Am putea spune, fără să greșim, că 27 Martie este singura dată din calendarul marilor noastre evenimente istorice în care aniversăm ceva care a fost, pentru ca în cele din urmă să nu mai fie. Unii i-ar spune eșec, alții, reușită. Dar este, sigur, o arsură a istoriei, și un vis care stă în puterile noastre să devină realitate, dacă acționăm inteligent și cu responsabilitate.
Noi, românii, spre deosebire de unii dintre vecinii noştri, nu avem obiceiul de a celebra nereuşitele istorice. „Cele bune să se adune, cele rele să se spele”, spune o vorbă populară. Ne amintim cu plăcere şi, în acelaşi timp, cu sobrietate de reuşitele noastre şi nu lăsăm înfrângerile să pună stăpânire pe conştiințele noastre. Spirite latine, luminoase şi raționale, nu practicăm răzbunarea istorică.
În cazul datei de 27 Martie facem o excepție. Unirea Basarabiei cu Țara, proclamată de Sfatul Țării de la Chişinău în urmă cu 100 de ani (cu 86 de voturi pentru, 36 de abțineri şi numai 3 voturi împotrivă), este celebrată, după cum spune academicianul Ioan-Aurel Pop, ca începutul anului Unirilor noastre. Deşi nu a rezistat decât 22 de ani presiunilor unei istorii nemiloase, ea a demonstrat fără drept de apel voința națiunii noastre de a trăi împreună, între frontierele aceluiaşi stat, pe pământul pe care ne aflăm din moşi-strămoşi.
Tot Unirea Basarabiei a mai demonstrat şi că, atunci când există o clasă politică şi intelectuală altruistă, onestă, cultivată şi dedicată interesului național, anii de umilință şi deznaționalizare nu înseamnă nimic. Instinctul național se manifestă fără greş, indiferent cât este de grea situația economică sau politică. Să nu uităm – aviz celor care ne întreabă ce are de oferit România actuală Republicii Moldova – în ce situație critică se afla Regatul României în momentul actului de la 27 Martie 1918. Alexandru Marghiloman, venit la Chişinău să primească Unirea din partea reprezentanților legali ai Basarabiei, era, după Pacea de la Buftea, premierul unei Românii pe jumătate ocupată de Puterile Centrale şi care cedase Bulgariei aproape întreaga Dobroge. Însuşi viitorul dinastiei de Hohenzollern era sub semnul întrebării, în condițiile în care Antanta nu dădea semne că poate întoarce soarta războiului.
În opinia mea, acesta este motivul cel mai însemnat pentru care ziua de 27 Martie 1918 trebuie celebrată cu toată vigoarea de care suntem capabili. Ea a arătat forța instinctului național care i-a condus, fără ezitare, pe românii basarabeni la concluzia că până şi o Românie aflată în dificultate este de preferat deznaționalizării ruseşti sau derivei de unul singur, către nicăieri.
Să salutăm spiritul generației politice a lui Constantin Stere, Ion Nistor, Ion Buzdugan şi Pantelimon Halippa, care, alături de Regele Ferdinand şi de Regina Maria, de Ionel I. C. Brătianu şi Nicolae Iorga, dar şi de tragica personalitate a lui Alexandru Marghiloman, a adus Basarabia acasă. Să le fim recunoscători, ducând proiectul unirii românilor la finalul pe care ni-l dorim. Să învățăm din erorile trecutului, să abordăm lucrurile din perspectiva actualului nostru statut, și să nu uităm că tot ceea ce ne dorim ține de timpul lung, de strategii inteligente și de patriotism.
Unirea se face, nu se discută. Și, de la Podul de Flori de peste Prut, lucrăm pentru ea. Fiecare, după puterile lui. Poate că pașii sunt mici, poate că gesturile nu sunt impresionante, nu fac spectacol. Dar construiesc Unirea cu actuala Republică Moldova. Cei care critică să-și aducă aminte ce a făcut România, concret, pentru noua Unire, dincolo de discursurile lacrimogene ale unor politicieni. În 2014, Guvernul României a alocat câte 1 milion de euro pentru restaurarea Muzeului Național de Artă al Moldovei (inaugurat anul trecut) și a Sălii cu Orgă din Chișinău, și 800 000 de euro pentru construirea unui nou sediu pentru Teatrul „B.P. Hașdeu” din Cahul. Iar acestea sunt doar câteva exemple.
Aceasta este semnificația adâncă a zilei pe care o celebrăm, într-o Românie care, fără a avea pretenții teritoriale asupra vecinilor ei, nu uită că milioane de români au fost siliți de istorie să rămână în afara statului român. 27 Martie 1918 este ziua în care românii au pus România mai presus de interesele lor personale şi au făcut din interesul național o flacără călăuzitoare.
Iar aceasta este o lecție morală națională, care nu trebuie niciodată uitată.
Declarația politică pe care am susținut-o în Senatul României miercuri, 28 martie 2018.