Dr. Jekyll and Mr. Hyde

Statul român seamănă tot mai mult cu personajele lui Robert Louis Stevenson. Sau, cum ar spune un psihiatru, are o personalitate multiplă. O parte a lui este democratică, cealaltă parte este profund totalitară. Iar întregul este ceea ce vedem: o națiune care nu știe în cine să mai creadă, în cine să mai aibă încredere.

Evenimentele ultimelor zile au scos la iveală ambele personaje. Statul democratic a avut o problemă cu Legea privind promovarea demnității umane și a toleranței față de diferențele de grup. Lege de care, cu toate controversele stârnite de unele prevederi, aveam nevoie. Inițiatorul legii, partidele politice, și cele care au susținut-o, și cele care o contestă, Parlamentul au răspuns, fiecare în funcție de poziția lor,  semnalelor venite din partea societății civile, a organizațiilor ce reprezintă presa, a cetățenilor, și au făcut acele modificări pe care le cer cei care se împotrivesc viziunii promovate de lege. Sigur, multe dintre observații puteau fi făcute pe un alt ton, și în respectul celor cu care se dialoga. Dar nu ne mai încurcăm în amănunte. Pentru asta există scuza poporului latin, care ia foc repede.

Foc sau nu, partea asta de stat, democratică, a funcționat așa cum trebuie să funcționeze. Sunt și alte exemple. Inclusiv în privința Legii dării în plată, care se rediscută. Aș vrea să fiu bine înțeles: democrația presupune, ca să funcționeze, dialog între cei interesați, construirea consensului pe marile subiecte care țin de interesul public, responsabilitatea tuturor actorilor, politici și civici. Orice lege este un compromis între interese diverse, exprimate în forme diferite, prin mecanisme diverse. Democrația înseamnă și voința majorității, dar și respectarea minorităților. Ea nu este nici dictatura majorității, nici a minorităților.

Tot în aceste zile se manifestă și cealaltă parte a statului, cea totalitară, abuzivă, care nu ascultă de nimeni și de nimic. Este vorba, în principal, de ceea ce se întâmplă cu posturile de televiziune ale grupului Intact. Nimeni nu contestă dreptul ANAF de a lua măsurile permise de lege. Nici cei din trust nu reclamă asta. Ce reclamă ei, și alături de ei societate civilă, actori politici, jurnaliști, este comportamentul totalitar, refuzul dialogului și găsirea unor soluții raționale, în interiorul legii. Sunt instituții ale statului care se comportă ca și cum ar fi trimisele Divinității pe Pământ. Nu, nici vorbă de așa ceva. Ele sunt creația oamenilor și trebuie să se supună controlului lor. Cei cu care vin în contact nu sunt supușii lor, instituțiile nu au drept de viață și de moarte asupra cetățenilor.

Partea asta totalitară a statului trebuie să se schimbe. O instituție nu-și câștigă autoritatea folosind forța, aplicând politica bunului plac. Ea trebuie să-și câștige respectul cetățenilor, respectându-i, și respectând Constituția și legile țării. Aceste instituții trebuie să înțeleagă că libertatea cuvântului, libertatea de exprimare, sunt valori fundamentale. Nu folosești autoritatea pe care o ai în stat pentru a te răzbuna pe aceia care te critică. Asta nu are nimic în comun cu o societate normală.

Statul român trebuie vindecat de personalitatea multiplă. Partea sa totalitară trebuie să dispară. Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Libertatea de exprimare este unul dintre medicamentele de bază. Oricât ar încerca să scape de acest tratament, partea totalitară a statului nu are decât șansa evoluției, schimbării în sensul democratizării. Cu cât mai repede, cu atât mai bine!