Am lăsat să treacă puțin timp, înainte de a scrie câteva rânduri despre Michel Rocard, fost prim ministru al Franței, și un om de stânga, acea stângă nemarxistă, care a părut multora ciudată, într-o Franță unde stânga a fost dominată de gândirea marxistă. Nimic rău în asta, până la urmă, doar că, așa cum lăsa de înțeles Michel Rocard, această dominație a gândirii marxiste a închis drumuri și nu a permis construirea de alternative. Asta a dus, până la urmă, la impasul în care este acum stânga franceză. Rocard nu a fost deloc clement, în critica sa, nici cu dreapta franceză, care, la rândul ei, nu a reușit să construiască. Ambele tabere s-au angrenat, cum spunea fostul premier francez, într-o abordare conflictuală a realităților, și au sfârșit prin a agrava crizele.
În ultimul său interviu, publicat în Le Point, face o remarcă extrem de importantă despre liderii politici, și despre ce mai înseamnă ei în momentul de față. Referindu-se la actualul premier, Valls, și la ministrul economiei, Macron, el spune că, din păcate, au fost formați într-un partid rupt de istoria sa, ceea ce trebuie să ne dea de gândit și nouă. De stânga sau de dreapta, partidele sunt purtătoarele unor proiecte, promovează niște modele sociale. Când ești rupt de ele, tot ce îți dă identitate este apelul oportunist la o etichetă.
Relațiile sale cu Francois Mitterand nu au fost dintre cele mai destinse, dimpotrivă. Rivali pentru șefia Partidului Socialist, într-un memorabil Congres, discursul extrem de seducător al lui Mitterand a contat mai mult decât cel al lui, sec, dar plin de substanță, mai ales în planul reformelor economice și sociale, care ar fi trebuit să scoată Franța din gaullism, și s-o aducă mai aproape de realitățile momentului. Rocard nu va uita că a fost învins de un lider venit din afara partidului, care avea carnetul de membru de doar trei luni! Și care, pe deasupra, pentru el era un om de dreapta!
Ceea ce l-a impus pe Rocard în peisajul politic francez a fost viziunea sa despre stânga, despre care s-a spus că ar fi ”a doua stângă”, un soi de social-liberalism, care acum, prin oamenii care i-au îmbrățișat ideile, Valls și Macron, printre alții, este la conducerea țării. O conducere pe care Rocard o găsea prea liberală, prea puțin socială și mult prea autoritară, păcat capital pentru el, adeptul deschiderii și dialogului. Unul dintre citatele care-l reprezintă cel mai bine este ”Economia nu se schimbă prin Decret”, lucru pe care, fără să o spună direct, l-a extins și la politică, și la societate.
Ceea ce l-a scos în evidență pe Rocard, în viața politică franceză, și l-a singularizat, este capacitatea lui de a produce idei, de a medita la viitor. Ca politician, a trăit mereu în viitor, fără a-și uita, sau nega, trecutul, și rădăcinile. Asta i-a asigurat un loc special în amintirea francezilor, și celor care au intrat în contact cu el și cu ideile lui. A marcat epoca sa, și nu este puțin lucru.