Am răspuns cu plăcere invitației pentru evenimentul care a marcat douăzeci de ani de la înființarea Asociației Agențiilor de Presă din Balcani, ABNA-SE, organizație care a apărut într-un context frământat, dominat de evenimentele din fosta Iugoslavie. Deși cred că acest clișeu – „Balcanii, butoiul cu pulbere al Europei” – este revolut, nu putem să nu remarcăm că acea criză a provocat o serioasă îngrijorare pe continent și în lume și a repus pe tapet câteva întrebări legate de statutul politic al informațiilor.
Trebuie să recunoaștem că informațiile au fost o armă în acel conflict, că a fost greu să faci jurnalism obiectiv și neutru, într-un context extrem de violent, dominat de emoții primare: ură, rasism, xenofobie, întreținut atât de părțile aflate în conflict, cât și de actori externi. Agențiile de presă, publice și private, au încercat (și, în cea mai mare parte, au și reușit) să ofere o informație echilibrată privind cauzele și consecințele conflictului. Astfel, și-au făcut datoria față de public, de cetățeni.
Trebuie să recunoaștem, de asemenea, și că există tentația diverșilor actori, statali sau nu, de a folosi presa, respectiv informația, ca instrument de influențare a opiniei publice, mai ales în caz de conflicte armate. Asta s-a întâmplat în fosta Iugoslavie, s-a întâmplat în conflictele care au precedat și au urmat destrămării fostei URSS, s-a întâmplat în Irak și Afganistan, se întâmplă acum în Ucraina, în Siria și în Libia.
Marile agenții de presă, cu o experiență vastă – unele, existând de mai bine de un secol –, cu tradiția jurnalismului de calitate, cu principii clare și ferme, sunt, în acest context, niște repere autentice și, totodată, sunt surse de știri de calitate. Ele permit omului obișnuit să separe informația utilă de zgomotul de fond al „surselor alternative”, care profită din plin de explozia tehnologică a rețelelor mobile de comunicații, dar tratează adesea informațiile drept o marfă ca oricare alta. Este bine că există puncte de vedere alternative, că sunt aduse la lumină și subiecte care altfel ar scăpa atenției publicului. Dar tocmai prea marea diversitate este principala slăbiciune a așa-zisului „jurnalism civic”.
Avalanșa de informație nefiltrată obiectiv, câteodată chiar instrumentalizată din punctul de pornire, depășește capacitatea de analiză a cititorului obișnuit, care este saturat cu informații, multe greu de verificat. Internetul este un soi de curte a miracolelor. Rolul presei de calitate este să pună ordine în haos, oferind repere.
În acest context, al diversității și al surselor alternative de informare, apare și problema drepturilor de autor. Este o dezbatere lungă, controversată, din care nu lipsesc accentele radicale, într-o direcție sau alta. Nu spun o noutate: jurnalismul de calitate costă, iar munca jurnaliștilor – unii plătind cu viața sau cu sănătatea ceea ce fac – trebuie protejată, mai ales de acei oportuniști care folosesc informațiile oferite de agențiile de știri în scopuri comerciale, invocând pentru asta „dreptul la liberă informare”. Pe de altă parte, nici protecția excesivă nu este de dorit, pentru că poate limita accesul la informație de calitate unei mari părți a populației. Trebuie găsit un compromis inteligent între aceste exigențe, nevoi și interese. Faptul că se discută deschis aceste probleme este un lucru util, și toate punctele de vedere trebuie ascultate. Lumea se schimbă, iar noi trebuie să ținem cont de schimbare, fără să pierdem din vedere, însă, interesul public în numele căruia acționăm.
Am convingerea că, după douăzeci de ani de cooperare între agențiile de știri ale țărilor balcanice și în contextul cooperării lor cu marile agenții de știri cu vocație globală, imaginea mediatică a Balcanilor este, acum, mai obiectivă, mai echilibrată și mai diversă. Gândirea în clișee nu a adus nimic bun, niciodată. Zona în care ne aflăm, cu toate problemele ei, este mai interesantă și mai dinamică, mai diversă decât se spune, și merită să fie cunoscută așa cum este ea, nu cum își închipuie unii și alții că ar fi.
