Suferinţele tinerei Carla Bruni

Acesta este titlul editorialului aparut recent in revista „Kamikaze”.

Eu mereu am zis, analizele imi sunt martore, la stanga, unde e inima. „Impotriva ei, impotriva mea, eu raman la stanga”, cum zicea Camus, singurul cognac din lume castigator al Premiului Nobel pentru Literatura. Si n-o sa devin tocmai acum, la guvernare, de dreapta, ca sa seman cu maestrul Cristoiu, tern si etern echidistant.
Unul din avantajele absentei banilor e ca nu ai consultanti. Si ai umor sau umori pe cont propriu. Cand ai contul la vedere, apar consultantii si devii tot mai putin om si tot mai mult politic.
Sa fii de stanga inseamna, printre altele, sa fii solidar si compasiv. Asa ca, la ora romaneasca a schimbarii, nu pot uita ca dincolo si dincoace de FMI, raman femeile. Si nu pot sa ignor ca fermecătoarea franco – italianco ex primă doamnă a Franţei, emotivă, dar cu glas european, Carla Bruni, suferă. Suferinţa e o chestiune grea, şi, de aceea, de-aici din spaţiul nostru mioritic, îi adresăm extrema compasiune şi îi urăm cuviincios, duiosul: „fruntea sus, genunchii tari”. Printre ocupaţiile distinctei soţii de ex-preşedinte al Franţei, domnul Nicolas Sarkozy, zis Sarko, zis Bling-Bling, se află şi şarmanta perfecţionare în lirica existenţialistă. Cu chitară. Cam aşa s-ar zice în traducere liberă ce se-aude transpus pe note: „mi se spunea că viaţa nu valorează mare lucru… trece-ntr-o clipă precum se ofilesc trandafirii… mi se spunea că timpul lunecă…” Dar optimismul reapare în refren şi drama cunoaşterii ia o-ntărsătură ca la Buzău ca să-i apară solistei un fel de deus ex machina spunandu-i că el, acela, tot o mai iubeşte.  O apucă pană şi pe ea mirarea, în mi minor, cu accente circumflexe,  oare cum de e posibil? Păi, da. Pentru că realitatea contrazice lirica şi trandafirii nu mor niciodată. O stim si noi, de la Florin Bogardo si de scorurile stangii prin Moldova si Muntenia. Din următoarea strofă aflăm că destinului puţin îi pasă de noi, ne promite totul, dar nu ne dă nimic, ba mai mult, însăşi fericirea nu-i la îndemînă, sau cam aşa ceva. Iar reapare deus ex-ul şi l’amoureuse revine a l’optimisme. În franceză, cantecul poartă denumirea: „Quelqu’un m’a dit.”
Alegerile din Franţa au trecut. Nicolas Sarkozy a zis că se retrage din politică. Francois Hollande, deşi nu a caştigat alegerile la Ambasada Franţei din Bucureşti, este preşedintele Franţei.
Ce va face doamna Carla?
Propunem un concert la Bucureşti. Ar fi cateva doamne de la noi predispuse să-i dea un substanţial ajutor şi s-o acompanieze la refren.

Pourtant quelqu’un m’a dit…
Que tu m’aimais encore,
C’est quelqu’un qui m’a dit que tu m’aimais encore.
Serais ce possible alors…

Rămane de stabilit ce să mai fie posibil !
Aşteptăm sugestii.

Pentru ca altfel, la noi, in micul Paris, care nu e, totusi, marele Bucuresti decat in avangarda suprarealismului, perspectiva guvernarii imi da frisoane. Si imi amintesc de ce zicea acelasi cognac, prietenul mitic al lui Sisif : «Tristetea succesului : Opozitia este necesara.» Insa, dupa bocii lui Basescu si ungurenii lui Boc, chiar ca nu mai trebuie ca stanga sa stie ce face dreapta. La stanga, unde e puterea!