Am văzut zilele acestea cum un simbol al Parisului și un obiectiv important al patrimoniului cultural mondial, Catedrala Notre-Dame, a fost cuprinsă de flăcări, suferind daune importante. Și tot în aceste zile am văzut cum importanți oameni de afaceri și politicieni francezi s-au solidarizat și au donat sume impresionante de bani, care depășesc cu mult bugetul anual al Ministerului Culturii din România, pentru refacerea catedralei. Iar acestui demers i s-au alăturat inclusiv politicieni și companii din țara noastră. Este un efort lăudabil, și ne obligă să medităm la o temă pe care nu de puține ori o ocolim:grija pentru monumentele istorice de la noi, parte a patrimoniului național.
Ne-am obișnuit să trăim printre ruine, probabil. Ne-am obișnuit să închidem ochii când adevărate bijuterii arhitecturale sunt lăsate în paragină pentru ca pe locul lor să apară coloși din sticlă și oțel. Avem nenumărate exemple de monumente istorice pentru reabilitarea cărora ar fi necesare sume mult mai mici decât cele care au fost donate pentru Catedrala Notre-Dame și pentru care nu se înghesuie nimeni să doneze. Mă gândesc, de exemplu, în contextul în care anul trecut am celebrat Centenarul Marii Uniri, la Casa memorială a lui Iuliu Maniu din Bădăcin. Acolo chiar ar fi contat 10% lunar din salariul unui primar, ar fi făcut o diferență, iar cu 1 milion de euro, ar fi putut fi reabilitate și casele memoriale ale altor făuritori ai Marii Uniri.
Cu toate problemele ce ţin de legătura statului cu Biserica, Franța n-a uitat să-și învețe cetățenii istoria țării lor, datoriile și responsabilitățile pe care le au față de ceilalți și față de țară. Cei care au răspuns apelului la solidaritate în refacerea Catedralei Notre-Dame au răspuns, cei mai mulți, în calitatea lor de cetățeni francezi.
Ce facem noi în calitate de cetățeni români, pentru România? Este o întrebare cât se poate de serioasă, dincolo de ideologii sau convingeri politice! Ce facem pentru a ne cunoaște istoria? Ce facem pentru păstrarea moștenirii culturale? Nu putem blama statul, pentru că nu face lucruri, și în același timp să-l lăsăm fără puterea de a face acele lucruri!
Tragedia patrimoniului cultural național a devenit un subiect cotidian, nu ne mai atrage atenția. Iar acest lucru ar trebui să ne întristeze și să ne motiveze în același timp, pentru crearea cadrului legal care să faciliteze investițiile în reabilitarea monumentelor istorice și sancționarea mai eficientă a celor care, prin acțiunile lor, contribuie la distrugerea patrimoniului cultural național. Numai că nici măcar stimulentele financiare nu ajută, când este vorba despre monumentele istorice. Este o problemă de educație, și dacă vrem să schimbăm ceva în bine, trebuie să începem de la educație. Școala trebuie să scoată în primul rând cetățeni responsabili și demni. Francezii ne-au oferit o lecție de demnitate și de responsabilitate. S-o învățăm, și să procedăm în consecință.
Declarație politică pe care am susținut-o în Parlamentul României miercuri, 17 aprilie 2019.