Am fost bucuros să particip aseară, la Victoria Art Center, la vernisajul expoziției celor 10 artiști nominațizați din România pentru premiul ESSL ART AWARD CEE, premiu ce se impune deja, din 2005, ca o tradiție care are menirea de a oferi oportunități pentru tinerii artiști din cele opt țări participante. Este important și lăudabil că și România se află pe harta ESSL ART AWARD.
Acești ani în care România s-a implicat activ în acest eveniment, au permis desprinderea unor concluzii asupra evoluțiilor artistice. Istoria, retrospecţia, dar şi realitatea actuală şi politica propriei ţări şi relaţia acesteia cu Occidentul sunt aspectele centrale care se regăsesc în lucrările artiştilor nominalizaţi din România. Ceea ce arată, o dată în plus, că tinerii din țara noastră sunt nu numai talentați, ci și implicați în ceea ce îmi place să numesc ”afirmarea prin cultură”. Iar arta a avut mereu de transmis un mesaj social, chiar politic, dincolo de cel estetic. Pentru că nu este în afara lucrurilor, ci în miezul lor.
Faptul că această competiție artistică se desfășoară sub patronajul Muzeului Essl de Artă Contemporană din Klosterneuburg, de lângă Viena, este o garanție în plus a șansei pe care o primesc acum artiștii nominalizați. Muzeul este un simbol arhitectural şi un loc al descoperirii artei contemporane, adăpostind colecția Essl, cea mai importantă colecţie de artă austriacă de după 1945, care pune accent de asemenea şi pe arta internaţională din Europa, SUA, Australia şi Asia. Iar Austria a fost, în timp, un reper cultural pentru centrul și estul Europei.