Muzeul Vasile Pârvan din Bârlad găzduiește, într-o clădire distinctă, Pavilionul expozițional Marcel Guguianu, unde pot fi admirate o parte din sculpturile acestui mare artist român. Am avut plăcerea de a-l cunoaște personal și am discutat cu acesta de multe ori în atelierul său de pe lângă Piața Victoriei.
Lucrările sale au fascinat întreg mapamondul. În 1995, Guguianu a primit titlul de membru al diviziei de cultură a Băncii Mondiale, divizie a cărei emblemă a devenit una din lucrările sale, „Ciocârlia”. De asemenea, în 2007 a fost inclus în topul celor mai importanți 100 de artiști din lume, de către Centrul Biografic Internațional din Cambridge, Marea Britanie. Acestor distincții li se adaugă numeroase alte titluri, premii și medalii, care arată aprecierea pentru un om în mâinile căruia marmura și bronzul căpătau suflet.