Am participat la un eveniment mai puțin obișnuit în lumea noastră culturală. La Librăria Cărturești Verona, a avut loc spectacolul – lectură cu piesa „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, aparținând regretatului Valentin Nicolau. Piesa face parte din volumul omonim, la care Valentin Nicolau lucra atunci când a plecat dintre noi, volum apărut postum la Editura Nemira. Victor Ioan Frunză (realizatorul spectacolului), criticul Ludmila Patlanjoglu și Monica Andronescu (redactor-șef al revistei de teatru „Yorick”) au prezentat cartea, care, pe lângă piese de teatru, conține și eseul programatic „Un teatru al cunoașterii interioare”, reunind crezul artistic al lui Valentin Nicolau.
Durerea despărțirii premature de un om remarcabil a fost amplificată de convingerea că destinul l-a luat dintre noi în plină creație, când mai avea încă atâtea de spus. Prin operă, însă, Valentin Nicolau nu va fi niciodată uitat.