Distinși participanți,
Doamnelor și domnilor,
Cu regretul că, de această dată, nu pot participa la manifestările dedicate vieții și operei unuia dintre cei mai străluciți intelectuali ai primei jumătăți a secolului trecut, țin să remarc faptul că ele au devenit o tradiție, și aduc în fața noilor generații opera unui umanist, un veritabil spirit european. Ca ministru al Culturii, ca senator, am contribuit la efortul organizatorilor, cu conștiința că avem o datorie nu doar față de memoria lui Mihail Sebastian, ci și față de moștenirea culturală a României, din care scriitorul, publicistul și umanistul Sebastian este parte cu drepturi depline. Faptul că a fost evreu a făcut efortul lui cu atât mai remarcabil, în contextul vremurilor pe care le-a trăit, și de care nu avem prea multe motive de a fi mândri. Din exercițiul său de gândire reflexivă asupra istoriei recente desprindem datoria de a medita la toate ocurențele tragice ale istoriei ethosului evreiesc nu numai pentru o mai bună înțelegere a trecutului, cât mai ales pentru a evita reluarea unor greșeli fundamentale în evoluția umanității.
Remarcam și cu prilejul precedentelor manifestări dedicate lui, caracterul profund umanist al spiritului lui Mihail Sebastian. Convingerile sale democratice, dăruirea sa pentru cultură și încrederea că arta, creația, pot mântui omul european de „răul secolului”, transpar cu claritate din zeci de articole și eseuri recuperate din paginile revistelor interbelice de către editorii de azi. Pagini pe care un destin nedrept l-a împiedicat pe autor să le introducă, la timpul cuvenit, între copertele unor cărți.
Primul indiciu al preeminenței spiritului umanist în gândirea lui Mihail Sebastian este, cred eu, multilateralitatea preocupărilor culturale în care acesta excelează. Este, pe de-o parte, scriitor, autor al unor romane și piese de teatru care au succes, generează emoții publice și dezbateri și, nu în ultimul rând, se citesc sau se joacă și azi. În al doilea rând, este un excepțional critic literar, unul dintre cei mai buni pe care i-am avut, într-o epocă în care critica literară era un domeniu competitiv, marcat de autorități epistemice care au influențat radical receptările literaturii române.
Activitatea sa literară este încununată, tragic, de Jurnal: o scriere non-fictivă (dar în care se vede vâna de prozator și de portretist moral a autorului), în care toată istoria României dintre 1935-1944 este privită prin ochii acestui intelectual român evreu, format la școala filosofică a lui Nae Ionescu și a cărui generație virează, aproape toată, către extrema dreaptă.
Poate cea mai controversată dimensiune a personalității lui Mihail Sebastian este aceea a publicistului politic. Unul care, se știe, a scris aproape în exclusivitate la ziarul Cuvântul, al mentorului său, Nae Ionescu. Un ziar reputat pentru poziția sa ideologică, unică între cotidianele românești ale deceniilor al treilea și al patrulea, care merge de la dreapta democratică, în primii ani, la extrema dreaptă, în anii din urmă. Sebastian, trebuie spus, nu colaborează la Cuvântul în etapa extremistă, ci mai ales la ziarul încă democratic. Nu e nimic de extremă dreapta în publicistica lui Mihail Sebastian, în pofida încercărilor unora de a dramatiza și a instrumentaliza ceva simplu și firesc: prietenia umană, profundă și reciprocă, dintre Mihail Sebastian și profesorul său, Nae Ionescu.
Publicistica lui Sebastian nu depășește cu un milimetru cadrul democratic, chiar atunci când condamnă (după o analiză lucidă) derapajele democrației românești interbelice. Din această perspectivă, ar fi fost un avantaj pentru societatea românească interbelică dacă am fi avut mai mulți critici ai slăbiciunilor sistemului politic și democratic românesc. Poate că ne-ar fi scutit de experiența extremistă, care a lăsat răni adânci. Și, privind la toate cele ce se petrec acum în politica și în societatea românească, nu ar strica să avem avocați ai democrației de talia lui Sebastian, care să pună în acord vorba cu fapta.
În fine, aș vrea să adaug câteva observații despre poziția lui Mihail Sebastian în dezbaterea identitară în care sunt angrenați, în anii ’30, evreii români. Mai discret și mai puțin combativ decât alții, Sebastian nu se aliniază nici aici pe pozițiile extremelor. Nu este nici comunist, nici asimilist (așa cum în mod eronat s-a afirmat uneori), dar nici sionist revizionist. Asemeni majorității comunității evreiești din România, el optează pentru integrarea în societatea românească, pe care o crede posibilă fără pierderea identității evreiești, prin creație, prin participarea deplină a evreilor la viața socială, economică, politică și culturală românească. Și aici, Mihail Sebastian rămâne rațional, echilibrat și moderat.
Am putea spune că a aparținut acelei atât de dorită și acum clasă de mijloc, care nu se remarcă doar prin relativa bunăstare, cât mai ales prin conștiința faptului că existența ei este strâns legată de existența democrației; o democrație funcțională, conștientă de rolul său. Mihail Sebastian i-a prezentat, prin ceea ce a scris și a făcut, caracteristicile definitorii, în primul rând pe acelea intelectuale. Mai mult decât atât, acestei paradigme democratice, Sebastian i-a arătat adevărata misiune, în spațiul politic: aceea de a feri societatea de tentațiile extremiste, oricare ar fi culoarea, și motivațiile lor. Radicalizarea ei, în interbelic, din motive asupra cărora trebuie să ne aplicăm mai mult, a dus la eșec democratic, și a amenințat proiectul României Mari, care era unul deschis tuturor cetățenilor ei. Radicalizarea a transformat acest proiect într-unul închis, exclusivist, care a cunoscut, în final, epuizarea și colapsul.
Premizele unui eșec democratic se fac simțite și acum. Mihail Sebastian, în remarcabilul său Jurnal, ne arată cum se ticăloșește un sistem. Este cazul să luăm aminte!
Avem în Mihail Sebastian o personalitate culturală de dimensiuni impunătoare și o conștiință bună a României, într-o epocă impură și convulsionată.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Comunicare pe care am transmis-o organizatorilor Festivalului Internațional ”Mihai Sebastian”.