pierdem din cauza lipsei noastre de convingeri și de caracter.
Declarație politică pe care am susținut-o în Senatul României miercuri, 14 februarie 2018.