Sfintele Paști sunt unul din acele momente ale anului când fiecare din noi se întoarce, într-un fel sau altul, acasă.
Cei mai mulți dintre români se întorc la propriu. Dacă sunt plecați în străinătate, la muncă, revin în România, pentru că nicăieri Paștile Domnului nu au gustul de acasă. Dacă sunt orășeni, merg la țară, la părinți, bunici sau alte rude, pentru că doar acolo sărbătoarea are parfumul copilăriei. Chiar și cei care sunt orășeni din tată-n fiu stau acasă și să adună, cu familia, în jurul mesei pascale, ouălor roșii, mielului și cozonacului. După cum arată sondajele, mai mult de trei sferturi dintre cetățenii României petrec Paștile acasă, adică în familie.
Vocația unificatoare a Învierii Domnului, sensul ei adânc de întoarcere la rădăcini, nu trebuie văzut neapărat ca o manifestare a tradiționalismului. Cred, dimpotrivă, că învierea naturii, învierea speranței (pe care Învierea Mântuitorului le cuprinde) nasc o nevoie de spiritualitate și de regăsire a rădăcinilor. Nu poți zbura către înălțimi, dacă nu ai un sol de pe care să te desprinzi și pe care să te întorci. Nu poți gândi viitorul, dacă nu ai un trecut la care să te raportezi și din care să extragi învățăminte și certitudini.
Nici măcar faptul că această reunire a familiei, această întoarcere acasă, are în centru masa pascală nu tulbură înțelesul adânc al sărbătorii. Pentru că masa, la români (ca și la alte popoare latine) are un sens ritualic: bucatele au o semnificație stabilită de secole și o rânduială pe care nimeni nu o pune sub semnul întrebării. Iar masa este tot o formă de celebrare a iubirii față de Dumnezeu, o bucurie de a fi împreună și o formă de a-i mulțumi Atotputernicului pentru bucatele pe care ni le-a dat, ca și pentru că ne-a rânduit această periodică întoarcere acasă și regăsire a familiei, a rădăcinilor.
Tocmai de aceea, caritatea – care este o obligație permanentă – se manifestă mai ales în preajma acestei mari sărbători. Caritatea materială, dar și cea spirituală. A dărui afecțiune, a le spune celor aflați în dificultate că sunt oameni și nu sunt singuri, este la fel de important ca a dărui bucate sau haine.
Să ne bucurăm, așadar, cu toții de minunea Învierii Domnului.
Hristos a înviat!