Domnule ministru Ionuț Vulpescu spuneți-ne, în primul rând, câteva cuvinte despre dumneavoastră…
Sunt un om obișnuit, care a făcut niște alegeri. Alegeri care, cred eu, mi se potrivesc, și care, până acum, m-au ajutat pe drumul pe care merg în viață. Sunt un om de stânga. Pentru că așa am fost crescut și asta e ceea ce cred și ce simt: să-mi pese de oameni, de problemele lor, de viața lor. Mi-am făcut ucenicia politică lângă Ion Iliescu și mă consider extrem de norocos. Știu, este o personalitate controversată, i se reproșează destule, dar prea puțini au avut răbdarea să-l asculte și să-l înțeleagă. Este printre puținii politicieni români calificați, cu viziune, cu credință în ceea ce face, care își asumă identitatea. Asta l-a ajutat. Și de asta îmi asum și eu identitatea de stânga, fără ascunzișuri și ambiguități.
Abia acum se construiește cu adevărat o stânga în România. Cu oameni tineri, care au studii de bună calitate, și aici, și în străinătate, care înțeleg cum funcționează o societate normală, care știu rostul și importanța valorilor morale și politice, și care nu vor să se folosească de politică pentru a extrage rente, ci pentru a schimba în bine lucrurile în țara asta.Asta vreau să fac și eu, prin angajamentul meu politic și social, în același timp. Sper să pot construi ceva consistent în interiorul acestui angajament. Ceva pentru oameni, aceia reali, nu aceia din imaginația unora sau altora.
Ați fost numit în fruntea Ministerului Culturii, un minister extrem de important, în urmă cu aproape cinci luni. Care a fost starea de lucruri pe care ați găsit-o în minister și care au fost primele decizii luate ca ministru?
Nu am pretenția să cunosc, în numai cinci luni, un mecanism atât de complex-și nu de puține ori contradictoriu-cum este un minister. Și nici nu vreau să judec munca unor oameni până nu reușesc s-o înțeleg în întregime. Dar, dincolo de asta, dacă un astfel de mecanism funcționează așa cum ne-am dori, sau nu, trebuie să ne gândim la modul în care managementul la vârf funcționează, și știe-sau nu-să ofere o direcție strategică, un plan, celor care lucrează acolo.
O mare problemă -nu doar pentru Ministerul Culturii- a fost schimbarea prea deasă a responsabililor la vârf: miniștri și secretari de stat. Politica își are rațiunile sale. Câtă vreme miniștrii și secretarii de stat reflectă majoritățile guvernamentale și schimbările din sânul lor, nu avem ce comenta. De aceea este important ca anumite obiective care cad în sarcina ministerelor-tuturor ministerelor!-să facă obiectul unui consens politic larg. Asta ar da continuitate și ar oferi predictibilitate acțiunilor la nivel de ministere.
Personal, cred că am obligația să continui acțiunile care au fost începute de predecesorii mei și satisfac ceea ce numim ”interesul public”. Sunt multe lucruri pe care oricine ar fi ministrul Culturii le poate construi. Sunt și destule care trebuie schimbate, dar numai după o analiză serioasă, făcută împreună cu toți cei interesați, inclusiv cu societatea civilă. Nu mi se pare potrivită atitudinea de feudal, de stăpân care dă ordine și ceilalți execută. Democrația nu este tocmai comodă pentru cei cu mentalități totalitare.
Oamenii sunt motivați atunci când știu ce se așteaptă de la ei, iar munca lor este apreciată. Evident, și plătită. Este și asta o problemă, cea a salariilor celor care lucrează în domeniul public. Munca de calitate trebuie răsplătită corect, indiferent de domeniu, public sau privat.
Una peste alta, cea mai bună cale pentru schimbare este evoluția. Acum, concret: cea mai mare problemă a ministerului, în acest moment, este numărul extrem de mare de posturi de management neacoperite. Pentru ele trebuie organizate concursuri, care să ofere stabilitate pe post, și un proiect clar de management instituțiilor respective. Provizoratul diluează răspunderea și permite unora să-și justifice inactivitatea. Sunt și alte probleme, care încep să fie rezolvate, cu ajutorul celor din minister, cu ajutorul premierului și colegilor din Guvern, dar și cu ajutorul sindicatelor și organizațiilor profesionale ale oamenilor de cultură.
Concret, care este strategia dvs. managerială și mai ales care sunt proiectele Ministerului Culturii pe 2015?
Sunt, evident, treburile curente -nu de rutină- care domină munca unui ministru. Trebuie rezolvate tot felul de probleme, care țin de minister, de relația cu celelalte ministere, cu Guvernul, dar și cu Parlamentul. N-am să mă plâng de faptul că sunt mari consumatoare de timp și de nervi. Nicăieri nu este altcumva. Cum spuneam, complexitatea ajunge câteodată să ne domine, să ne copleșească. De asta este important să ierarhizezi corect problemele. Și, în privința asta, am câteva obiective. În primul rând este reușita marilor acțiuni ale Ministerului, de genul Festivalului George Enescu. Pe aceeași treaptă de importanță sunt toate problemele legate de patrimoniu, de protecția și de valorificarea lui. Sunt multe șantiere deschise, uneori este o risipă de resurse, alteori birocrația copleșește. O altă direcție am enunțat-o ceva mai devreme: asigurarea unui management performant în toate instituțiile care țin de autoritatea ministerului.
Asta în privința timpului scurt, să zic. În privința timpului lung, gândirea strategică, imaginarea viitorului, am început o serie de consultări cu unii dintre cei interesați, pentru a degaja direcții de acțiune și domenii de interes, care să facă parte din Strategia Națională privind Cultura. Am vorbit, în legătură cu ea, despre nevoia României de a se afirma prin cultură. Pentru asta este nevoie de educație în domeniu, de democratizarea accesului la cultură, de încurajarea diversității.
În ultimii 25 de ani, fără excepție, toți miniștrii Culturii s-au plâns de subfinanțarea cronică a acestui minister. Din păcate, nici în acest an bugetul Culturii nu arată prea bine. Există riscul ca anumite domenii să rămână subfinanțate?
Eu n-am să mă plâng de asta. Nu pentru că ar fi bani mai mulți. Dar nu realizez nimic dacă mă plâng. Bani mai mulți nu vin doar dacă te plângi. Trebuie să te lupți pentru ei. Amintesc ce este, până la urmă, un ministru: o interfață politică între domeniul pe care îl gestionează și Guvern, respectiv Parlament. Depinde de el cum știe să pledeze cauza domeniului de care răspunde, să determine alocări suficiente pentru a îndeplini măcar angajamentele principale ale domeniului. Și, de ce nu, să caute și alte surse de finanțare. Inclusiv prin inițiative legale, sau prin folosirea altor mecanisme, de tipul parteneriatului public-privat.
Un alt aspect, care merită discutat: în acești 25 de ani, în care culturii nu i s-au alocat suficienți bani, cei alocați au fost corect și eficient folosiți? Pentru că nu de puține ori și banii insuficienți au fost risipiți, cheltuiți după criterii aproximative, ca să zic așa. Buna lor folosire e o resursă importantă pentru cultură. Și nu vorbesc doar așa, ca să spun ceva. Este importantă și analiza eficienței cheltuirii banului public. Nu e vorba despre o abordare contabilă. Este vorba despre maximizarea efectelor pozitive ale cheltuirii banului public.
Cum se pot aduce, domnule ministru, mai mulți bani pentru Cultură? Ați identificat, deja, un sprijin din partea actualei clase politice, a premierului Ponta, în acest sens sau vă bucurați doar de aceeași paletă largă de promisiuni?
Vreau să vă asigur de un lucru: premierul, colegii mei din Guvern, foștii mei colegi din comisiile de specialitate din Parlament, sprijină cultura, și fac gesturi concrete în această direcție, vezi acordarea a două procente din încasările Loteriei Naționale către AFCN, vezi reducerea TVA la 5% pentru cărți, vezi sprijinirea revistelor de cultură.
Nu aș putea acuza ”clasa politică”(orice ar însemna ea!) de lipsă de interes pentru finanțarea culturii. Poate pe unii îi putem acuza de rătăcire față de cultură. Dar nu e nimic neobișnuit asta! E drept că nici nu au văzut cultura ca un domeniu prioritar. Pentru că a dominat un anume tip de gândire: cultura nu aduce profit, în sensul cel mai propriu al cuvântului, și pentru unii nici profit electoral.
Mentalitățile sunt pe cale să se schimbe. Vedem-și înțelegem-și noi cum stau lucrurile în societățile pe care le admirăm și în care am dori să trăim, ce rol joacă actul cultural în acele societăți, ce rol joacă el în dezvoltarea socială. Există o dorință de a face și noi așa ceva, de a scoate cultura din marginalizare, de a-i acorda atenția cuvenită. Și nu mă gândesc doar la bani când spun ”atenția”.
Sunteți un politician tânăr care ați criticat mereu numirile pe criterii politice în funcții cheie în administrația centrală și locală. Ce măsuri veți întreprinde în această direcție la Ministerul Culturii? Sau,mai concret, cum veți reacționa în cazul în care vor exista presiuni la adresa dvs. privind anumite numiri în Ministerul Culturii?
Răspunsul este simplu și clar: nu accept așa ceva. Este bine să separăm lucrurile. Există o foarte mică parte a domeniului, la vârf, unde numirile sunt politice. Ea este bine definită, cunoscută de toți. Acești oameni vin și pleacă odată cu Executivul. Restul posturilor se ocupă prin concurs, după merite. Democrația este și despre merite personale, despre profesionalism în funcția publică.
Care ar trebui să fie rolul statului în administrarea culturii?
Statul nu este administrator al culturii. Este un facilitator-dacă mi se permite acest cuvânt-al actului cultural, ca parte a binelui comun, a interesului public. Cultura nu este un domeniu omogen, nu este o întreprindere, să poată fi ”administrată”. Statul trebuie să gândească strategic, pentru a putea facilita afirmarea tuturor formelor culturale și pentru a le sprijini cu fonduri publice pe acelea considerate esențiale pentru bunul mers al societății. În rest, creatorii sunt autonomi, sunt parteneri, și nu angajați ai statului.
Un interviu realizat de Iulian Badea