Cazul de la Berevoiești, sclavie în plin secol XXI, într-o țară europeană, membră a UE, ridică multe semne de întrebare. Fără a fi o scuză pentru acest lucru scandalos și inacceptabil, el vine să se adauge altora de acest gen, petrecute în țări precum Grecia sau Italia, chiar Germania, unele având drept victime români, dar și mulți imigranți, din motive economice. Semnele de întrebare nu privesc doar autoritățile, ci și comunitățile, valorile cetățenilor care le compun.
Eu nu aș începe cu de acum clasicul ”dar autoritățile ce-au păzit?”. Are cine să răspundă la această întrebare, și cu cât o face mai repede, cu atât mai bine. Aici există un sistem și, mai devreme sau mai târziu, el va funcționa. Întrebarea care mi se pare că trebuie pusă în primul rând este: ”cetățenii ce-au păzit?”. Îmi este greu să cred că nimeni n-a văzut/auzit nimic timp de mai bine de un deceniu. De ce această conspirația a tăcerii, această indiferență față de cei ținuți, practic, în sclavie? Nu cumva pentru faptul că găseau firești acele practici? Pentru că nu le găseau degradante? Nu cumva îi admirau pe ”stăpânii de sclavi”, pentru că se ”descurcau”? Nu cumva profitau și ei de pe urma ”sclavilor”?
Cred că intervenția Poliției, și de acum și a Justiției, nu sunt suficiente. Ele rezolvă doar o parte a problemei. Dar până nu vom înțelege de ce comunitatea nu a reacționat, de ce a acceptat aceste încălcării ale drepturilor fundamentale ale unor semeni ai lor, de ce oamenilor le-a lipsit compasiunea, de ce au fost solidari doar în încălcarea legii, nu se va preveni repetarea unor fapte de acest gen, abominabile în esența lor.
Ar mai fi un lucru. Poate și mai îngrozitor, deși iar pare firesc multora, lucru cu o veche istorie: vânzarea copiilor proveniți din familii extrem de sărace drept forță de muncă. Nu facem prea multe împotriva acestui fenomen. Ba, mai mult, văd că și puținele programe anti-sărăcie sunt puse între paranteze. Ele sunt bune doar ca exerciții de imagine în PowerPoint. Și atunci, ce vrem să facem cu societatea asta? Ne place cum arată? Suntem mulțumiți de ea? Schimbăm ceva, sau doar jucăm scena indignării?