Privesc pe geam oamenii alergând după cumpărături, pregătindu-se pentru marea Sărbătoare a Sfintelor Paşti. Mă gândesc, evident, la bucuria Învierii Domnului şi la tot ce a însemnat ea în istoria omenirii. Dar privirea îmi e inevitabil atrasă, mai mult decât în oricare alt an, de scenele sfâşietoare ale străzii. De oamenii săraci care aleargă, hămesiţi, după un chilipir, după un boţ de mâncare care să le dea iluzia, măcar, a sărbătorii. De chipurile unor oameni care au uitat, de ani şi ani, gustul bucuriei.
Cât suntem de vinovaţi! Cât suntem de ipocriţi! Am inventat „societăţile de caritate” şi le-am înfiinţat cu miile, după care le-am folosit ca să înmatriculăm maşini fără plata taxelor vamale şi ca să ne diminuăm impozitele. Am inventat „ajutoarele sociale”, la care s-au înfipt tot cei care nu au pentru că nu muncesc, şi le-am folosit ca mijloc să atragem voturi. Iar odată ajunşi la putere, am desfiinţat locurile de muncă şi le-am explicat, savant, oamenilor disperaţi că trebuie să muncească mai mult şi să dea dovadă de spirit întreprinzător.
Dacă ar reveni acum pe Pământ, Iisus Hristos ar face cu lumea noastră ce a promis că face cu templul fariseilor: ar dărâma-o, pe bună dreptate, în trei minute. Pentru că e strâmbă. Pentru că e şubredă. Pentru că e falsă.
Ce putem face? Poate colţul de pâine pe care îl dăm cerşetorului tuberculos sau zdreanţa de haină veche pe care o împărţim şomerului cu doi copii şi soţia bolnavă să aline Răul lumii? În cel mai bun caz, ne poate alina doar conştiinţa. Ca să putem ieşi din impas, ca să ne putem mântui, e nevoie de mult mai mult. Nu de milioane, ci de inimi curate. E nevoie să fim noi înşine buni. Să ne curăţăm de zgura lăcomiei şi a invidiei, de dorinţa de a o lua înaintea altora cu orice preţ, de detestabilul obicei – devenit lege socială – de a călca pe cadavre. E nevoie să încetăm a mai gândi societatea ca pe un teatru de război al fiecăruia cu fiecare.
Nu sunt vorbe frumoase. Sunt adevăruri pe care, dacă nu le vom pipăi cu degetele noastre proprii, Iisus va învia pentru noi, dar noi, din păcate, nu vom învia pentru El.