Regret să văd cum a evoluat discuția despre ”cotele obligatorii de refugiați”. Și țin să spun câteva lucruri. Primul, și cel mai important: cei care au lansat în spațiul public noțiunea de ”cote obligatorii” au dovedit o imensă lipsă de sensibilitate, o abordare pur birocratică a unei crize umanitare grave. Este absurd să-i tratezi pe refugiați, ființe umane, ca pe niște obiecte, și să-i împarți: tu, țara X, iei atâtea ”colete”, tu, țara Y, iei mai multe, că ești mai bogată, și mai capabilă. Vă dăm și bani pentru asta, că banii rezolvă orice problemă.
Nimic mai fals! Nimeni nu-i întreabă pe oamenii ăia – că sunt, totuși, oameni, nu obiecte de inventar! – dacă vor să se ducă unde i-au ”repartizat” cei de la Bruxelles? Că poate nu vor să plece de unde sunt acum. Ce le facem, în caz de refuz al relocării? Îi arestăm și-i deportăm? Acest tip de abordare, contabil-birocratic, a născut deja grave tensiuni între membrii Uniunii Europene.
Poziția României este rațională. Pentru că nu vorbim doar despre capacitatea noastră de a-i adăposti. Asta se poate rezolva, într-un fel sau altul. Este vorba despre capacitatea noastră de a gestiona un proces complex, de a avea grijă cu adevărat de niște oameni – repet, oameni! – care au de surmontat un șoc civilizațional, care au pierdut mai tot, care au nevoie de consiliere psihologică, de asistență medicală, de locuri de muncă, greu de găsit, în condițiile în care limba este o barieră. Copiii au nevoie de educație, de îngrijire.
Nu ne putem angaja, în numele unei false solidarități, să facem ceea ce știm că nu putem face. Nu este rea voință, este semn de responsabilitate față de niște oameni deja traumatizați. Nu putem vorbi despre noi, românii, ca despre xenofobi și neospitalieri, pentru că nu acceptăm cotele obligatorii de ”refugiați”. Nu despre asta este vorba. Este vorba despre ceea ce putem face cu adevărat.
Regret ieșirile extremiste ale unora, pe tema aceasta. Sunt dezonorante și descalificante, mai ales când vin din partea unor intelectuali, care altminteri dau lecții de europenism. Discuția publică pe această temă este necesară și binevenită. Și ar fi bine să nu fie manipulată politicianist. Pentru că nu ne facem niciun serviciu, ca țară.
Este și un aspect pozitiv în această criză a cotelor de refugiați. Ea ne obligă să ne evaluăm cu onestitate și răspundere capacitatea de a gestiona astfel de evenimente, de a vedea ce avem, și ce ne lipsește, pentru a da un răspuns adecvat în caz de criză, să vedem ce personal avem în instituțiile publice cu răspunderi în domeniu, ce trebuie să mai pregătim sau să angajăm. Pentru că astfel de crize se vor repeta, chiar dacă evenimentele care au generat această criză își vor găsi o soluție. Migrațiile nu sunt determinate doar de războaie. Mai sunt și schimbările climaterice, și crizele economice, și alte evenimente care îi obligă pe oameni să-și părăsească țările lor, în căutarea unui refugiu și unui trai decent.