La sfârșitul misiunii sale în România, profesorul Philip Alston, Raportor special pentru sărăcia extremă și drepturile omului al Comitetului Organizației Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului, a publicat un rezumat al constatărilor sale despre situația din România. Raportul trebuie citit cu extremă atenție, mai ales că noul guvern, cel puțin prin componența sa, are toate șansele să agraveze o situație și așa extrem de gravă în materie de sărăcie extremă. Un fragment din Raport este, în esența lui, un semnal de alarmă pentru stânga, pentru PSD, pentru cei care (nu) produc idei pentru partid. Ne place sau nu, noi, la stânga, pierdem bătălia la nivelul ideilor.
Cu scuzele de rigoare pentru că nu traduc fragmentul, din motive de corectă receptare a lui, iată despre ce este vorba: ”The paradox is that Romania has, on the one hand, under the influence of external funders, adopted a plethora of strategies designed to put in place the building blocks for a social democracy, or welfare state. Some of these strategies are excellent and almost all are necessary.But on the other hand, the state’s macro-economic policies seem to signal a rather different orientation. Some of my interlocutors spoke of neo-liberal assumptions aimed at minimizing both taxation rates and social protection, while facilitating wealth generation without regard to redistribution. Instead of social or citizenship rights, the dominant discourse was one of equality of opportunity, as opposed to affirmative action.”
Cu alte cuvinte, afară e vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Teoretic, suntem un stat social. Practic, suntem un eșec al teoriilor neo-liberale, aplicate cu zel și fără milă. Dintr-un soi de complex de inferioritate, și stânga, și dreapta românească, au renunțat în timp, după 1990, la valorile lor, la proiectele lor de societate și de economie, pentru a adera la gândirea unică a neo-liberalismului, din dorința de a face pe plac celor de la care vine recunoașterea internațională. Recunoaștere care vine la pachet cu bani pentru think-tankuri, ce produc idei și politici publice care accentuează sărăcia, distrug coeziunea socială, reduc statul la dimensiunea sa represivă, și atât.
În România ne-am întors vertiginos la tirania gândirii unice. Și, din păcate, stânga a fost parte a acestui proces de anulare a diferențelor, acceptând un experiment neo-liberal dus la extrem. Am subliniat, nu o dată, faptul că ne revine misiunea, ca partid de stânga, de a întări rolul redistributiv al statului, de a combate activ sărăcia, în special sărăcia extremă. În ultimii doi ani am revenit timid la redistribuție, la măsuri mai viguroase de combatere a sărăciei. Ne-au potopit acuzele de ”pomeni electorale”. Din cauza asta am ezitat, și continuăm să ne facem că problema impozitării progresive-pusă în discuție și în Raport-nu există. Fără ea nu avem resurse pentru măsuri active de combatere a sărăciei.
Ca partid, trebuie să producem idei. Dar asta este doar o parte a soluției. Nu sunt suficiente, trebuie să ne și batem pentru ele, să facem un efort susținut de comunicare, într-un mediu puternic ostil nouă. Dar indiferent de cât de mare este ostilitatea, nu avem de ales. Urmează un lung drum al stângii românești către stânga. Și deosebit de dificil, ținând cont de reflexele unei semnificative părți a societății, a cărei gândire a fost condiționată, și asociază ”stânga” cu răul absolut. Fără să realizeze că se bucură, încă, de rezultatele politicilor de stânga, inclusiv de lupta sa pentru democrație, libertate, drepturi egale pentru toți, egalitate de gen, acces universal la educație și la sănătate.
Cel mai mare obstacol în calea bunăstării, în România, îl reprezintă polarizarea sa economică și socială extremă. Ea afectează grav și potențialul de creștere al economiei. Polarizarea este vinovată de calitatea slabă a sistemelor publice de educație și de sănătate. Avem o forță de muncă tot mai slab pregătită, avem tot mai mult abandon școlar, tot mai mulți analfabeți sociali. Lucrurile astea nu vor putea fi îndreptate cu o viziune corporatistă asupra statului. Noi nu cu eventualul guvern de dreapta va trebui să luptăm. Lupta noastră este una cu ideile care stau la baza politicilor publice pe care le va aplica un guvern de dreapta.
Partidul trebuie să-și asume și această luptă. A demonstrat că poate guverna bine, că poate relansa economia. Acum trebuie să demonstreze că poate câștiga și bătălia ideilor, care este o bătălie pentru mintea și sufletul oamenilor.