Poate pentru unii, refuzul PSD de a vota propunerea președintelui Klaus Iohannis pentru șefia Serviciului de Informații Externe pare straniu. S-a spus că ar fi vorba, în această numire, despre securitatea națională și că ar trebui să fim uniți în cuget și-n simțiri. Ei bine, nu! Pentru că, înainte de orice, este vorba despre democrație, și despre felul în care funcționează ea.
Din motive vinovate, care țin de lupta politică, s-a creat imaginea unei Președinții, ca instituție, care face din România o Republică de rit monarhic. Președintele este deasupra tuturor legilor și regulilor, deasupra Constituției, este unsul unei voințe mai puternice decât voința cetățenilor, iar cuvântul lui trebuie să fie ordin pentru stat, instituții și cetățeni.
Nu așa funcționează lucrurile. Există Parlament, există Executiv, există societate civilă. Încercăm să fim o meritocrație, chiar dacă prea adesea nu ne iese. Dar măcar încercăm. Iar când este vorba despre numiri importante, cum este aceea a unui director al unui serviciu de informații, consensul se impune. Pentru că, putere sau opoziție, acel serviciu nu este al unuia sau al altuia, este al Statului Român. Și trebuie să servească statul, în ansamblul său.
Din păcate unii cred că serviciile de informații, dar și alte instituții, trebuie să îi servească pe ei, și grupul lor de interese. Astfel, serviciul își pierde credibilitatea, chiar dacă nu este amestecat în jocuri de putere. Și, ne place sau nu, un astfel de serviciu nu poate funcționa fără să aibă încrederea cetățenilor, și, implicit, sprijinul și colaborarea lor.
Acum, problema lui Mihai Răzvan Ungureanu este implicarea sa în politică, după ce a plecat din fruntea SIE, în 2012. Partizanatul său nu-l mai face credibil nici în ochii multor români, și nici la nivel politic. Pentru asta trebuie să-i mulțumească lui Traian Băsescu. Cel care a lăsat mereu să se înțeleagă că s-a folosit de servicii împotriva adversarilor lui politici.
Respingerea candidaturii lui Mihai Răzvan Ungureanu ar deschide calea unui proces real de consultări cu toate partidele, pe această temă. Și sunt convins că se va găsi o candidatură consensuală. Care să fie și spre binele SIE, până la urmă.
Trebuie să ne obișnuim cu ideea coabitării. Care are și dezagremente, ce-i drept, dar care implică deplina funcționare democratică a instituțiilor statului român. Republica de rit monarhic o fi atractivă pentru unii, dar sigur e nocivă pentru democrație. O simțim pe pielea noastră din 2004. Nu e cazul să facem tradiție din asta.