Ma asteptam ca grava criza în care se afla Grecia sa dea nastere unor comentarii de tipul „de vina e ortodoxia“. Pentru ca, pâna ca România sa devina membra a comunitatii euro-atlantice, au auzit destule voci care faceau cu ou si cu otet ortodoxia noastra, pe motiv ca din cauza ei nu putem intra în Europa. Sunt, de asemenea, destui care pun înapoierea sud-estului Europei nu pe seama sutelor de ani de jug otoman sau a jumatatii de secol de comunism, ci tot a bietei ortodoxii, vinovata – în opinia acestor oameni – de toate relele pamântului, de la lene la conservatorism.
Ca unul care cunoaste destul de bine Grecia, pot afirma ca sunt cu totul altele cauzele situatiei dramatice în care se afla aceasta tara. Ortodoxia a fost, dimpotriva, o sansa în aceasta criza grava a statului.
Mai întâi, ca sa nu ne pierdem uzul ratiunii, sa recapitulam câteva fapte care sunt îndeobste uitate atunci când se vorbeste despre criza Greciei. Primul: nu Grecia a provocat criza. Impozitele neplatite si evaziunea fiscala dintr-o tara de cca 10 milioane de locuitori nu aveau cum sa provoace falimentul sutelor de banci din SUA, al lui General Motors si Chrysler si nici criza financiara mondiala. Acestea au fost provocate atât de acumularea a zeci de ani în care Occidentul, sub pretextul razboiul ideologic, s-a dezvoltat pe bani fictivi, cât si din cauza lacomiei dezlantuite a capitalismului salbatic din sectorul financiar-bancar mondial. Sistem în care Grecia, ca si celelalte state de confesiune ortodoxa, joaca un rol cu totul minor.
Al doilea fapt: Grecia nu a fost singurul stat european salvat de la faliment. Au mai fost în situatii similare Islanda si Irlanda, iar acum sunt Portugalia, Spania, Italia si Cipru. Primul stat, Islanda, este protestant, urmatoarele trei sunt catolice, iar Ciprul e ortodox. Salvarea Islandei si Irlandei a fost mai simpla decât a Greciei din cauza dimensiunilor reduse ale celor doua state. Salvarea Portugaliei, Spaniei si Italiei se face cu mai putin dramatism deoarece ea survine dupa cea a Greciei, multele greseli comise de Bruxelles în cazul Eladei fiind acum evitate. De asemenea, mijloacele puse în joc pentru salvarea Italiei si a Spaniei au fost de categorie grea, deoarece prabusirea unei tari de o asemenea dimensiune si greutate în concertul mondial ar fi însemnat cu adevarat destramarea zonei euro si chiar a Uniunii Europene. Grecia a nimerit pur si simplu într-o conjunctura absolut nefericita.
Ma amuza când citesc, în special în presa noastra, comentarii despre cât sunt grecii de lenesi si mai ales despre cum evaziunea fiscala a dus la prabusirea economiei elene. Ma amuza, pentru ca, fara sa fiu tare la matematica, organismele internationale au împrumutat Grecia, de la începutul programului de salvare, cu cca 150 de miliarde de euro, iar suma la care se va ajunge la finalul programului de salvare va fi de circa 220 de miliarde de euro. Suma care depaseste PIB-ul tarii. Orice elev la un liceu economic stie ca taxele si impozitele nu pot depasi PIB-ul, caci ele reprezinta un procent variabil din acesta. Este limpede, deci, ca, oricât de mare ar fi evaziunea fiscala (probabil ca mai mare decât în statele nordice, dar nicidecum atât de mare cât se scrie în presa), nu ea e cauza crizei din Grecia.
În realitate, Grecia a fost o tara mintita timp de trei decenii. A fost împinsa sa adere la Piata Comuna în 1981, când de fapt – dupa anii de razboi, ocupatie germana, razboi civil si dictatura – nu era înca pregatita. În temeiul regulilor comunitare, a fost silita sa-si reduca industria si agricultura, pescuitul si transporturile, primind în schimb promisiunea fondurilor nerambursabile. Pe care le-a primit exclusiv pentru dezvoltarea infrastructurii si pentru cultura.
Cum transporturile maritime, una dintre ramurile de baza ale economiei grecesti, se afla într-un declin natural peste tot pe glob (declin care atrage declinul siderurgiei si al constructiilor de masini), ar fi trebuit ca statul elen sa dezvolte industrii alternative, cum ar fi energia solara si eoliana sau industriile hi-tech. În schimb, birocratii de la Bruxelles i-au împins pe greci, timp de trei decenii, în mirajul ca se pot dezvolta numai din turism si servicii. Enormele deficite mostenite, ca si decalajul fata de statele dezvoltate din Occident, au fost acoperite artificial prin bani fictivi. Bruxelles-ul a încurajat discret Atena sa contracteze mari împrumuturi pentru acoperirea deficitelor si, simultan, pentru a nu prezenta bugete peste deficitul canonic de 3%, sa joace pe pietele financiare prin fonduri suverane, iar câstigurile virtuale de aici sa fie incluse în PIB, pe post de câstiguri reale.
Când a izbucnit criza, creditele au încetat, pietele financiare s-au restrâns dramatic, iar Grecia a fost aruncata în bratele creditorilor. Cele 220 de miliarde de euro împrumutati, desi vor fi platite de greci în mare parte, nu au mers si nu vor merge nici de-acum încolo catre consumul elen, ci catre bancile creditoare.
Mai exista si un aspect ascuns al crizei Greciei. Cu banii din impozitele neplatite statului elen, grecii nu si-au cumparat masini si iahturi grecesti, caci Elada, urmare a întelepciunii economice bruxelleze, nu are o industrie de automobile sau de iahturi. Si-au cumparat Mercedes si BMW, deci Germania nu subventioneaza, de fapt, Grecia atunci când o împrumuta pentru a depasi criza, ci se subventioneaza pe sine.
În aceasta situatie, în care autorii crizei au gasit cu mult cinism în Grecia un tap ispasitor, grecii s-au comportat mult mai bine decât credeau unii, iar ortodoxia lor a jucat un rol esential. „Primitivii“ greci, „lenesi“ si „evazionisti“, au dat dovada de un simt civic pe lânga care alte popoare, pretins civilizate, ar trebui sa roseasca. Închipuiti-va ca, brusc, ar scadea venitul mediu la jumatate în Statele Unite, unde o mare parte din populatie este si înarmata: ar fi un dezastru pe lânga care scenele de cosmar din New Orleans, din 2005, ar fi o bagatela. Grecii au manifestat cu energie, si-au aparat drepturile câstigate în timp si nu s-au lasat batjocoriti. Când manifestatiile n-au mai fost suficiente, s-au organizat astfel încât sa faca fata crizei. De la simpla caritate si pâna la asociatii civice care dau de mâncare saracilor, o multime de initiative civice au aparut peste tot, pentru ca oamenii care se resimt de pe urma prabusirii economice sa nu se simta abandonati si condamnati. Oricine a vizitat recent Elada a vazut, pe lânga semnele evidente ale saraciei, si semnele la fel de evidente ale demnitatii, ale refuzului de a accepta pasiv mizeria. Solidaritatea grecilor este admirabila, decurgând, fara doar si poate, din umanismul si spiritul comunitar al ortodoxiei.
Biserica elena, la rândul ei, desi a fost si ea afectata de criza, a intervenit imediat si si-a pus resursele la dispozitia credinciosilor. (În Cipru, Biserica si-a pus averea la dispozitia statului, atât pentru a fi utilizata ca atare, cât si ca garantie pentru împrumuturile guvernamentale). Pe lânga biserici si în parohii functioneaza centre de ajutor social, de consiliere, se ofera sprijin moral si chiar material. Pe fondul crizei mass-media si al confuziei pe care aceasta a indus-o populatiei, Biserica si-a reluat chiar si vechiul rol, de Agora adevarata si mass-media, una care îi încurajeaza si îi îndruma pe oameni pe calea cea dreapta, nu care îi înfricoseaza si îi demoralizeaza. Politologii de la Atena apreciaza ca Biserica si Armata reprezinta, la ora actuala, pilonii de sprijin ai democratiei elene si ai valorilor europene în Grecia. Nu capitalismul, din pacate.
Ortodoxia Greciei a mai jucat si un alt fel de rol în aceasta criza grava prin care trece statul. Ea a oferit elenilor identitatea pe care politicile de salvare ale Bruxelles-ului le-o refuzau. Amintindu-le care este sensul vietii, care este istoria lor, care le sunt realizarile si nereusitele din trecut, ortodoxia a reprezentat un balon de oxigen din punct de vedere moral. Nu spun ca alte confesiuni, si în primul rând catolicismul, n-ar fi facut acelasi lucru. Crestinismul autentic este, înainte de toate, identitate individuala si colectiva. Dar ortodoxia, departe de a fi o frâna în calea eforturilor Greciei de a iesi la liman, a fost un sprijin puternic. Mai important decât toate miliardele europene, care vor fi oricum restituite de fiecare cetatean grec, de urmasii lui si, vorba lui Stefan cel Mare, de urmasii urmasilor lui. Caci, spre deosebire de comorile grecesti de pe Pamânt, care sunt perisabile, cele grecesti din Ceruri sunt eterne.
N-am scris toate acestea pentru a apara ortodoxia greaca sau ortodoxia în general, caci acestea au aparatori infinit mai puternici decât mine. Ci pentru ca sper ca odata si-odata sa începem sa discutam cu adevarat despre relatia dintre stat si religie. Dar, mai ales, pentru ca sper sa înceteze culpabilizarea anumitor popoare pe motive confesionale. Confesiunea este un fapt individual, iar statul este laic. Însa pretentia ca Biserica sa renunte la toate drepturile si îndatoririle sale este la fel de aberanta ca si aceea ca Biserica sa fie atotputernica.
Pâna atunci, eu sunt optimist în ce priveste redresarea Greciei. Sunt constient ca doamna Angela Merkel nu întelege cum s-ar putea redresa aceasta tara, dar deasupra doamnei Merkel, din fericire, este Unul care întelege…