Pe lumea aceasta, prietenii sunt legați de viață și de moarte, de pasiuni și de vicii, de speranță și de deznădejdi. 31 martie e ziua nașterii și a morții pentru poezia limbii române: Gheorghe Tomozei părăsește această lume de ziua nașterii lui Nichita. Ceea ce destinul leagă, ca o rimă pereche, ține de mințile libere, ziditoare de lumi, universuri care nu se năruie și pentru care Prințul Tom, așa cum îl alinta Nichita, are o rețetă.
O găsiți într-o dezvăluire inedită pentru publicul larg, un aforism sau un „ciob de conversație”: „Ochiul devine foarte repede cabotin”. Cerneala lui Tomozei, care a zgâriat hârtia, pentru a fi reținută de N., descrie o perspectivă asupra lumii: firea poetului-om în afara lui, acolo unde poate fi banal sau fericit, unde poate spera la mult făcând puțin. Dar dacă de fapt nu e așa și „Ochiul care devine cabotin” are ca remediu poezia, acolo unde simți și plătești pentru fiecare sentiment pe care îl porți în inimă? Dacă singurii salvați de la ochiul cabotin sunt chiar poeții, și au fost cei care astăzi, de ziua lor, ne dau cea mai importantă lecție a prieteniei întru viața și întru moarte?
Poetul din Tibet, „Nichita din Nicheea”, și Prințul Tom fac din 31 martie un vis, după cum spune titlul unuia dintre poemele lui Tomozei. E visul la care toți putem aspira, acela de a trăi fericiți ceea ce primim de la prietenii noștri: tandreți, iubiri, speranțe. Mi-au parvenit aceste materiale inedite, care nu au trecut niciodată de vălul intimității și al lumii de sertar, din Arhiva Gheorghe Tomozei, păstrată de Cleopatra Lorințiu.
Din bunăvoința ei, anul acesta, în luna iunie, vom organiza o expoziție cu toate aceste materiale, incluzând manuscrise, scrisori, fotografii, obiecte personale – toate inedite și exclusive- la Târgoviște, la Muzeul Scriitorilor Dâmbovițeni. Voi curatoria această expoziție, cu bucurie că în Dâmbovița, unde Tomozei are rădăcini și unde a învățat, în locurile natale care mă înnobilează și față de care am o datorie culturală, ca Deputat de Dâmbovița, lumea intimă a poetului devine publică. Meritul soției sale, Cleopatra Lorințiu, de a fi păstrat toate aceste colțuri de suflet, care fac ca Prințul Poeziei, Tom, să fie aici, al nostru, e uriaș: vom avea un Tomozei comemorat nu doar în acele zile de 31 martie, în care astrele i-au dat lui Nichita o soartă, și în care Tomozei s-a despărțit de viață.
Tot din cutia marilor biografii, las aici o fotografie în care timpul nu biruise încă, în care Nichita Stănescu și Gh.Tomozei erau împreună, înnobilând cu umor ceea ce ochiul cabotin le mai ivea: era o zi de 31 Martie 1983. Ziua în care sfârșitul lunii martie era doar aniversarea lui Nichita, nu și comemorarea lui Tom.
2 atașamente • Scanat de Gmail