Până la urmă, trecând și peste voința cetățenilor greci, care au spus ”Nu” unui tip de austeritate care doar face rău, și nu rezolvă, ci produce mai multe probleme economiei și societății grecești, premierul Tsipras s-a văzut obligat să accepte condițiile creditorilor. Asta în condițiile în care Grecia nu a fost singură în eforturile sale de a micșora costurile sociale ale reformelor cerute de creditori. Numai faptul că în sprijinul lor s-au mobilizat atâtea personalități politice, intelectuale, atâția economiști de prestigiu din întreaga lume, spune multe despre capacitatea Greciei de a-și face auzit punctul de vedere. Ar trebui să ne dea de gândit asta, ținând cont de felul în care ne tăiem unii altora creanga de sub picioare, când am avea mai multă nevoie de solidaritate.
În acest context, al acceptării condițiilor creditorilor, reacția unei mari părți a Syrizei, partidul aflat la guvernare la Atena, este una demnă și normală. Fostul ministru al Finanțelor, Yanis Varufakis, se opune clar acordului: ”Acordul este incompatibil cu programul Syriza și nu oferă perspective pozitive țării”. Ca urmare, este de așteptat demisia miniștrilor aparținând Platformei de Stânga din partid, platformă al cărei lider este ministrul Energiei, Panaiotis Lafazanis. Argumentele lor sunt clare, și lipsite de ambiguități. Câtă vreme cetățenii au spus clar și ferm ”nu”, ce rost mai are să guvernezi împotriva voinței lor?
Syriza a venit la guvernare promițând să facă politică altfel. Și trebuie să amintesc un lucru, care privește și România: grecii au încercat, practic, toată oferta scenei politice interne. Dacă nici Syriza nu se ține de cuvânt, care mai poate fi alternativa? Aceeași întrebare și pentru noi, în condițiile în care liberalii au trădat încrederea cetățenilor, și au rupt USL: ce alternativă mai există, dacă nici PSD și aliații săi nu își țin promisiunile? Miza, la Atena, ca și la București, nu este schimbarea unora cu alții, ci încrederea în capacitatea politicului de a rezolva problemele țării, și de a menține în viață un sistem democratic. Și asta face PSD, își respectă cuvântul dat, deși are de trecut peste împotrivirea unora care cred doar într-un demers distructiv în politică.
Demisia miniștrilor greci care nu sunt de acord cu termenii acordului nu ar fi nici un act de lașitate, nici unul de fugă de răspundere, ci unul de demnitate și de respect al voinței populare. Poate că demisia nu rezolvă niște probleme, dar măcar păstrează încrederea cetățenilor în democrație. Grecia are un trecut istoric tumultuos, mai ales în a doua jumătate a secolului trecut. În urma lui au rămas o mulțime de linii de diviziune, o mulțime de tranșee. Această criză le oferă grecilor șansa de a trece peste ceea ce-i separă, și să-și regăsească sentimentul că sunt o națiune. Șansă care ar fi ratată, dacă politicul s-ar comporta ca și când nu s-a întâmplat nimic.
În politică sunt momente în care compromisul se impune de la sine, dar și momente în care el devine indezirabil. Pentru Syriza, compromisul este, acum, indezirabil. Pentru că ar lăsa Grecia fără alternativă, cum spuneam. Și ar muta din nou dezbaterea din Parlament în stradă. N-ar fi o noutate în ultimii ani. Dar de data asta lucrurile ar putea degenera, și ieși de sub control. Tocmai pentru că nimeni n-ar mai crede în politică și în politicieni. Alegerea răului celui mai mic nu este tocmai o alegere. Dar e mai bună decât violență generalizată, scufundarea în anarhie și distrugerea a tot ceea ce au realizat grecii după căderea ”regimului coloneilor”. Clasa politică de la Atena își poate spăla păcatele, acum, fiind consecventă în a promova voința poporului. Restul se rezolvă, greu, cu costuri mari, dar se rezolvă. Împreună cu grecii, nu împotriva lor.