Vreau să deschid o dezbatere, pe cât de publică ar putea fi ea, în condițiile actuale în care totul se rezumă la ”Jos!”, despre stat și despre rolul lui. Discuția este cu atât mai necesară acum, când ies la iveală consecințele nefaste ale unor decizii care au redus statul la rolul de simplu spectator în multe domenii ale vieții economice și sociale. Cetățenii urăsc tot mai mult statul, deși au din ce în ce mai multă nevoie de el. Iar ura este cel mai adesea indusă de aceia pe care un stat puternic, apărător al interesului public, îi încurcă în afacerile lor, cât se poate de aducătoare de profit, indiferent de costurile pe care le plătesc cetățenii.
În fond, ce este statul, acum? Cineva dădea o definiție, e drept, simplificatoare, pentru că nu se referă la toate responsabilitățile statului, dar care este extrem de utilă pentru înțelegerea problemelor și, prin urmare, și pentru găsirea unor soluții pertinente și la obiect. Statul este, în accepțiunea lui, un mecanism de gestiune colectivă a riscurilor, un soi de societate de asigurări la dimensiunea unei națiuni.
Întotdeauna a existat și există o delimitare între riscurile pe care un individ le poate gestiona singur, legate de viața lui, de profesia lui, de familia lui, de sănătatea lui, și cele care necesită o gestiune colectivă. Există mecanisme multiple prin care poate face asta. Mecanisme în care este prezent și statul, dar și sectorul privat. În același timp există riscuri pe care niciun cetățean nu le poate gestiona, oricât de bogat ar fi, pentru că nu poate suporta costurile cerute de gestionarea lor. Mă gândesc, printre altele, la efectele schimbărilor climaterice, la terorism, la poluare, securitatea alimentară.
Natura și funcțiunile statului se schimbă în timp, odată cu evoluția naturii și complexității riscurilor care trebuie gestionate în colectiv. Discuția ”stat mic” vs. ”stat mare” este lipsită de sens. La fel și discuția ”stat social” vs. ”stat liberal”. ”Stat mic” vs. ”stat mare” are drept obiect mărimea cheltuielilor cu administrarea statului. Complexitatea obligă la creșterea cheltuielilor cu administrarea statului. Încercările de a muta din public în privat o serie de atribuții ale statului au dus la creșterea cheltuielilor cetățenilor cu acele servicii pe care le oferea statul. Cetățeanul n-a câștigat nimic, nici măcar o mai bună calitate a respectivelor servicii.
”Stat social” vs. ”stat liberal” este iarăși, într-un fel, o pierdere de vreme. O condiție esențială pentru buna performanță a unei economii-pentru că economia a devenit un soi de obsesie, totul trebuie privit prin prisma ei-este existența păcii sociale. Pacea socială costă, chiar dacă ”dreapta” nu acceptă acest lucru. Ipocrizia o face să treacă sub tăcere faptul că face și ea ce face și stânga: protecție socială, redistribuție (deși doar de nevoie, nu din principii sau din convingere), pentru că știe că neliniștea și violența socială afectează economicul. Înlocuirea statului Providență cu Statul Penitență a fost un uriaș eșec, deși dreapta, promotoarea acestei transformări, nu vrea să și-l asume. Din păcate sunt și unii, declarați de stânga, care cred că banii publici ar fi mai bine folosiți pentru a construi închisori, decât pentru a combate activ sărăcia.
Revine cetățenilor români, politicului, societății civile, să construiască modelul statul român, care să plece de la riscurile care nu pot fi gestionate decât colectiv. Tragedia de la clubul ”Colectiv” ne dă o idee despre ce trebuie să facă statul în viitor. Este evident că instituții precum ISU trebuie întărite, dotate, profesionalizate, la fel și sistemul public de sănătate. Vedem că mecanismul auto-reglementării unor domenii nu funcționează. Mai mult, produce tragedii.
Statul are această funcție esențială, de reglementare. Care nu este totuna cu legiferarea, care la noi a trecut în supralegiferare. A face regulamente și a impune respectarea lor devine vitală pentru apărarea vieții și bunurilor cetățenilor. Libertatea de a întreprinde este esențială, și ea nu trebuie îngrădită. Dar nimeni nu poate accepta ca pe altarul ei să fie aduse jertfă vieți umane, colectivități întregi să sufere, iar plata pagubelor să revină tot cetățeanul.
Un stat puternic nu trebuie să fie un stat represiv, ci un stat responsabil și ferm, partener loial al cetățeanului. Pe care îl servește, nu căruia îi este adversar. Românii trebuie să se reconcilieze cu statul lor, și asta nu se poate face peste noapte. Dar fără stat cetățenii nu se pot bucura pe deplin de drepturile și libertățile lor, cum nici statul nu poate funcționa fără sprijinul și încrederea cetățenilor.
Stânga românească are obligația, nu doar morală, de a iniția și conduce această discuție esențială pentru modernizarea statului, pentru scoaterea lui din fundătura în care a fost dus în acești ani în care a fost slăbit de unii precum cei ce-și zic acum ”liberali”, pentru a putea fi jefuit mai bine și mai ușor. Cu cât ajungem mai repede la o concluzie, și luăm măsurile necesare bunei funcționări a statului, cu atât mai bine.