De vreo câteva zile, televiziunile storc ultima picătură dintr-un subiect altminteri serios, dar pe care tratarea în cheie tabloidă îl duce în derizoriu: o mamă vrea să-și vândă unul dintre copii. Drept pentru care, la zi cu noile tehnologii, a postat un anunț pe Internet. Din micile ecrane s-au revărsat obișnuitele clișee, folosite din belșug în astfel de cazuri. Ipocrizie cât cuprinde, mimarea compasiunii, și inevitabila punere la zid a „statului”. Un stat văzut ca un fel de Dumnezeu, atotputernic și atoateștiutor. Care poate, dar nu vrea, pentru că, nu-i așa, nu-i pasă de oameni, de nevoile și de suferințele omului simplu.
Întâmplarea face ca, în același timp cu evenimentul super-mediatizat amintit mai sus, în Parlament să fie adoptat un act normativ care permite copiiilor cu vârste cuprinse între trei şi şase ani, proveniţi din familii defavorizate, să beneficieze de un sprijin de 50 de lei pe lună pentru a merge la grădiniţă. Proiectul de lege, care va intra în vigoare de anul viitor, a fost susţinut de toate grupurile parlamentare din Camera Deputaţilor, care este for decizional. Sprijinul se acordă sub forma unui tichet social, care nu va putea fi transformat în bani şi se vor cumpăra cu el alimente, haine, jucării sau rechizite.
Precizarea unanimității sprijinului politic pentru adoptarea acestui act normativ este importantă. Motivul e simplu: imediat după adoptarea lui a început obișnuita campanie de discreditare a măsurii, pe motiv că „Guvernul împarte pomeni sociale”. Iar celor care întrețin o veritabilă isterie când este vorba de măsuri active de combatere a sărăciei li s-au adăugat obișnuiții critici ai guvernului, pe motiv că e „de stânga”.
Poate că suma pare mică, ținând cont de nevoile celor circa 111.000 de copii proveniți din familiile al căror venit pe membru nu depăşeşte de două ori venitul minim garantat. Dar ea se adaugă unor măsuri similare și contribuie, pe măsura posibilităților și resurselor existente, la rezolvarea unei părți a problemei. Prezența acestor copii la grădiniță este un bun start în procesul educațional și, dacă măsura poate contribui la reducerea abandonului școlar în viitor, este un bun motiv s-o aplicăm.
Românii au nevoie de mai multe măsuri de protecție socială, mai bine țintite. Sărăcia, mai ales sărăcia extremă, este mediul de cultură pentru multe rele sociale. Costul economic și social al acestor rele este mult mai mare decât costul măsurilor de protecție socială. Una dintre acuzele „dreptei”, aduse „stângii”, se referă la incapacitatea „socialiștilor” de a face „calcule economice”. Trecem peste falsitatea afirmației, demontată și de bilanțul economic al actualei guvernări – acuzată de „socialism”- și venim la realitate. Da, ceea ce ne desparte fundamental de „dreapta” este felul în care ne raportăm la societate și la nevoile oamenilor. Niciun stat responsabil nu-și poate refuza politicile sociale, combaterea sărăciei, accesul tuturor la educație și sănătate. Iar asta din motive de calcul economic, în principal. Societățile cele mai performante economic și mai prospere sunt cele mai egalitare, cele mai puțin polarizare social, cu un grad ridicat de redistribuire a bogăției în societate, vezi țările nordice.
Nu am să înțeleg niciodată de ce o societate cu atâția oameni săraci și în nevoie urăște cu atâta violență politicile sociale, de ce sunt puși la zid și demascați ca „dușmani ai poporului” promotorii lor. Nu am să înțeleg înverșunarea unor ziariști și formatori de opinie, când este vorba despre aceleași politici sociale.
Nu sunt singurul care susține că pacea socială are un cost: politicile sociale active, de combatere a sărăciei, a abandonului școlar, etc. Costurile instabilității politice și ale violenței sociale ar fi – și sunt, în societățile puternic inegalitare – infinit mai mari. Și, cu toate astea, continuă demonizarea protecției sociale, a măsurilor sociale, după care urmează condamnarea ipocrită a celor pe care sărăcia îi împinge la acte disperate, împotriva lor, a copiiilor lor, a semenilor lor. Mai puțină ipocrizie și mai multă înțelegere și compasiune ar face un mare bine societății românești.