Nu există, în lumea creștină, altcineva a cărui învățătură să fi fost mai des și mai adânc instrumentalizată decât învățătura Mântuitorului. Toate doctrinele politice, toate curentele de gândire, toți dictatorii și toți democrații, stânga și dreapta (ba chiar și centrul) se revendică de la El și își înfățișează proiectele și programele servindu-se de cuvintele Sale.
Pe undeva, era inevitabil. Iisus Hristos este Modelul suprem și,totodată, singurul care, în anii prezenței Sale pământești, a refuzat ceea ce noi, oamenii, nu reușim să refuzăm decât arareori: puterea lumească. Pe care a refuzat-o, știind dinainte că prețul refuzului este sacrificiul Său, căci, ca Fiu al Domnului, iconomia divină îi era cunoscută. Și totuși a refuzat să fie mântuitorul lumesc al poporului iudeu, spre a fi Mântuitorul în veac al lumii întregi. Ce politician, ce om public își permite să facă abstracție de acest Model? Cine, dintre puternicii lumii, ignoră influența pe care învățătura Mântuitorului o are asupra creștinilor (și, îndrăznesc să spun, nu numai a lor)? Toate revoluțiile ca și toate loviturile de stat, toate reformele și toate restaurațiile au fost făcute sub pretexte decupate din Evanghelii și cu pretenția urmării lui Hristos.
Obișnuiesc să spun, când sunt întrebat ce ideologie am, că sunt de stânga, pentru că acolo este inima. Însă Iisus Hristos, cel care a adus în lume Evanghelia inimii, nu este de stânga. Nu este nici de dreapta. Nu este nici de centru, chiar dacă în Italia – patria democrației creștine – politicienii creștini se declară de centru. Și, deși undeva declară că a venit să aducă în lume sabia, Hristos nu e de aflat nici la extreme.
Căci El este deasupra, mereu deasupra!
E deasupra atât în virtutea Dumnezeirii sale, cât și pentru ca noi, oamenii, să avem mereu un far călăuzitor în viață, un stâlp de lumină, care să ne scoată la liman, printre atâtea și atâtea pericole, tentații și adversități. E deasupra ca să ne dea mereu puterea de a ridica fruntea, oricât ne este de greu, oricât de disperată pare situația. Este deasupra ca să ne păstrăm neîntinate de noroiul lumii credința, speranța și dragostea.
În aceste zile premergătoare Învierii Sale, chiar și oamenii cei mai puțin evlavioși, cred, reflectează la sacrificiul și la dragostea cu care Fiul Omului a răsplătit somnul cu care omenirea L-a însoțit, în persoana Sfinților Apostoli, atunci când se ruga pentru noi în noaptea de dinaintea arestării. În numele acelui somn vinovat, care poartă în el toate limitele ființei umane, se cade ca măcar acum, de Înviere, să fim treji. Să ducem reflecția cu privire la Modelul Suprem până la urmarea Lui.
Căci, nefiind nici de stânga, nici de dreapta, nici intelectual, nici muncitor, nici sărac și nici bogat, Mântuitorul poate fi Călăuza tuturor în viață, spre mântuire. Aplicarea învățăturilor Sale ne poate îmbunătăți pe toți și ne poate schimba viața tuturor. Urmarea Lui în fapte e mai importantă decât urmarea Lui în gând, teoretic și conceptual, căci, cum spune Scriptura, și necuratul crede în Dumnezeu. Doar că faptele sale sunt diametral opuse Învățăturii lui Hristos.
Să nu confundăm, așadar, bucuria lumească a mesei de Paști cu spiritul acestei sărbători. Să nu confundăm nici postul cu abținerea de la anumite alimente. Esențială este bucuria spirituală sau, cum spunea Brâncuși, bucuria pură. Iar puritatea bucuriei derivă din fapte. E nevoie să înțelegem bine sensul Învățăturii Mântuitorului, care ne spune că este că e mai bine să dai decât să iei, să fii decât să ai și să suferi decât să prigonești.
Și, nu în ultimul rând, că puterea după care aleargă atâția este o simplă amăgire. Adevărata Putere nu e aici, nici la stânga, nici la dreapta. Dacă sunteți însetați de El, căutați-l deasupra. Ajutați-i să-L vadă pe cei care nu Îl mai văd.
Ionuț Vulpescu