Dacă evenimentele din ultimele zile ne-au demonstrat ceva, acest ceva este faptul că în societatea românească dialogul este imposibil. Iar confruntarea atinge un nivel care pune în pericol pacea socială. Subiectul confruntării este simplu: PSD nu trebuie lăsat să guverneze pentru că, Doamne ferește, ar putea reuși s-o facă bine!
Nu sunt dintre cei care cred că în PSD totul este perfect, iar criticile la adresa partidului simple răutăți și frustrări ale unei opoziții care nu se regăsește, și ale unei ”societăți civile” care urăște visceral ”stânga”. Nevoia acută de dialog și de construire a unor politici consensuale rămâne însă, indiferent ce face PSD, și indiferent ce fac ceilalți, partide politice, sindicate, societate civilă.
Să luăm în discuție schimbările Codului Fiscal. Ca om de stânga, găsesc că trecerea totalității contribuțiilor sociale în sarcina angajaților nu este în acord cu identitatea noastră, ca partid social-democrat. Doar că rațiunea introducerii măsurii este una care ține de situația concretă a economiei, care, în ciuda creșterii, nu furnizează bugetelor publice resursele necesare creșterii calității și volumului prestațiilor sociale. Trebuia să facem ceva, nu puteam sta suspendați între două ape, pentru că indecizia ne costă mai mult decât o decizie contestată de unii.
Am fi dorit să putem ajunge la un consens cu partenerii sociali, inclusiv cu partidele din Opoziție, asupra acestor modificări. Doar că a construi un consens, în aceste vremuri, este o misiune aproape imposibilă. Dar trebuie s-o facem, măcar într-un domeniu: cel al dezvoltării societății românești. Asta implică întărirea rolului redistributiv al statului, alocarea unor resurse suplimentare pentru educație, sănătate, cultură, protecție socială, întărirea solidarității sociale.
La noi ”dialogul” este doar formal, și nu de ieri, de azi. A devenit un mecanism folosit pentru a întârzia sau pentru a anula deciziile celor care guvernează. Nu poți dialoga la nesfârșit, atunci când reaua-credință a partenerilor de dialog nu produce soluții, ci doar nemulțumirea unor categorii sociale. Cineva trebuie să-și asume decizia, iar acel cineva este Guvernul, respectiv Parlamentul. Ele pot tranșa conflictele care se dezvoltă în spatele mimării dialogului.
Fructele creșterii economice nu sunt echitabil împărțite între muncă și capital. PSD trebuie să-și asume acest proiect de echitate, indiferent de reacțiile adversarilor lui. O societate mai echitabilă înseamnă o societate mai favorabilă creșterii economice, și toată lumea are de câștigat. Iar astea nu se pot face dacă nu renunțăm, toți, la cultura confruntării, care a făcut mult rău României.
Dialogul nu poate fi ocolit, și nici disprețuit. Cultura confruntării este o realitate. Una care ne penalizează pe toți. Nimeni nu are de câștigat, nici în interiorul partidelor, nici în relațiile dintre partide, nici în societate, din permanenta confruntare între indivizi, între ei și instituții, și între instituții. Victoriile sunt întotdeuna efemere, și generează mereu mai multă confruntare. Cei care au reușit, au reușit prin efort colectiv, nu prin confruntare. Dacă vrem să fim ”europeni”, să începem de la asta: de la dialog.