Am fost ieri la Bârlad, unde am participat la un moment festiv – împlinirea unui secol de existență a Academiei Bârlădene, o inițiativă culturală pe cât de originală, pe atât de fertilă. Ea a răspuns unei nevoi reale a cetățenilor din Bârlad, aceea de a avea acces la actul de cultură. Auzim prea des, în legătură cu evidenta scădere a calității actului de cultură, cu înlocuirea lui prin tot felul de spectacole și creații jalnice, că „asta cere publicul”. Este scuza celor au apucat pe calea facilă, a minimei implicări, a lipsei de responsabilitate.
Cei care au înființat Academia Bârlădeană, dincolo de dragostea lor pentru literatură, pentru cultură, în general, și-au asumat niște responsabilități față de comunitate, s-au implicat direct și cu remarcabil devotament în viața comunității. Poetul George Tutoveanu, preotul Toma Chiricuță, Tudor Pamfilie, scriitor, etnolog și folclorist, fondatorii Academiei Bârlădene, aveau o bogată activitate, atât literară, cât și în domeniul educației. Au fost editori, Academia înlesnind publicarea câtorva reviste, precum „Florile dalbe”, „Graiul nostru”, „Scrisul nostru”, au patronat o mulțime de activități cultural educative. Grație implicării lor, Bârladul a cunoscut o bogată viață literară și culturală.
La înființare „Academia Bârlădeană” l-a avut drept președinte de onoare pe Alexandru Vlahuță. Printre membrii ei s-au aflat Nichifor Crainic, Pamfil Șeicaru, Ion Buzdugan. După moartea poetului George Tutoveanu, în 1957, Academia, supusă și ea vicisitudinilor regimului totalitar, își reduce drastic activitatea. Spiritul ei rămâne însă viu, amintirea ei, un îndemn la implicare. În 1990 Academia renaște, prin inițiativa unui grup de intelectuali bârlădeni, care a fondat „Societatea pentru cultură și știință Academia Bârlădeană”, ce-l are drept președinte de onoare pe C.D. Zeletin, eminentul profesor doctor în medicină și biofizician Constantin Dimoftache.
Am amintit aceste nume pentru a sublinia, o dată în plus, că în cultură – mai ales în epoca noastră, a noilor tehnologii informatice – nu mai funcționează schema centru-periferie, că spațiul cultural nu este unul ierarhic, ci unul în rețea, că faptul de cultură apare oriunde este dragoste de frumos. Cultura nu este apanajul unor elite, ea s-a democratizat, și nu de ieri, de azi. De un secol asta face „Academia Bârlădeană”: mijlocește accesul la cultură cât mai multor oameni. Îi urez viață lungă și succes în ceea ce fac membrii ei. Bârladul are nevoie de ea, cultura română are nevoie de ea. La mulți ani!
