Am participat la concertul aniversar „Lipatti 100”, organizat de Institutul Cultural Român și Radio România cu ocazia Zilei Culturii Naționale. Am ținut, cu acest prilej, următorul discurs:
„Sunt bucuros că pot participa la acest eveniment, dedicat marcării Zilei Culturii Naționale, o zi pusă sub tutela geniului creator al lui Mihai Eminescu. Un Eminescu citit, citat, acuzat, adulat, dar din ce în ce mai puțin înțeles în complexitatea și diversitatea operei sale, al cărei impact asupra culturii românești moderne este determinant. Aparține unei generații de creatori, literați, filosofi, artiști, care a făcut atât de mult pentru construcția identității culturale a României moderne. O Românie care își reconsidera, la sfârșitul secolului XIX, proiectul pașoptist, pentru a-și accelera modernizarea și pentru a profita de avantajele procesului. Este generația care a pus temelia identității culturale naționale, în pluralitatea și diversitatea ei. Și a deschis calea unui adevărat cult al performanței în cultură.
Problema identității devine astăzi una critică, marcată de creșterea complexității și de consecințele unui proces de globalizare care începe să-și arate și fața neplăcută. Klaus Schwab, fondator și Președinte Executiv al World Economic Forum, prefațează ediția de la sfârșitul acestei luni a Forumului, atrăgând atenția asupra problemei identității, a responsabilității liderilor politici, și nu doar a lor, în privința gestionării problemelor generate de crizele identitare. Îmi permit să citez din articolul său:
„În cele din urmă, liderii vor trebui să abordeze criza generalizată în formarea identității, care a rezultat din erodarea normelor tradiționale de-a lungul ultimelor decenii. Globalizarea a făcut lumea mai mică, dar mai complexă, iar mulți oameni și-au pierdut încrederea în instituții. Mulți oameni se tem acum pentru viitorul lor, iar ei caută credințe comune, dar distincte, care pot oferi un sentiment de scop și de continuitate.
Formarea identității nu este un proces rațional; este profund emoțional și adesea caracterizat de un nivel ridicat de anxietate, nemulțumire și furie. Politica este, de asemenea, condusă de emoție; sunt lideri care atrag voturi nu prin abordarea nevoilor cetățenilor sau prezentând viziuni pe termen lung, ci mai degrabă prin oferirea unui sentiment de apartenență, nostalgie pentru vremuri mai simple, sau o întoarcere la rădăcinile naționale. Am asistat la acest lucru în 2016: așa au câștigat populiștii, prin stimularea credințelor reacționare și extreme. Liderii politici responsabili, la rândul lor, trebuie să recunoască temerile și furia oamenilor ca fiind legitime, oferind în același timp sursă de inspirație și proiecte pentru construirea unui viitor mai bun.”
Dacă citim așa lucrurile, responsabilități poate și mai mari decât politicienii au, pe tărâmul construcțiilor identitare, personalitățile intelectuale, oamenii de cultură. Cultura este structuranta identităților naționale. Așa a fost, așa este și așa va fi. Acum românii își pot reconstrui identitatea națională, în cadrul european, unde se naște o altă identitate, și nu ușor, reconstruindu-și identitatea culturală. Iar acest proces nu trebuie privit ca unul conflictual, opus altor identități și în război cu ele. Vreau să cred că am învățat lecțiile secolului XX.
Nu ne putem preface că nu există identități naționale și culturale. Nu le putem ignora. Nu le putem opune la nesfârșit un discurs lipsit de conținut, nu le putem oferi românilor surogate de identitate. Respingerea acestor false identități va fi tot mai violentă, mai mult, construcțiile identitare ce rezultă din negarea acelor surogate pot fi la fel de periculoase ca aceste construcții artificiale. Rațional este să facem apel la cultură, pentru a răspunde nevoii de identitate.
Cred că există deja un consens în privința urgenței elaborării unei strategii naționale de afirmare prin cultură. Să-l valorificăm, trecând la elaborarea ei. Să ne promovăm mai insistent și mai inteligent valorile, în societatea românească și în Europa.
A existat, încă mai există, un soi de indiferență oficială față de creatori, față de omul de cultură, care trebuie să înceteze. Omul de cultură trebuie să își reocupe locul de prim-plan în societatea noastră, prin demersuri deopotrivă instituționale și simbolice, legislative și morale.
Doamnelor și domnilor,
Anul 2016 a fost unul complicat din punct de vedere politic și, ca o consecință, a fost un an complet pierdut din punctul de vedere al unor proiecte importante, ca semnificație și impact asupra culturii naționale.
Evenimentul central al următorilor ani îl reprezintă Centenarul Marii Uniri de la 1 Decembrie 2018. Nu mai trebuie să reiterez importanța acestei aniversări. Am intrat în 2017. A rămas puțin timp până la Centenar și, totodată, 2017 este în sine un an aniversar. În cursul anului 1917, singurele victorii obținute de Antantă pe frontul european au fost cele trei victorii românești, de la Mărășești, Mărăști și Oituz. De asemenea, tot în 1917, Basarabia se desprindea din Imperiul Țarist, proclamându-și (ca Republica Democratică Moldovenească) autonomia.
Aniversăm tot anul acesta și primii noștri 10 ani de apartenență la Uniunea Europeană: un alt proiect politic fundamental al României, comparabil cu Marea Unire și nutrindu-se, în fond, din aceleași idealuri.
Toate acestea se cer marcate prin evenimente de ținută, bine pregătite, și cu deschidere către public. În același timp trebuie, cu un an înaintea Centenarului, să investim mai semnificativ în muzeele și casele memoriale legate de evenimentele care au pregătit Marea Unire. Trebuie să ajutăm și Republica Moldova să marcheze anul capital 1917, în care majoritatea românească a teritoriului și-a luat soarta în mâini.
Anul acesta sărbătorim centenarul nașterii lui Dinu Lipatti. Știm cu toții ce a însemnat el în muzica românească și internațională a mijlocului de sexol XX. Aș vrea să abordăm altfel modul în care marcăm acest eveniment, să-l facem mai bine cunoscut unui public tânăr, care nu-l cunoaște. Mi-ar fi plăcut ca aniversarea de anul trecut, a 140 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, să nu fi fost acoperită de zgomotul campaniei de imagine pentru unii, care s-au folosit de opera lui. Nu cred că românii au o relație mai bună cu opera lui Brâncuși. E păcat.
Îndemnam, cu ceva vreme în urmă, responsabilii politici să dea putere culturii. Repet și acum îndemnul: „Dați putere culturii!”. Vor fi unii care se vor întreba: „Și ce veți face cu ea? Știți s-o folosiți?”. Ce putem face cu puterea culturii? O lume mai bună, mai umană, mai echitabilă. Știm s-o folosim. Și, în decursul timpului, cultura a fost pusă în slujba interesului național. Dar să nu uităm ce spunea același Eminescu: „Nivelul culturii generale a nației nu-l poate ridica nimeni cu umărul, timpul și munca umplu neajunsurile”.
În timp, cu multă muncă, și cu solidaritatea națiunii, vom avea, prin cultură, o societate mai bună pentru toți membrii ei.
Vă mulțumesc pentru atenție!”