9 mai este una dintre acele zile încărcate de semnificații, cu care nu știm ce să facem, pe care nu știm s-o alegem. Da, e ziua în care România și-a declarat independența de stat, în 1877. Dar cum oscilăm între 9 mai și 10 mai, preferăm să uităm de momentul declarației de independență. Deși el venea în continuarea obiectivelor generației pașoptiste, și ducea la o nouă dimensiune – și viteză – procesul de modernizare, de europenizare, a țării. Sigur, războiul de independență, care a urmat, și a consfințit independența pe câmpul de luptă, ne-a lăsat un gust amar, din cauza aranjamentelor care au urmat, cele de la Congresul de Pace de la Berlin.
9 mai este și ziua în care, în 1945, ia sfârșit cel mai sângeros și mai distrugător război din istoria continentului nostru. L-am început într-o tabără, l-am sfârșit în alta. Am intrat în război cu niște obiective, ni le-am schimbat pe parcurs, la sfârșit ni le-am atins, chiar dacă numai în parte. Ne-a costat, dar nu aveam cum nu plăti, într-un fel sau altul. Am plătit și după aceea, în anii totalitarismului stalinist, și încă mai plătim, prin acele obiective rămase neîmplinite în 1945.
9 mai este și ziua în care, acum 65 de ani, se năștea ceea ce avea să devină actuala Uniune Europeană. Un proiect care a avut un scop declarat: acela de a nu mai permite băile de sânge din cele două războaie mondiale care au însângerat Europa. Și și-a atins scopul. Doar că, acum, proiectul este în criză, a ajuns într-un grav impas. Dacă există înțelepciune, și voință, acest impas poate fi depășit. Inclusiv prin contribuția României. Noi suntem vital interesați în continuitatea proiectului, și în reușita lui.
Oficial, azi am ales să marcăm doar Ziua Europei. Presupunând că ea ține loc și de celelalte două. Nu, nu ține. Trebuie să spunem generațiilor tinere un lucru, care mi se pare definitoriu: anume că, pentru ca România să existe, sute de mii de români au murit. Memoria lor trebuie păstrată, și cinstită. Indiferent cât de tare ne-ar durea unele dintre arsurile istoriei. Apartenența la UE nu ne anulează, ci ne potențează identitatea națională, ne obligă s-o regândim, s-o întărim, s-o facem cunoscută celorlalți.
Suntem români, suntem europeni, ne cinstim înaintașii, și ne gândim la viitor. Toate acestea într-o zi cu trei semnificații, între care nu trebuie să alegem.