Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the responsive-lightbox domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/ionutmpa/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Festivalul Internațional de Teatru NETA 2015 – Ionuț Vulpescu

Festivalul Internațional de Teatru NETA 2015

Am participat, în această seară, la deschiderea Festivalului Internațional de Teatru NETA 2015. Festivalul urmează să aducă în Capitală 13 producții teatrale, din 10 țări membre NETA, rețea din care face parte, în calitate de membru fondator și Teatrul Național „I.L. Caragiale”. Această importantă asociație teatrală europeană, recunoscută și susținută de Consiliul Europei și Education, Audiovisual and Culture Executive Agency își scrie cu succes istoria, iată, și la București.

Este firesc, atunci când părinții teatrului antic au fost cu toții balcanici, să le cinstim memoria și cu un festival de teatru balcanic contemporan. Eschil, Sofocle, Euripide, Menandru sau Aristofan s-au născut într-un colț al Peninsulei Balcanice! Poate pentru că, înainte de a fi „butoiul cu pulbere al Europei”, Balcanii, cu toată istoria lor frământată, au fost amfora de cultură a bătrânului continent.

Un festival de teatru balcanic, ca expresie a liberății spirituale, e mai mult decât binevenit. Putem spune că e o întoarcere acasă a teatrului. Reputația Balcanilor, de leagăn al conflictelor pe continent, chiar dacă e un clișeu, nu e lipsită de o parte de adevăr. Oamenii din această parte a Europei au cunoscut atât gloria, cât și momente de imensă descurajare. Războaiele care au afectat Peninsula și regimurile totalitare au avut consecințe. Ca mai peste tot pe continent, de altminteri, dar de aici a pornit primul mare război global, al lumii industrializate, care a lăsat urme adânci în imaginarul colectiv.

Nu se putea ca teatrul balcanic să nu abordeze, cu un curaj remarcabil, trebuie s-o subliniem, problemele acestui spațiu geografic. Regizori, actori, scenografi și critici teatrali au înnoit limbajul scenic, pledând pentru pluralism și toleranță, pentru deschidere și comunicare.

Salut cu bucurie organizarea primei ediții a Festivalului de Teatru Balcanic NETA la București. Sunt sigur că spectatorii vor fi încântați de  spectacolele artiștilor din țările balcanice. Vor descoperi, și redescoperi, un întreg univers de probleme și de trăiri, atât de particular, și totodată universal, pentru că, într-un fel, Balcanii sunt o sinteză a lumii.

Leave a Comment

Scroll to Top