Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the responsive-lightbox domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/ionutmpa/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Câteva gânduri despre alegerea președintelui PSD – Ionuț Vulpescu

Câteva gânduri despre alegerea președintelui PSD

Astăzi are loc, înainte de orice, un util exercițiu de democrație directă. Lumea se schimbă, și trebuie să ținem cont de această schimbare. Nu spun o noutate: democrația reprezentativă traversează o gravă criză, care aduce cu ea o mare insatisfacție față de performanțele politicului, urmată de retragerea cetățenilor din spațiul public. Fără sprijinul și participarea cetățenilor politica își pierde rostul și substanța.

Nu cred că trebuie să ne grăbim să tragem concluzii după doar un singur astfel de exercițiu. Mai mult, el ar trebui folosit și pentru alte decizii importante pentru partid și pentru membrii săi, schimbând ceea ce se va dovedi necesar de schimbat în felul în care este organizată consultarea. Vedem astfel care este capacitatea de mobilizare a membrilor PSD, gradul lor de participare la decizii.

Urmează Congresul, foarte important pentru definirea echipei de conducere, cea care trebuie să pregătească partidul pentru anul electoral 2016. Succesul guvernării este un argument extrem de solid în favoarea noastră. Dar singur, el nu va fi suficient pentru a le câștiga. Oferta noastră trebuie definită cât mai repede, pentru a fi cunoscută de cât mai mulți oameni. La fel, cred că acum este momentul unei mai clare definiri a PSD ca partid de stânga. Limpezirea ideologică are multe virtuți.

Sper că vom avea o participare cât mai mare a membrilor PSD la acest scrutin direct. Miza este mai mare decât simpla alegere a președintelui PSD. Putem arăta forța noastră organizatorică, disponibilitatea de a participa la un exercițiu democratic, coerența acțiunilor noastre.

Leave a Comment

Scroll to Top