Estul Europei pare să fie ilustrarea perfectă a unei utopii post-comuniste: moartea ideologiilor. În paranteză fie spus, bunul simț ar fi trebuit să ne spună că ”moartea” asta este ușor exagerată, cum a fost și cu anunțul morții lui Dumnezeu, dar și cu ”sfârșitul istoriei”. Prea mult entuziasm pentru astfel de formulări teribiliste strică unei judecăți serioase. Pentru că, furați de ele, uităm esența lucrurilor și greșim grav în judecățile și în deciziile noastre.
Cazul României, în ceea ce privește raportul partidelor cu ideologiile, este și mai frapant, pentru că preocuparea pentru ideologie a fost, și în trecut – asta însemnând interbelicul, și apoi comunismul -, cel mult vagă, atunci când nu lipsea. Din motive oportuniste, partidele românești și-au pus un soi de etichete, singurele care le puteau deosebi în ochii cetățenilor, altminteri deosebirile erau practic nule.
Imediat după căderea comunismului s-a încercat, pentru prima oară în ultima sută de ani, o construcție serioasă în materie ideologică, odată cu efortul de reconstrucție democratică. Încercarea a murit scurt, și am revenit la ceea ce știam mai bine: ascunsul în spatele etichetelor. Ușor, ușor, ne apropiem iarăși de regimul partidului unic, varianta carlistă, Frontul Renașterii Naționale, un soi de ghiveci politic, multe partide într-unul singur. La fel de evident, ca și în anii ”democrației” carliste, și acum se întețesc îndemnurile la formarea unui guvern de tehnocrați, un guvern de ”uniune națională”.
Ieri au fost oameni din afara partidului, dar și unii apropiați de PSD, care s-au întrebat – și m-au întrebat – unde a fost ”stânga” în ceea ce s-a întâmplat la Comitetul Executiv Național. Nu am știut ce să le răspund. Lucrurile sunt sensibile, în raportul nostru cu oamenii, membri sau nemembri ai PSD.
Aș vrea să fiu bine înțeles: PSD avea o problemă privind conducerea partidului, pe care, într-un fel sau altul, a rezolvat-o, măcar până la Congres. Dar întrebarea își are sensul și motivația ei. Nu doar PSD, dar acum este vorba despre partidul nostru, dă semne că toată activitatea în interiorul lui se rezumă la jocuri de putere între diferite grupări, că nu se construiește nimic în plan ideologic, că nu există dezbateri de idei și de programe. Oamenii așteaptă să le oferim și astfel de lucruri, de fapt, mai ales altfel de lucruri, și nu doar nume de lideri.
Oamenii au nevoie de o imagine despre viitor, de lucruri care să-i facă și să viseze, oricât ar părea de ciudat în lumea noastră materialistă până dincolo de limitele raționalului. Ideologia asta face, în ultimă instanță: dă o imagine despre viitor. Și face deosebirea între actorii politici.
Deficitul de democrație vine și din deficitul de ideologie. Cele două deficite se alimentează reciproc. Știu că ideologia nu are presă prea bună, pentru că se acreditează, greșit, ideea că SINGURA ideologie a fost comunismul. Greșit: liberalismul, conservatorismul, social-democrația, creștin-democrația, toate au fost ideologii. Cum s-au transformat în simple etichete, cum politicul a intrat în criză, iar ruptura lui de cetățeni a fost tot mai evidentă.
Lumea se re-ideologizează, pentru că structurile sociale s-au schimbat. Din păcate, vechile partide sunt reticente și întârzie să ia act de această evoluție. Lăsând cale liberă diverselor curente radicale și extremiste. Care nu propun soluții, ci doar exploatează frustrări și stimulează ura împotriva politicului și a democrației.
De asta Congresul PSD trebuie să însemne mai mult decât alegerea unei noi conduceri. El trebuie să fie momentul zero al reconstrucției ideologice, al revenirii la realitatea societății românești. Ne adresăm, totuși, cetățenilor români, nu celor britanici, sau francezi, sau germani.
Cred că este de datoria mea, și a celorlalți membri ai PSD, să punem pe agenda Congresului și această problemă, a identității ideologice a partidului. Pentru că există multe întrebări în legătură cu asta, și multe confuzii, care i-au îndepărtat de partid pe cei de stânga. Oportunismul unora nu ne servește, iar îndepărtarea oamenilor de partid cu atât mai puțin. România și românii au nevoie de o puternică forță de stânga, care să-și asume această identitate, și să acționeze în consecință, fără să semnalizeze stânga, și să vireze dreapta.