Am avut recent onoarea de a publica un dialog cu fostul președinte al României, Ion Iliescu, un om a cărui contribuție la parcursul democratic al țării noastre nu poate fi trecută cu vederea. În interviul pe care l-am avut, președintele Iliescu a subliniat cu o luciditate rar întâlnită problemele actuale ale societății noastre și relația complicată dintre elitele culturale și politice. Această conversație mi-a oferit o perspectivă valoroasă asupra momentelor-cheie din istoria recentă a României, dar și asupra provocărilor prezente.
Un punct esențial pe care l-a subliniat președintele este faptul că, în loc să fie un factor de unificare și progres, elitele culturale și politice au ajuns să fie privite cu antipatie de masele largi. Acest fenomen este rezultatul unei rupturi periculoase între aceste elite și cetățeni. În loc să educe și să inspire, elitele s-au izolat și au creat un „noi și restul”, divizând astfel sfera publică. Această divizare a condus la o democrație tot mai străină de meritocrație și la o indiferență crescândă față de guvernare, reflectată în absenteismul alarmant la vot.
Președintele Iliescu a vorbit, de asemenea, despre necesitatea de a avea o elită culturală implicată în actul de guvernare. El a evocat momente cruciale, cum ar fi „Grupul de la Snagov”, în care elitele culturale și politice au colaborat pentru modernizarea țării și pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană. Din păcate, această cooperare a devenit din ce în ce mai rară. În loc să fie recunoscută și valorizată, meritocrația este astăzi văzută ca o amenințare pentru cei care vor să păstreze puterea doar pentru ei. Fără un dialog constant între elitele culturale și cele politice, România nu poate progresa.
În cadrul discuției noastre, președintele Iliescu a subliniat și necesitatea unui echilibru între democrația reprezentativă și cea critică, între un optimism rațional și o implicare activă în viața publică. „România non-exceselor”, cum a denumit-o domnia sa, este ceea ce ne trebuie pentru a trăi în pace și prosperitate. Însă, fără o conștiință a propriei evoluții și fără lideri care să facă politică pentru comunități și colective, nu pentru o masă impersonală de „români”, nu vom putea depăși polarizările și inegalitățile care ne despart.
Această discuție m-a făcut să reflectez asupra rolului pe care elitele culturale și politice trebuie să-l joace într-o societate modernă, dar și asupra responsabilității fiecăruia dintre noi de a participa activ la construcția democratică a României. Elitele nu trebuie să fie văzute ca un grup izolat, ci ca un motor al schimbării, capabil să educe și să inspire. Numai astfel putem asigura un viitor mai bun pentru fiecare român.