Dacă cineva care nu cunoaște România ar încerca să înțeleagă ceva din ceea ce vede sau citește acum în presă, ar putea ajunge ușor la concluzia că țara asta are o singură instituție. Și că totul se învârte în jurul ei. Iar următoarea concluzie, logică, este aceea că România nu este o democrație. Ceea ce ar fi pe cât de grav, pe atât de nedrept pentru români.
Adevărul este că în țara asta se petrec o mulțime de lucruri normale și interesante, care fac viața mai bună oamenilor. Avem probleme, dar nu le ignorăm, și nici nu le ascundem sub preș. Ne gândim viitorul, dincolo de ceea ce se întâmplă acum. Sunt atâția oameni care își pun priceperea, inteligența și resursele lor în slujba celorlalți, a societății. Nu o fac pentru a primi aplauze. Dar lor le suntem datori măcar cu o vorbă bună. Datorie pe care uităm prea adesea să o onorăm. Și e păcat că efortul lor rămâne anonim.
Acești oameni pot fi exemplele de care o societate are nevoie, pentru a se structura și a funcționa. Fără modele exemplare nu se poate. Avem o cultură dinamică și originală. Avem, deși nu pare, o dezbatere de idei interesantă și promițătoare. Suntem, mai mult ca oricând, racordați la dezbaterea de idei în plan internațional. Contribuția românilor nu este lipsită de relevanță. Ce ne lipsește pentru a progresa? Pentru a schimba lucrurile în bine?
Poate un efort colectiv de a spune că România, statul român, nu se reduc la dimensiunea represiunii unui vechi și sâcâitor obicei al pământului. Din păcate nu poți transforma asta, cum nu poți transforma ”echilibrele macroeconomice”, în proiect de viitor. Suntem pe o pistă falsă. E vremea să încercăm altceva: dezvoltarea economică și socială, reducerea decalajelor de dezvoltare, justiție socială, combaterea sărăciei, o națiune mai educată, mai deschisă la actul de cultură, mai solidară și mai responsabilă.