Editia de anul acesta a Târgului de carte Bookfest a confirmat, odata în plus, tendintele vizibile în ultimii ani pe piata de carte din tara noastra, facând astfel posibila o discutie despre o strategie a cartii.
Dar, mai întâi, se cade sa ne punem întrebarea: e necesara o asemenea strategie?
Cartea româneasca o duce bine… sau nu chiar?
Aparentele ne-ar spune ca nu. De exemplu, în materie de carte pe suport de hârtie, stam bine la nivelul numarului de titluri care apar anual, atât titluri originale, cât si traduceri. Critica literara, la rândul ei, ne asigura ca literatura nu trece printr-o criza, dimpotriva: apar scriitori tineri, se publica pe tot cuprinsul tarii, se creeaza centre editoriale în localitati care pâna acum nu existasera pe harta literaturii române. Cititorii au permanent la dispozitie, la târguri de carte si în librarii (ba chiar si la chioscurile de ziare), zeci si zeci de titluri interesante.
La prima vedere, deci, s-ar zice ca stam bine si ca o strategie pentru carte nu ar fi urgenta. Din pacate, însa, în realitate nu stam deloc la fel de bine. În special trei probleme greveaza existenta cartii în România, cu efecte foarte grave la nivelul culturii, educatiei si moralei publice si private.
În primul rând, tirajele. Tirajul total al cartilor tiparite în România este mai mic decât cel din Finlanda, de exemplu. Finlanda are doar 5 milioane de locuitori, iar noi, între 18 si 19 milioane, adica de aproape 4 ori mai mult. Tirajul mediu al unei carti bune a unui autor român cunoscut este de 300-500 de exemplare: e ridicol. Este mai putin decât numarul bibliotecilor publice din tara! Aceasta arata ca, de fapt, agitatia pe care o sesizam la cele doua târguri principale de carte, Bookfest si Gaudeamus, este artificiala si ascunde o adevarata prabusire a editurii si a popularitatii cuvântului tiparit.
În al doilea rând, circulatia cartii. La Bookfest am vazut carti si edituri foarte bune, dar pe care nu le poti gasi în nicio librarie din Bucuresti (nici macar în librariile virtuale!), caci sunt din Iasi, Cluj, Bistrita, Constanta sau Oradea. Este ciudat ca nimeni nu se scandalizeaza de aceasta fracturare a pietei de carte, care face sa existe mai multe literaturi române: una la Bucuresti, alta la Cluj, alta la Craiova si cu totul alta la Caransebes. Cred ca trebuie sa reflectam la consecintele culturale si identitare nocive ale acestei fracturi si, de vreme ce de doua decenii piata libera si întreprinzatorii privati nu reusesc sa o rezolve, este momentul ca statul, prin Ministerul Culturii, sa preia initiativa.
Situatia are si un revers: cartea tiparita la Bucuresti nu mai ajunge la Mizil, Tecuci sau Dumbraveni, pentru ca în majoritatea localitatilor medii si mici din tara nu mai exista nicio librarie, nici macar sub forma unui modest stand într-o papetarie sau într-un magazin universal. Situatia este vexanta pentru populatia României care are nesansa de a trai în asemenea localitati, chiar daca aceasta îsi achita onest toate obligatiile fata de statul român, la fel ca bucurestenii, iesenii ori clujenii. Statul român nu se mai achita, însa, de ani buni de obligatia de a le satisface nevoile spirituale. Cum situatia este rezultatul actiunii, neîngradite de nimeni, a pietei libere, e limpede, iarasi, ca statul trebuie sa intervina, în primul rând pentru ca, asa cum spuneam, are si mijloacele, si obligatia constitutionala de a o face.
Cititori scindati, biblioteci moarte
Un corolar al acestei duble fracturi se regaseste la nivelul bibliotecilor. Aparent, chiar daca s-au închis multe biblioteci publice – în state ca Franta, dimpotriva, ele prospera –, la suprafata, stam destul bine: raportat la populatie, numarul lor este decent. Din pacate, daca trecem de suprafata, coborând catre adevar, majoritatea acestor biblioteci, în cazul fericit în care continua sa functioneze normal si nu doar pe hârtie, sunt biblioteci moarte. Pentru ca sunt inactive: de mai bine de douazeci de ani, nu au mai cumparat mai mult de 20-50 de carti noi pe ani, din noianul de aparitii pe care le vedem în standurile de la Bookfest sau în librariile bucurestene. Imaginea culturii române actuale este, în aceste biblioteci, complet falsificata, din cauza nereprezentativitatii si putinatatii achizitiilor. Un tânar care ar dori ca, în contul impozitelor pe care le platesc parintii sai, sa se puna la punct cu literatura româna actuala citind la o biblioteca publica dintr-un orasel de provincie ar avea parte de o imagine complet falsa.
În al treilea rând, în special târgurile Bookfest si Gaudeamus evidentiaza ca si la nivelul cumparatorului de carte s-a produs aceeasi fractura ca în societate. Pentru 20% dintre vizitatori care pleaca de la Romexpo cu bratele pline de carti bune (câteodata si scumpe), sunt 80% dintre vizitatori care ies cu câte o carticica amarâta luata de la reduceri, dupa ce au privit cu jind muntii de carti pe care nu si le-au putut primite. Nu numai tirajul si distributia cartii sunt în colaps, dar preturile urca, în acelasi timp, la cer. Cum si acesta este rezultatul actiunii pietei libere, e limpede ca piata nu poate corecta situatia si e din nou nevoie de interventia statului. Care nu prin subventii, ci prin politici publice inteligente si transparente – modele avem în multe tari europene, si în special în Franta – poate ajuta la reasezarea pretului cartii, astfel încât sa fie ajutat si editorul sa tipareasca tiraje mai mari, si distribuitorul sa vânda mai mult, si cumparatorul sa cumpere.
Sper sa nu mi se aduca argumentul superficial si, iertata fie-mi franchetea, semidoct al previzibilei morti a Galaxiei Gutenberg, înlocuita de Galaxiile Bill Gates si Steve Jobs. Nu numai la totalul tirajelor tiparite România sta sub Finlanda, ci si la nivelul vânzarilor de carte pe suport digital! Ba chiar stam, comparativ, mult mai prost la acest capitol decât la cel al cartii pe suport de hârtie. Aceasta deoarece, deocamdata, circa jumatate din populatia tarii, spune Eurostat, înca nu a deschis un calculator si nici nu a accesat vreo aplicatie de carte digitala pe smartphone.
De altfel, nicaieri în lume aparitia cartii digitale nu a dus la disparitia celei pe hârtie. În tari precum SUA, Marea Britanie, Franta, Germania sau Olanda, foarte avansate în materie de utilizare a IT-ului de catre cetateanul obisnuit (si în raport cu care România se afla daca nu în epoca de piatra, atunci cel mult în Antichitate!), statisticile arata ca productia si vânzarea de carte pe suport de hârtie nu a scazut în mod îngrijorator. Dimpotriva, se pare ca, pe de-o parte, cine citeste pe e-book citeste si pe hârtie, iar mijloacele electronice au creat un nou segment de public pentru carte, care, anterior e-book-ului si smartphone-ului, nu citea deloc.
Revenind: cartea pe suport de hârtie este înca departe de a-si pierde suprematia în România, iar criza ei nu se datoreaza avansului prodigios al cartii electronice. Daca ar fi fost asa, acest articol nu ar mai fi fost scris, pentru ca e indiferent pe ce suport citesti, atâta timp cât citesti si nu asculti manele.
O strategie pentru cartea româneasca
Criza cartii este provocata de altceva: de absenta oricaror politici culturale menite sa îi reglementeze existenta si dezvoltarea. Abandonarea (fireasca si necesara) a politicilor de dinainte de 1989, inadecvate în contextul unei societati democratice si pluraliste, nu a dus la aparitia unor politici noi. Pur si simplu, statul, prin institutiile sale menite sa guverneze cultura – de la ministerul de resort si Parlament si pâna la Finante – a renuntat la a-si mai îndeplini menirea constitutionala de a face posibila viata spirituala a cetatenilor sai.
Nu are rost sa cautam acum vinovatii si sa stabilim pe cine trebuie sa blamam pentru asta. Dupa cum este evident ca toate guvernarile au pus umarul la demolarea politicii culturale a statului, tot atât de evident este si ca în unele dintre guvernari s-a mai încercat câte ceva în favoarea cartii, iar în altele, dimpotriva, s-au luat masuri care au agravat situatia, în loc sa o usureze.
Nu ma refer aici în primul rând la fonduri, la procentul ridicol din PIB pe care Parlamentul îl aloca Ministerului Culturii, cel mai mic din UE si mult mai mic, procentual si în valoare absoluta, decât aloca state sarace ca Nigeria sau Irak. Mie îmi este limpede, desi sunt social-democrat, ca subventionarea clasica a cartii nu mai poate constitui o solutie. Nu sunt suficienti bani pentru toti si nu se pot stabili criterii care sa nu nedreptateasca pe nimeni. În plus, subventia, chiar daca ar deveni efectiva (iar nu simbolica, asa cum e azi), ar introduce un virus în sistemul editorial, în care exista edituri puternice, care nu au nevoie de subventii, ci de politici publice menite sa aboleasca anomaliile care fac ca, azi, cartea din România sa fie scumpa, sa nu circule si sa contribuie la polarizarea informationala a populatiei.
Ce-ar trebui sa contina acest pachet de politici publice? În opinia mea, putem începe cu o lege pentru sprijinirea înfiintarii de librarii, prin stimularea tinerilor dornici sa deschida o astfel de afacere: credite garantate de stat, localuri preferentiale de la administratia locala, TVA redus pe tranzactii si diminuari ale fiscalitatii (mai ales a celei locale, spre a degreva bugetul central si a stimula deschiderea de librarii acolo unde nu mai exista niciuna). Apoi, diminuarea si chiar eliminarea TVA la operatiunile de tiparire si distributie, pornind de la culegere si machetare si terminând cu vânzarea propriu-zisa. În al treilea rând, o reala relaxare fiscala pentru categoriile de profesionisti carora cartea le este unealta de lucru, care ar putea primi scutiri de impozite la nivelul sumelor platite de ei pentru cumpararea de carte noua. În al patrulea rând, revizuirea totala a politicilor în domeniul bibliotecii publice, care în România nu îsi mai îndeplineste rolul de principal motor al pietei de carte. În sfârsit, o lege de garantii, care sa îi oblige pe toti participantii la lantul editorial sa mentina preturile la niste niveluri acceptabile în raport cu puterea de cumparare; nu prin ingerinta statului în piata, ci prin niste bareme minime si maxime, a caror respectare sa activeze privilegiile stabilite prin masurile anterioare si care sa stimuleze competitivitatea si performanta în domeniu.
Ramâne de vazut daca suntem o tara cu oarecari pretentii de civilizatie sau daca ne multumim, de doua ori pe an, cu forfota celor doua târguri prin care cartea româneasca da iluzia ca supravietuieste.