Am fost, zilele trecute, la Bârlad. „Academia Bârlădeană” a împlinit un secol de la înființare. Am întâlnit oameni remarcabili, iubitori de literatură și de artă, profund implicați în viața comunității. Oameni care au știut să strângă în jurul lor alți iubitori de cultură, să formuleze proiecte și să le ducă la bun sfârșit. Este modul lor de a dovedi că le pasă de ceilalți, că sunt parte responsabilă a unui contract social pe care alți intelectuali par să-l ignore.
Spuneam un lucru pe care îl cred cu tărie: vechea schemă centru-periferie, Capitală(culturală)-provincie, își pierde relevanța. Noile tehnologii fac posibilă schimbarea și oferă oportunități de afirmare celor care au cu adevărat idei inovatoare, au ceva de spus, sunt creatori. În acest context, cei care se cred „buricul târgului” sunt „provinciali”. Faptul că nu se vorbește despre oameni precum cei care dau viață unor proiecte de genul „Academiei Bârlădene” nu înseamnă că ei nu există. Iar inițiative de acest gen sunt foarte multe în România. Cultura românească este vie, este dinamică, se afirmă. Nu de puține ori rămâne în anonimat, este ignorată de elitele „consacrate”, care cred că ea, cultura, este doar apanajul lor, că restul sunt niște ageamii, care au rămas în „comunism” și cu ideea „culturii de masă”.
Suntem departe de „cultura de masă”, deși modelul a fost de inspirație franceză, și avea drept scop democratizarea accesului la cultură, într-un anumit context. Democrația este un concept care trece dincolo de politic. Aș îndrăzni să spun că este și o stare de spirit. Presupune toleranță, respectul diversității, dialog și cooperare. Cu cât avem mai mulți iubitori de cultură, cu atât mai bine pentru societate. Oameni precum cei de la Bârlad lucrează-modest și tenace-pentru a face posibilă afirmarea României prin cultură. Și trebuie să-i sprijinim, să le mulțumim pentru ceea ce fac.