Am acordat un interviu agenției naționale de presă ”Agerpres”, în care am vorbit, în principal, despre cultură, despre relația ei cu politicul, cu societatea, despre viitorul ei. Am ținut să subliniez aici două mari idei.
Prima, afirmarea prin cultură, în care cred cu toată tăria: ”Cultura nu este un lux, și nici apanajul unor elite. Națiunile care au reușit să se afirme sunt națiunile care au făcut din cultură, într-un moment sau altul al existenței lor, o prioritate. Și au acționat în consecință. România este într-un moment al evoluției sale în care este obligată, dacă vrea să își depășească nu doar condiția, dar și unele complexe, să facă din cultură o prioritate, alături de educație. De fapt, cele două nici nu ar trebui privite separat. Cultura găsește în educație un aliat și un amplificator de efecte pozitive”. Cea de-a doua este despre nevoia unei Strategii Naționale privitoare la cultură. Din punct de vedere economic, România este pe drumul cel bun. Avem creștere economică, iar acum Guvernul se concentrează asupra unor măsuri prin care rezultatele bune consemnate în statistici să fie simțite de fiecare român în parte, dovadă fiind reducerea TVA la alimente care va intra în vigoare de mâine. Trebuie totuși să ne hrănim și spiritual, nu doar fizic, de aceea consider că avem nevoie de o strategie națională referitoare la Cultură.
AGERPRES: La deschiderea Târgului de Carte Bookfest, ați amintit de recenta măsură pe care ați luat-o de reducere a TVA la carte, tipărituri, intrări la spectacole și expoziții. De când va deveni ea efectivă?
Ionuț Vulpescu: Deocamdată, nu este o măsură, dar sper să devină cât de curând. Am introdus un amendament la viitorul Cod fiscal, prin care, începând cu 1 ianuarie 2016, TVA la carte, tipărituri, bilete de intrare la spectacole și expoziții scade de la 9% la 5%. Este procentul minim la care puteam scădea TVA. Am sprijinul premierului și al ministrului de Finanțe în această privință, ceea ce mă face să sper că, odată ce noul Cod fiscal va trece de Parlament și va intra în vigoare, el să consemneze o cotă redusă cu 4 procente pentru carte, tipărituri și spectacole, deci pentru cea mai mare parte a bunurilor culturale.
Astfel, prețul cărții, al revistelor de cultură, al altor materiale tipărite, ca și al biletelor la spectacole și expoziții va scădea, chiar cu mai mult de 4%, căci se știe că reducerea TVA generează scăderi ale prețurilor procentual mai mari.
Iar această scădere a TVA nu este decât începutul unei serii de măsuri, pe care le studiez de mult timp (și pe care le voi discuta cu industria editorială și cu uniunile de creație), pentru diminuarea prețului la carte. Nu avem cele mai mari prețuri din Uniunea Europeană, dar cartea rămâne încă scumpă pentru un mare număr de cetățeni, în special cei din categoriile care citesc: elevi, studenți, profesori, pensionari. Dacă putem face ceva pentru ca ei să ajungă mai ușor la carte — fie tipărită, fie pe suport electronic—, va fi spre binele întregii societăți românești.
AGERPRES: Ați vorbit deja, în mai multe rânduri, despre necesitatea conturării unei strategii naționale în domeniul culturii sau a unui pact. La ce vă refereați mai exact?
Ionuț Vulpescu: Eu înțeleg prin această Strategie culturală națională un proiect de viitor pentru cultura română, care trebuie să înceapă, obligatoriu, cu o radiografie a stării actuale, instituționale în primul rând, a culturii române, radiografie pe care să o facă oamenii de cultură reprezentativi: din uniunile de creație, din Academia Română, din marile muzee și biblioteci, din principalele universități și din asociațiile culturale. Ei sunt cei care ne pot spune cu ce probleme se confruntă cultura în România și tot ei ne pot sugera cele mai bune soluții.
Dacă, în loc să ne consultăm cu oamenii de cultură, am alege calea deciziei politice arbitrare, nu numai că nu va rezulta o strategie, dar primii care o vor contesta vor fi tocmai cei cărora, în principiu, li se adresează.
Menirea și necesitatea acestei Strategii culturale naționale rezultă din poziționarea absolut necorespunzătoare, marginală, a culturii în societatea românească de azi, care s-a deculturalizat într-un ritm alarmant. Analiza care precede structurarea strategiei trebuie să ne ajute să repoziționăm cultura în societate, să creăm un mecanism legislativ care să determine clasa politică din generațiile ce vin să își respecte obligația constituțională de a da cetățenilor și cultură, nu numai ordine publică și justiție, să ierarhizeze prioritățile în funcție de resursele de care vom dispune și să permită o interacțiune cât mai completă între domeniul culturii și cel al turismului, atunci când este vorba de buna punere în valoare a patrimoniului material al culturii, și, respectiv, cu cel al educației, fără de care nu există decât folclor, nu și cultură modernă.
Aș fi foarte fericit să văd că putem depăși orgoliile și ne putem asuma un proiect transpartinic, adresat timpului mediu și lung, care servește în cel mai înalt grad interesul național. Cultura nu este un lux, și nici apanajul unor elite. Națiunile care au reușit să se afirme sunt națiunile care au făcut din cultură, într-un moment sau altul al existenței lor, o prioritate. Și au acționat în consecință. România este într-un moment al evoluției sale în care este obligată, dacă vrea să își depășească nu doar condiția, dar și unele complexe, să facă din cultură o prioritate, alături de educație. De fapt, cele două nici nu ar trebui privite separat. Cultura găsește în educație un aliat și un amplificator de efecte pozitive.
Dacă va exista sau nu și un „pact”, asta se va întâmpla în măsura în care va fi asumat de toate forțele politice și transformat într-un pachet legislativ care să guverneze politicile în materie culturală timp de mai multe mandate. Important este să existe niște repere pentru viitor, clare, care să ofere predictibilitate politicilor publice în domeniu.
Pentru că am deschis acest subiect, cel al cadrului legislativ care se adresează domeniului, credința mea este că el trebuie regândit, în sensul unificării, simplificării și adaptării lui la realitățile momentului, dar care, în același timp, să permită dezvoltarea viitoare. Cu cât cadrul legislativ este mai coerent și mai simplu, cu atât lucrurile vor evolua mai bine în domeniul cultural.
AGERPRES: S-a vorbit și se vorbește mult despre patrimoniu, inclusiv dumneavoastră ați avut câteva luări de poziție. Ce poate face ministerul pe care îl conduceți pentru mai buna protejare și valorificare a patrimoniului cultural național?
Ionuț Vulpescu: Mă tem că e o întrebare la care nu doar eu trebuie să răspund. Pentru că este o activitate complexă, care implică atribuții și responsabilități multiple. Patrimoniul cultural național, după cum o arată și numele, nu este al Ministerului Culturii, ci al întregii națiuni. Cu toții avem obligația morală și chiar legală de a-l păstra și valorifica. Niciun minister din lume nu poate pune un jandarm în spatele fiecărui proprietar dornic ca, în numele dreptului de proprietate, să distrugă un imobil de patrimoniu sau să înstrăineze pe sub mână un tablou. Ministerul poate doar să elaboreze o legislație și să perfecționeze modalitățile legale de aplicare a acestei legislații. Mai mult, din păcate, nu poate face. S-au dărâmat imobile clasate în patrimoniu, iar miniștrii Culturii, prezenți la fața locului, au protestat. Misiunea de a deschide dosare penale și de a face anchete aparține, însă, altor instituții. Nu ne putem erija în Parchet sau Justiție.
Cât privește valorificarea patrimoniului, aș spune că nici ea nu ar trebui să constituie obiectul de activitate exclusiv al Ministerului Culturii, ci în primul rând al Autorității pentru Turism!
De fapt, până acum s-a întâmplat mai degrabă invers. Din bugetul mereu mai sărac al Culturii s-au plătit programe de restaurare și repunere în circuit a unor obiective de patrimoniu, obiective care au alimentat ulterior dezvoltarea unor întregi zone turistice (dau, rapid, exemplul zonei Târgu Neamț, unde mai multe mănăstiri, ca și Cetatea Neamțului, restaurate și reabilitate prin proiecte culturale, alimentează acum turismul). Din păcate, până acum nimeni nu s-a gândit să propună turismului să contribuie și el la mai buna întreținere, restaurare și valorificare a patrimoniului cultural care îi alimentează existența economică. Iar asta presupune nu doar un aspect financiar, ci și formarea unor specialiști, care să protejeze obiectivele de patrimoniu, care nu sunt doar simple instrumente de produs profit.
Trebuie să înțelegem că posibilitatea Ministerului Culturii de a gestiona întregul patrimoniu cultural material este limitată astăzi. Nu numai din cauza bugetului. Statul român a ieșit din logica sistemului centralizat: o bună parte din patrimoniu este acum în custodia autorităților locale, a bisericilor, a cultelor, în general, a persoanelor private. De aceea, ministerul se va concentra asupra configurării unei legislații și a unui sistem de supraveghere a acestui patrimoniu, asupra activității de investigare științifică și, mai ales, a verificării respectării normelor de patrimoniu.
În ce mă privește, am demarat deja o procedură de evaluare generală a stării patrimoniului, potrivit unor criterii clare, ca să putem ști unde ne aflăm și de unde plecăm. În pofida campaniilor de presă pe această temă, o asemenea evaluare nu s-a făcut și, adesea, chiar cei care trag semnale de alarmă prin ziare și pe Internet aveau datoria profesională de a face asemenea evaluări științifice. Au preferat senzaționalul și publicitatea, iar rezultatul reprezintă prea multele necunoscute care înconjoară patrimoniul cultural național azi. Acest tip de abordare face mult rău protejării și valorificării unor obiective de patrimoniu.
Sunt multe interese și mulți bani în joc. Și nu de puține ori sunt presiuni pentru ca statul să facă fericiți afaceriști imobiliari, care au luat drept „ostatici” diverse obiective culturale și le folosesc pentru a face presiuni, inclusiv prin intermediul presei. Vom folosi bani publici atunci când este vorba de obiective de patrimoniu cu adevărat importante, care nu pot fi salvate altcumva. În rest, posesorii lor le pot proteja în interiorul cadrului legal existent. Iar, dacă am fi avut un sistem fiscal care să permită acest lucru, un sistem de deduceri pentru posesorii de astfel de obiective, care investesc în restaurarea și valorificarea lor, ar fi ajutat. Mă voi sfătui cu specialiștii de la Finanțe, cu aceia care cunosc experiența unor țări precum Franța și Italia, care stau excelent la acest capitol. Statul care poate salva tot este doar o utopie. Păstrarea patrimoniului ne privește pe toți.
AGERPRES: Resursele bugetare de care dispune cultura sunt limitate. Ați obținut ca 2% din profitul anual al Loteriei Române să meargă către cultură. E posibilă o redresare a finanțării domeniului?
Ionuț Vulpescu: Nu numai că se poate, dar, cum ați sesizat și dumneavoastră, am făcut deja primul pas către o conștientizare a situației delicate în care se află finanțarea culturii și către îmbunătățirea ei. Am convins colegii din Guvern ca, printr-o ordonanță de urgență, să atribuie 2% din încasările anuale ale Loteriei Române culturii, mai exact Administrației Fondului Cultural Național, pentru finanțarea proiectelor culturale. Este vorba, într-un an mediu ca profit, de circa 4 — 5 milioane de euro, care nu vor merge către consumul ministerului, ci către proiectele culturale independente, gestionate de AFCN. Mi-am susținut pledoaria nu numai cu argumentul necesității, ci și cu cel al regăsirii unei tradiții.
Loteria Română nu a fost înființată doar pentru ca oamenii să aibă unde juca, iar statul să facă profit. Ea a primit anumite privilegii, în schimbul unor răspunderi pentru întreaga societate. În perioada interbelică, de pildă, Regele Carol al II-lea a dispus ca 10% din profitul Loteriei să susțină Fundațiile Culturale Regale. Toate acele ediții excepționale îngrijite sub coordonarea lui Alexandru Rosetti, premiile pentru tineri (de care au beneficiat Emil Cioran, Constantin Noica și alții), Revista Fundațiilor Regale și multe alte demersuri pozitive au fost posibile datorită acestei susțineri. E cazul și e timpul ca România să își regăsească rădăcinile și să învețe din propria experiență istorică.
Este doar primul pas. Doresc ca, bazându-mă pe principiul care susține măsura de mai sus (și anume cel al finanțării extrabugetare a culturii), să invit și alte companii din România să contribuie cu anumite sume la finanțarea proiectelor culturale, pe baza unei strategii clare și a unor garanții de credibilitate și de reprezentativitate pe care Ministerul Culturii le poate da. În special turismul poate și trebuie să contribuie mai mult la finanțarea culturii și a patrimoniului, care îi susțin, de fapt, dezvoltarea. În turismul cultural, România reprezintă o forță mult mai mare decât în turismul balnear sau sportiv.
AGERPRES: Ce aduce nou în activitatea revistelor de cultură Legea finanțării acestora pe care ați susținut-o?
Ionuț Vulpescu: Am reușit să deblochez dezbaterea parlamentară și să ajut la adoptarea Legii finanțării revistelor de cultură, care fusese adoptată la finele anului trecut dar a cărei promulgare fusese refuzată de fostul președinte. Retrimiterea ei în Parlament, în condițiile în care majoritatea USL din momentul depunerii proiectului se reconfigurase, iar mediul politic era mult mai tensionat, putea condamna definitiv legea. Riscam ca ea să cadă în desuetudine și probabil că, dacă nu găseam o soluție de deblocare, așa s-ar fi și întâmplat.
Am găsit — cu sprijinul colegilor din Guvern — această soluție, care constă în păstrarea a tot ce legea prevedea în forma ei anterioară pentru publicațiile editate de Asociația Națională a Uniunilor de Creație (declarate, conform legii, de utilitate publică), în paralel cu eliminarea unor posibile surse de discriminare față de publicațiile de prestigiu, dar care nu aparțin ANUC. Important este că, deși am majorat posibilitățile de finanțare pentru publicațiile independente, am menținut criteriul unic al calității, pentru selectarea celor care vor beneficia de susținere de la buget. Nu vom finanța publicații cu apariții neregulate sau obscure.
Legea, în forma ei actuală, va asigura (contra unui efort bugetar absolut neînsemnat la scara PIB-ului actual al României) funcționarea normală a principalelor reviste de cultură. Am operat, astfel, o delimitare care trebuie făcută de la bun început: revistele de cultură nu sunt același lucru cu presa generalistă sau cu tabloidele, ci sunt instituții culturale, de aceeași factură ca muzeele sau bibliotecile. Ele nu puteau trăi de azi pe mâine, alergând de la o sponsorizare ipotetică la alta. Simplul fapt că au rezistat, păstrându-și nivelul ridicat, la toate încercările tranziției dovedește că merită din plin acest sprijin al statului, care trebuie să investească în acele instituții ce mențin vie tradiția.
Legea era o necesitate și, cum am spus în alt loc, ea trebuia adoptată de cel puțin un deceniu, deoarece revistele de cultură sunt instituții cu un rol istoric fundamental în România. Ele au contribuit decisiv la modernizarea țării, iar astăzi sunt singurele medii în care mai au loc dezbateri serioase pe teme fundamentale pentru societatea românească. Legea finanțării lor de la bugetul public le scoate din provizoratul în care trăiesc din 1989 încoace.
AGERPRES: Ați inaugurat noul sediu al Teatrului de Operetă „Ion Dacian” și clădirea reconstruită a Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București. Este investiția în cultură prioritară în România de azi?
Ionuț Vulpescu: Dacă nu este, va trebui să devină, conform viitoarei Strategii culturale naționale. În ce mă privește, mi-a fost limpede că, dacă doresc să scot cultura din conul de umbră în care a intrat după 1989, va trebui să continui și să lărgesc proiectul de construcție de noi centre și spații culturale. Deocamdată, am finalizat și am inaugurat noul sediu al Teatrului de Operetă și Musical „Ion Dacian” și am reinaugurat clădirea Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”.
Aceasta din urmă a reprezentat cel mai amplu proiect cultural din România de după 1989, atât ca anvergură, cât și ca realizare. Noua clădire a TNB a revenit la arhitectura inițială, înlăturându-se fațada abuziv aplicată din ordinul lui Nicolae Ceaușescu, și a fost supusă unei „întineriri” la nivelul spațiilor interioare, mult extinse și adaptate noilor limbaje teatrale. A rezultat cel mai modern centru cultural din România și unul dintre cele mai spectaculoase din Europa.
Acest program de investiții trebuie continuat. Multe instituții teatrale și muzicale, în special din provincie, își desfășoară activitatea în spații improprii. Nici uniunile de creație nu stau mai bine. Chiar dacă guvernul din care fac parte își va încheia mandatul constituțional în 2016, trebuie deschise investiții îndrăznețe dacă dorim să repoziționăm cultura în societate, ajutând-o să joace un rol activ.
AGERPRES: La toamnă, Bucureștiul va găzdui o nouă ediție a Festivalului Internațional „George Enescu”. Există fonduri alocate pentru buna desfășurare a Festivalului, ca și a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu sau a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF)?
Ionuț Vulpescu: Una dintre marile erori pe care le-am făcut, nu numai în cultură, după 1989, a fost aceea de a nu conștientiza importanța patrimoniului imaterial. Aceste festivaluri nu au un patrimoniu material, așa cum au complexurile arheologice sau muzeele, dar polarizează, în jurul lor, o intensă activitate creatoare și generează o imagine pozitivă a României. Or, cultura nu înseamnă doar restaurarea de clădiri și vizitarea de muzee. Ea este în primul rând creație.
În al doilea rând, din cauza unei istorii tumultuoase, care a consemnat mari distrugeri, România nu se poate măsura cu Italia, Franța, Grecia sau Spania în privința patrimoniului material. Asta nu înseamnă, însă, că trebuie să punem armele în cui și să ne resemnăm. Avem creativitate, suntem capabili să producem valori, iar aceste festivaluri suplinesc, în mare măsură, atât ca imagine, cât și ca turism cultural, absența marilor monumente de patrimoniu.
Aș fi foarte fericit, în consecință, dacă am putea discuta despre aceste festivaluri și altcumva, nu doar prin prisma finanțării lor sau a unor probleme organizatorice. De vreme ce ele vor avea loc, înseamnă că sunt asigurate condițiile necesare desfășurării lor. Nu ne putem permite punerea lor sub semnul întrebării. Nu este ușor, lucrurile sunt mereu la limită, dar cu muncă și implicare aceste festivaluri au prezent și vor avea și viitor.
Mult mai important este să facem din aceste festivaluri — și din altele asemenea lor — un reper obligatoriu în viața culturală europeană. Pentru asta avem nevoie de o gândire strategică, de o promovare inteligentă, de cooptarea unor personalități culturale europene în efortul de a le face cunoscute, pentru că nu toate au notorietatea Festivalului „George Enescu”. Cu alte cuvinte, să învățăm să lucrăm împreună, cei din țară și cei din afara țării. Să gândim în calitate de cetățeni europeni, să ne vedem ca parte a unui întreg — spațiul cultural european. Diversitatea nu exclude, ci include.
Aceste manifestări culturale există prin eforturile, anonime, cel mai adesea, ale unor oameni dedicați culturii. Lor trebuie să le mulțumim. Și ne dorim să implicăm în acest efort pe cei care se simt capabili să lucreze pentru binele culturii române.
AGERPRES: Există, nu de ieri, de azi, un profund sentiment de insatisfacție față de performanțele politicului. De unde vine el, trecând dincolo de acuzele obișnuite de „corupție” sau de „nepotism”, de indiferență față de „interesul public”?
Ionuț Vulpescu: Știu că răspunsul meu nu îi va face pe mulți fericiți, dar și acum, după 25 de ani de la ieșirea din dictatură, democrația e frumoasă doar în discurs, nu și în practică. În practică, celor mai mulți li se pare că modelul de guvernare totalitară este mai performant. Unul comandă, restul execută. Ce atâtea discuții, ce căutare a consensului, ce implicare a specialiștilor și a societății civile în structurarea deciziilor? Nu se împiedică nimeni de amănuntul că deciziile arbitrare duc, în 99,99% din cazuri, la eșecuri, mai mult sau mai puțin costisitoare, care înrăutățesc lucrurile. Nu poți conduce despotic o instituție, oricare ar fi ea, într-o democrație.
Avem nevoie de o cultură a democrației. Și asta trebuie să înceapă cu partidele politice, care trebuie să fie un model de funcționare democratică. Ce guvernare democratică poate asigura un partid care, la semnul șefului său — ajuns președinte al României—, a trecut în 30 de secunde, unanim, de la stânga la dreapta? Așa a început primul mandat al lui Traian Băsescu. Ce a urmat? Un lung eșec democratic, cu care ne luptăm astăzi. Este greu să scăpăm de consecințele acestui eșec. Eșec pe care îl vedem în convulsiile politice din ultima vreme, care înseamnă inclusiv punerea la zid a instituțiilor democratice, începând cu Parlamentul.
Sunt un om de stânga și cred că prima datorie a unui asemenea om este lupta pentru păstrarea și consolidarea democrației. Regimurile totalitare nu sunt — deși unora li se pare asta — mai performante decât cele democratice. Pentru că, înainte de orice, atentează la libertatea de gândire. Și lipsa de proiecte alternative, lipsa dezbaterii publice, lipsa de libertate pur și simplu fac societatea — și odată cu ea și economia — mai puțin performante. România are nevoie de mai multă democrație, dacă vrea să își depășească handicapurile de dezvoltare, inclusiv pe cele culturale.