Noua reprezentatie de balci a lui Traian Basescu – ma refer la scandalul stenogramelor – a scos din nou in evidenta logica politica a acestuia si, mai ales, bazele actiunilor sale.
N-am sa ma opresc prea mult asupra caracterului insultator (pentru Opozitie) si jignitor (pentru institutia prezidentiala) al „ofertei“ facute de Basescu lui Victor Ponta, de a prelua, chipurile, sefia guvernului. A fost doar o golaneala a cuiva care n-a reusit nici in somn sa se ridice la inaltimea functiei pe care o ocupa, si pe care Opozitia a tratat-o asa cum merita: ca pe o golaneala, pe care un om decent nu o poate lua in serios.
Grav e altceva: si anume, ca Basescu chiar crede ca el este cel care decide cine guverneaza, iar nu Parlamentul. Facuta in deradere, in dispretul gravitatii situatiei politice si economice din tara, propunerea evidentiaza, totusi, nu numai convingerea asa-zisului sef al statului ca se afla deasupra legii, ci si vointa sa de a continua si pe mai departe cu aceeasi logica. De unde, fireste, intrebarea: pe ce se bazeaza?
Raspunsul e simplu: pe langa un urias aparat administrativ-guvernamental, scapat de sub control, pe langa subordonarea organelor de cercetare penala, pe langa unele servicii care ii fac mai multe… servicii decat permite legea, Basescu se bazeaza pe un adevarat stalp al regimului. Este vorba de Curtea Constitutionala.
Fac parte dintre cei care sustin ca trebuie sa respectam institutiile si, in general, sa nu acceptam comportamente de genul celor care, pretinzand ca lupta impotriva coruptiei sau ca modernizeaza Romania, desfiinteaza sau golesc de continut institutii vechi de un secol si jumatate. Problema cu Curtea Constitutionala, insa, este ca aceasta institutie a inceput sa joace un rol politic nefast, intr-o masura neingaduita de regulile democratice. Si ca avem, de fapt, de-a face cu o institutie complet scapata de sub controlul democratic, care a capatat o pondere maladiv de mare in viata politica. Acolo unde, de fapt, nu avea ce sa caute.
Stiu ca in componenta Curtii intra niste juristi care zambesc cu superioritate atunci cand un profan se amesteca si comenteaza deciziile lor. Acestia nu sesizeaza ca, dincolo de interpretarea savanta a prevederilor constitutionale, deciziile pe care le-au luat pana acum se bat cap in cap si, de asemenea, ca pozitionarea Curtii in ansamblul puterilor statului a devenit nefireasca, deoarece contrazice teoria democratica a acestor puteri.
Basescu toarna ca o flasneta, in esenta, urmatoarele: 1) USL nu va primi investitura guvernamentala decat daca obtine 51% la alegeri, si 2) USL nu va primi aceasta investitura decat daca unul dintre partidele care o alcatuiesc va obtine 51% la alegeri, deoarece Constitutia vorbeste de partide, nu de aliante electorale. Ambele afirmatii, se observa, se bazeaza pe interpretarea Legii fundamentale, deci pe votul prezumtiv al Curtii Constitutionale, care a mai fost solicitata in acest sens si cu alte ocazii, in timpul regimului Basescu.
Prima dintre cele doua pietre de temelie ale „strategiei“ lui Basescu se sprijina pe o interpretare integral abuziva a Constitutiei. Aceasta spune ca presedintele este obligat sa ofere mandatul liderului partidului castigator in alegeri. Legea fundamentala nu vorbeste de nici un procent, e drept, numai ca, in practica democratica romaneasca si europeana, nu exista nici un dubiu asupra continutului notiunii de castigator. Care este partidul care obtine cel mai mare numar de mandate in parlament, si nu altul. Nu altfel a procedat Basescu in 2008, cand, dupa ce a reusit sa scoata un mandat in plus pentru PDL, a dat acestui partid misiunea formarii guvernului. Acum pretinde altceva: e in spiritul dintotdeauna al lui Basescu (care pleaca in cinci minute, va amintiti…), dar este oare si in spiritul legii?
Curtea Constitutionala tace masiv, deocamdata, desi ar putea – eu zic ca ar avea chiar obligatia constitutionala – de a interveni si a clarifica, odata pentru totdeauna, acest aspect. Intrucat se afla in fata unei imixtiuni a sefului statului in lupta politica, interzisa de lege, si, in plus, o imixtiune realizata pe baza interpretarii Constitutiei. Daca onorata Curte considera ca nu e necesar sa intervina nici macar acum, atunci inseamna ca aceasta institutie e, de fapt, inutila.
Cea de-a doua piatra de temelie a „strategiei“ lui Basescu e, inainte de toate, intr-o evidenta si absurda contradictie fata de prima, pe care, daca in mintea lui Zeus ar exista o urma de logica, o si anuleaza. Iarasi, avem de-a face cu o interpretare a Constitutiei de catre una dintre institutiile fundamentale ale statului, Presedintia, in scopul de a influenta lupta politica. Acest din urma scop este probat de un recent sondaj IRES, care arata ca romanii il considera pe presedinte drept cel mai puternic actor pe scena politica. Fapt care este in contradictie cu caracterul semi-prezidential al statului roman, in care Parlamentul (si expresia sa executiva, Guvernul) si Presedintia ar trebui sa isi imparta echitabil si armonios competentele. Nu numai ca distinsa Curte Constitutionala nu sesizeaza faptul ca una dintre institutii a dezechilibrat raporturile institutionale din politica romaneasca, fapt care constituie in sine o grava incalcare a Constitutiei. Dar continua sa taca, vinovat, atunci cand aceeasi institutie se foloseste din nou de Legea fundamentala, spre a influenta raporturile electorale.
Caci nu e nevoie de nici un fel de cunostinte juridice pentru a spulbera convingerea lui Basescu ca, spre a primi guvernarea, USL ar trebui sa fie un partid, nu o alianta. O asemenea idee ar putea trece, eventual, prin mintea sprintara a marelui jurist Elena Udrea, dar se loveste, din pacate, de o evidenta: in 2004, acelasi Basescu a procedat cu totul altfel. Adica a acordat mandatul de formare a guvernului liderului unei aliante, nu unui partid, desi nici alianta, nici vreunul din partidele care o alcatuiau nu obtinusera 51%. De vreme ce exista acest precedent, ma tem ca nu mai e cazul sa ascultam opinii savante in favoarea intentiei lui Basescu. Caci un principiu de drept pe care il stiu pana si profanii este ca, in acest domeniu, este interzis dublul standard. Nu se poate ca doua spete identice sa primeasca doua solutii diferite.
Iata de ce spun ca, dupa alegerile generale de anul acesta, este cazul sa regandim nu numai atributiile si obligatiile Presedintiei, ci si pe cele ale Curtii Constitutionale. Aceasta din urma isi permite sa faca tot ceea ce face – solutii discutabile, taceri vinovate – nu pentru ca judecatorii ei sunt santajati cu dosare (desi e cert ca sunt, cel putin unii). Ci din cauza ca este singura institutie din sistemul nostru de puteri care nu da socoteala nimanui. Separarea si independenta celor trei puteri ar trebui completate de o etica a interdependentei si a functionarii complementare a acestora. Or, noi constatam ca, in timp ce Parlamentul si Guvernul dau socoteala Justitiei, cea mai inalta componenta a Justitiei nu da socoteala nimanui. Faptul ca membrii Curtii sunt alesi politic nu inseamna control, ci politizare. Al carei rezultat este cel de fata: Curtea Constitutionala este alcatuita din judecatori care, in loc sa fie de neatins, sunt santajabili, iar unii sunt relativi din punctul de vedere al competentei juridice.
E cazul sa completam prin legi ordinare acest vacuum, care face ca, in mod nefiresc, o institutie numita sa prevaleze fata de votul cetatenilor. Caci simpla intrebare retorica de ce nu s-a facut asta pana acum? nu este suficienta. Nu s-a facut pana acum, pentru ca sistemul nostru constitutional a fost creat de oameni normali, cu convingeri democratice. Ei nu au crezut ca va mai aparea, dupa 1989, un politician primitiv, cu pulsiuni totalitare, care sa interpreteze cu rea-credinta ceea ce trebuie interpretat cu buna-credinta.
Este momentul, deci, ca si Curtea Constitutionala sa fie pusa in fata unei minime forme de control democratic din partea Parlamentului. Daca sistemul functioneaza pentru serviciile secrete sau pentru armata, nu are de ce sa strice si celui mai inalt for al Justitiei romanesti. Obligatia unui raport anual in fata Parlamentului, urmat de un vot consultativ al Legislativului, i-ar putea trezi pe dnii judecatori din adancul si vinovatul lor somn, fara ca independenta Curtii sa fie incalcata. Somnul lor ii permite lui Basescu sa transforme Constitutia intr-o arma politica partizana si, in consecinta, sa creeze, ca orice somn al constiintei, un monstru.