În ultimele săptămâni a apărut în mediul on-line o dezbatere tot mai aprinsă despre tabloidizarea televiziunilor românești și promovarea unor programe care scandalizează. Un fenomen care nu este tipic României, fiind întâlnit și în societăți mai avansate, precum cea americană sau britanică. De altfel, literatura de specialitate i-a acordat acestui fenomen o denumire extrem de sugestivă: „dumbing down”.
Am citit opinii pro și contra emisiunilor de acest gen, venite atât din rândul telespectatorilor dar și din partea unor realizatori/moderatori ai unor astfel de emisiuni. Într-adevăr, unul din principalele roluri ale televiziunilor, cel puțin al celor generaliste, este acela de divertisment. Există o limită însă, care odată depășită (iar la noi aceasta a fost de mult depășită) transformă comicul în grotesc. Trăim însă într-o societate liberă, bazată pe regulile economiei de piață, iar cât timp va exista cerere pentru astfel de programe, va exista și ofertă. Din păcate, audiențele acestor emisiuni ne arată că cererea nu doar că există, ci este și foarte mare.
De la începutul mandatului de ministru al Culturii am vorbit despre democratizarea accesului la cultură. Trebuie să putem oferi publicului o alternativă viabilă, acces facil la divertisment de calitate, astfel încât acesta să decidă singur ce preferă să urmărească: o piesă de teatru sau o emisiune de tip tabloid, în care invitații se pălmuiesc. Nu putem culturaliza cu forța, însă putem crea condiții mai bune pentru ca majoritatea românilor să aibă posibilitatea unei astfel de alegeri. Din acest motiv, am ales din funcția pe care o dețin să sprijin tot mai mult festivalurile și evenimentele culturale care au loc și în alte orașe ale țării decât clasicele centre culturale, precum București, Sibiu sau Cluj. Am avut o ediție foarte apreciată a Theaterstock la Bacău, concursul de Canto Hariclea Darclée de la Brăila (a cărui finanțare a fost anul acesta de 5 ori mai mare decât anul trecut), Gala VEDETEATRU la Buzău, asta pentru a enumera doar câteva dintre evenimentele sprijinite de Ministerul Culturii anul acesta.
Sigur, un rol important îl joacă și educația și putem discuta despre cum să modificăm programa școlară astfel încât să deschidem apetitul tinerilor pentru cultură.
Toate acestea sunt însă fără rost dacă vom continua să considerăm cultura ca fiind apanajul elitelor, dacă vom citi în presă, spre pildă, despre cum participanții la Festivalul Enescu sunt „snobi” și vom considera că susținerea unor astfel de evenimente este o cheltuială inutilă. Dezbaterea este la început. Va trebui să vedem cum putem transforma intenții bune în măsuri concrete.