Într-o societate intensiv intelectuală, cum este Societatea Cunoașterii (știu că mulți nu agreează această sintagmă, dar ea descrie fidel ceea ce se întâmplă acum, ca urmare a Revoluției Informaționale), multe dintre cele ce se petrec în România sunt de-a dreptul stranii, ca să nu spun mai mult. Cu un zel incredibil, noi construim opusul ei, societatea conflictului. De ce? Pentru că marginalizăm intelectualul-intelectual, care a ajuns să fie ignorat, și nu de puține ori urât, acuzat de relele din societate. El nu mai are nicio influență asupra structurării societății, nici ca producător de idei, nici ca producător de soluții, nici ca reper.
Locul lui este luat de un soi de ”intelectual-spectacol”, compatibili cu ”societatea spectacol”, un alt nume pentru societatea conflictuală. Spectacolul erudiției este atrăgător, îi lasă pe privitori cu gura căscată, dar nu produce nimic în conștiința lor. Este marea noastră slăbiciune, ca națiune.
Avem oameni remarcabili în toate domeniile, de la știință la cultură. Dar nu sunt ascultați. Pentru că nu sunt ”pe linie”. Pentru că nu cedează modelor intelectuale. Pentru că nu fac compromisuri. Pentru că sunt incomozi. Și mai ales, pentru că pun în discuție monopolul ”intelectualilor-spectacol”.
Trebuie să schimbăm lucrurile, și asta cât putem de repede. Educația se degradează. Sistemul este tot mai puțin adecvat misiunii sale: aceea de a da oameni compatibili cu societatea intensiv intelectuală. Discutăm despre ce materii trebuie să scoatem din programă. Dar nu ne întrebăm, la modul serios, de ce o facem. Numai pentru că așa e la ”modă”? Cine va produce bunăstare în țara asta? Cu ce anume instrumente: tot cu târnăcopul, sau mai ales cu mintea? Și dacă e mai ales cu mintea, de ce să nu-i pregătim pentru asta? De ce să nu-i pregătim pentru a iubi cultura, pentru a fi creatori, autonomi în gândire?
Fiecare trebuie tratat cu respect, fie că-i muncitor, fie că-i intelectual. Nu este o fatalitate ca aceia care trăiesc din muncă să ducă o existență precară, să fie disprețuiți de cei care au ”carte”. Elitismul este o mare problemă pentru societatea românească. Pentru că disprețuiește nu doar muncitorul, ci și intelectualul. Este un soi de cerc închis, în care intră doar cei ”aleși”. Doar că el este steril, nu produce nimic pe baza căruia putem construi un viitor. În schimb, este în conflict cu toată lumea și vrea să impună societății viziunea lui.
De asta cred că trebuie să redăm intelectualului statutul lui social, să-l facem partener pentru schimbarea în bine a societății, pentru a ieși din paradigma confruntării permanente. Nu mai putem continua așa, ca acum, când toți se luptă, dar nimeni nu știe pentru ce. Ne pierdem timpul, și rătăcim drumul drept.