Ridicolă și lipsită de orizont dezbaterea despre Codul Fiscal și despre efectele aplicării lui. Dusă cu argumente din ce în ce mai rizibile. Cum am spus, Codul Fiscal este doar un document tehnic. El introduce o serie de modificări în ceea ce privește nivelul unor taxe și impozite. Sunt măsuri cerute și așteptate de mediul de afaceri și de cetățeni. Nimeni nu e naiv să creadă că, odată aplicate, aceste măsuri vor face să curgă lapte și miere în România. Nu, dar sunt un pas în direcția cea bună, a consolidării creșterii economice.
Nu poți să nu râzi când vezi că oameni care, atunci când guvernul Băsescu-Boc (mai mult Băsescu, mai puțin Boc) a crescut TVA la 24%, îl criticau aspru și prevedeau un dezastru în economie (care, din păcate, s-a întâmplat!), fac acum același lucru: critică aspru scăderea TVA la 19%, și prevăd un dezastru în economie. Păi, nici cu mărirea nu a fost bine (n-a fost!), nici cu scăderea nu va fi bine (va fi!). Asta dovedește cât de jos a ajuns dezbaterea publică în România.
De fapt, nu e dezbatere, e campanie de propagandă, una josnică. O campanie bazată pe stimularea fricii față de viitor, și a urii față de guvern și de premier. Este un mod mizerabil de a face politică. Nu asta așteaptă oamenii de la clasa politică. Și totuși asta primesc: un spectacol jalnic, din care lipsește înțelegerea față de ei și de problemele lor. Cei care au respins promulgarea Codului Fiscal au făcut un mare rău oamenilor, și un și mai mare rău clasei politice. Pe care lumea oricum o judecă sever și a ajuns s-o respingă.
Acum văd că nu doar Codul Fiscal este atacat. Este atacată și intenția de a crește salariile în sectorul public. Care nu înseamnă doar miniștri, deputați și senatori, sau funcționari ai statului. Înseamnă în primul rând profesori, medici, oameni din servicii le publice, SMURD, ISU, și alții ca ei. La căruța detractorilor acestei măsuri s-a înhămat și Traian Băsescu, cel care prevede un dezastru în 2017 sau 2018, dacă se măresc salariile. Pentru el , a plăti decent pe cineva este pomană electorală. Altminteri, fostul președinte consideră firesc ca același stat – adică cetățeanul plătitor de taxe și impozite – să investească 300 000 de euro în renovarea reședinței sale. Asta nu e pomană, nu. E gest de recunoștință pentru ”binele” făcut țării timp de zece ani.
Dacă nu mai țineți minte, vă reamintesc eu: unul dintre motivele pentru care România are cele mai severe prevederi în MTO (Obiectivele pe Termen Mediu), printre care și limitarea deficitului structural la 1% din PIB, care ne interzice, practic, să împrumutăm pentru a investi și a ne dezvolta, ca stat, este că Traian Băsescu a acceptat asta, bucuros fiind că astfel Guvernul nu va mai avea bani de cheltuit pentru pomeni electorale. Cele 20 de miliarde de euro împrumutate de el, tot pentru motive electorale, bani care nu au ajutat cu nimic România, ci doar au drenat bani pentru dezvoltare, care s-au dus în dobânzi, ăia nu se pun. Erau pentru o cauză bună.
Așa a ajuns opoziția la dezvoltarea României să defileze sub stindardul ”Nu e momentul, tovarăși!” Când o fi momentul? Când cineva își va avea ”guvernul” lui? Ipocrizie și lipsă de decență, până la urmă. Care va fi penalizată de cei considerați de respectivii domni niște ”pomanagii”. Oricât de agresivă ar fi mașina propagandei, oamenii știu care le sunt interesele, și cine le servește. Și vor decide în consecință.