9 Mai este o zi cu multiple semnificații pentru România și cred că nu putem să găsim o ierarhie acceptabilă. Declararea independenței de stat a României, în discursul lui Mihail Kogălniceanu din 9 mai 1877, a fost consfințită pe câmpurile de luptă din Bulgaria. Merită să cităm din discurs, pentru aducere aminte: ”D-lor, și Camera, și Senatul, la interpelările d-lor Stolojan si Fălcoianu, au recunoscut că suntem în stare de rezbel, au recunoscut că suntem dezlegați de legăturile noastre cu Înalta Poartă și că acele legături sunt rupte mai întâi de către Înalta Poartă…Așadar, d-lor deputați, nu am cea mai mică îndoială și frică de a declara în fața reprezentanței naționale că noi suntem o națiune liberă și independentă. Însă, d-lor, acum încep greutățile, fiindcă noua noastră condițiune cu definirea independenței noastre într-un mod mai determinat și mai absolut trebuie să fie acceptată de Europa. Aci este cestiunea, aci se reclamă patriotismul, aci se reclamă prudența, aci se reclamă sânge rece.”
Bătrânul pașoptist avea dreptate: independența, cucerită pe câmpul de luptă, trebuia recunoscută de marile puteri europene. Și recunoașterea a avut un cost teritorial, cum bine știm. Dar 9 mai 1877 deschidea un nou capitol în viața românilor, care va fi unul al modernizării accelerate, al sincronizării cu instituțiile și valorile occidentale.
9 Mai 1945 este momentul în care se punea capăt celui de-al Doilea Război Mondial, unul care a avut consecințe și un preț uman înspăimântătoare. România și-a purtat lupta sa, după pierderile teritoriale din anii 1940, prinsă fiind între câteva puteri revizioniste și revanșarde. Se va alătura taberei Națiunilor Unite la 23 August 1944, un act de realism politic și de demnitate.
Acel 9 mai 1945 va pregăti un alt 9 mai, cel din 1950, când s-a dat publicității declarația lui Robert Schuman, ministrul francez al afacerilor externe, care propunea formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului. Aceasta va fi prima cărămidă a ceea ce astăzi este Uniunea Europeană. Ideea părinților fondatori ai construcției europene era aceea de a face imposibilă repetarea ororilor celor două războaie mondiale din prima jumătate a secolului XX în Europa. Modelul propus a fost un succes și a permis stabilizarea continentului în timpul Războiului Rece dar și după căderea comunismului și destrămarea URSS.
Din păcate, modelul european este din nou pus la încercare de demonii trecutului: egoisme naționale, rasism, antisemitism, extremism politic, țări revizioniste, politici revanșarde. Se pare că am uitat istoria secolului trecut, care este istoria unui mare eșec democratic.
Europa are nevoie de mai multă democrație în relațiile dintre state, atât între statele membre ale UE, cât și între UE și ceilalți actori naționali europeni. Dialogul, și nu confruntarea, este instrumentul care poate reduce tensiunea și evita înrăutățirea lucrurilor.
Noi, românii, ne-am atins, în acești 25 de ani trecuți de la ieșirea din totalitarismul comunist, obiectivele strategice. Acum, împreună cu ceilalți membri ai UE, cu partenerii noștri americani, trebuie să lucrăm pentru a păstra ce am câștigat în acești 70 de ani de la sfârșitul războiului: pacea.
La mulți ani România, la mulți ani Europa!