”Toți oamenii sunt creați egali, ei sunt înzestrați de Creator cu anumite drepturi inalienabile, iar printre acestea se află Viața, Libertatea și căutarea Fericirii”.
Această prevedere este inclusă în cel de-al doilea paragraf din Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii din 4 iulie 1776. Acest ideal al căutării fericirii nu este doar o metaforă filosofică. A căuta fericirea înseamnă să faci tot ceea ce-ți dorești, cu respectarea limitelor Constituției și legilor. Astfel, libertatea ne oferă fericire, iar pentru a ne căuta fericirea avem nevoie de libertate. Fericirea este un termen echivalent cu libertatea, deoarece atât fericirea cât și libertatea sunt condiționate de limitele impuse de legi, de Constituție, și ajung să depindă una de cealaltă, completându-se.
În urmă cu 29 de ani, românii supuși timp de un deceniu la foame, frig și întuneric s-au revoltat, au ieșit in stradă pentru a-și cere dreptul la fericire, la libertate, la un trai decent. Ei s-au revoltat împotriva rupturii și izolării României față de restul lumii civilizate. Rația zilnică de pâine și de spaimă, sărăcia dusă până la limita supraviețuirii, lipsa libertăților naturale, învrăjbirea, suspiciunea generalizată, mistificările, disprețul, primitivismul pe toate palierele vieții sociale, ura față de valorile tradiționale, discursurile megalomane și triumfaliste, proiectele faraonice – toate acestea au devenit istorie.
Românii au ieșit în stradă în decembrie 1989 pentru fericire și libertate, cu speranța că vor avea o viață civilizată, pentru a călători liber, pentru a munci fără restricții în orice țară occidentală, în condiții normale și cu venituri normale, ca semenii lor din vestul Europei.
Românii au făcut o revoluție pentru a redobândi drepturile fundamentale de care regimul totalitar îi lipsise timp de peste 4 decenii. Dar iată că după aproape 3 decenii de la revoluție, răbufnesc la suprafață reminiscențe ale trecutului, amintindu-ne parcă de vechiul dicton că oricând istoria se poate repeta. După 29 de ani, societatea româneasca se află din nou într-un moment zero al democrației.
Anul Centenarului a pus în lumină, mai mult ca oricând, slăbiciunile societății noastre, și impasul în care se află politica românească. Avem o democrație fragilă, dominată de lupte sterile pentru putere, care a lăsat pe ultimul plan servirea binelui public. Resurecția nemulțumirilor sociale în întreaga Europă trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi. Să încercăm, cu onestitate și fără ipocrizie și populism, să refacem legăturile politicului cu societatea, să revenim la agenda publică, să fim cu adevărat un partener pentru cetățeni. Până la urmă despre astea a fost vorba și în decembrie 1989: poporul a intrat brutal în politică, nemulțumit de indiferența regimului politic față de nevoile și așteptările lor.
Stimați colegi,
Ne apropiem de sărbătoarea Crăciunului. Să facem astfel încât simbolul Nașterii sa fie un îndemn pentru ca noi românii să aducem în prezent ceea ce a însemnat Mântuitorul lumii: demnitatea omului, drepturile lui la fericire și la libertate. Vă îndemn să redescoperiți legea iubirii a lui Dumnezeu, a toleranței și a solidarității umane.
Declarație politică pe care am susținut-o în Senatul României miercuri, 19 decembrie 2018.