Deocamdată nu există o cercetare riguroasă a imaginii evreului în cultura română de azi. Avem doar eminenta carte a lui Andrei Oișteanu, ”Imaginea evreului în cultura română”, care a jucat un rol-cheie în începerea unui salutar proces de deconstruire a prejudecăților cu care operam: atât stereotipurile negative privitoare la evrei, cât și cele pozitive, privitoare la „toleranța” și „deschiderea” față de evrei a spiritului românesc.
Însă cercetarea lui Andrei Oișteanu are o componentă istorică, oprindu-se, de fapt, în fața fenomenului contemporan, pe care tocmai această carte l-a marcat și l-a scos din inerția prejudecăților, așezându-l pe calea cunoașterii raționale.
Am parcurs, în cei peste 25 de ani de la prăbușirea comunismului, un proces de maturizare a întregii societăți, care, în special după aderarea la Uniunea Europeană, a fost din ce în ce mai profund. Am ieșit, în decembrie 1989, dintr-un sistem comunist care, în versiunea sa românească, dusese la paroxism câteva dintre tarele congenitale ale comunismului internațional, ba chiar răsturnase unele dintre premisele acestuia.
Ca orice regim totalitar, comunismul a avut, în toate perioadele și în toate țările afectate, o componentă antisemită, dar în România ultimului deceniu ceaușist, antisemitismul oficial nu mai era nici măcar camuflat.
Față de acea perioadă, a ultimilor ani de comunism și a primilor ani de democrație, astăzi se poate constata că, din fericire, antisemitismul a cunoscut o scădere apreciabilă.
Odată depășite tensiunea și conflictele finalului de regim Ceaușescu, evreii români primesc din nou, pe numeroase căi, recunoașterea pe care o merită. Sunt din nou primiți în Academia Română, sunt premiați pentru cărțile sau expozițiilor lor remarcabile, au din nou acces la conducerea unor importante instituții.
Subliniez că toate acestea nu constituie motive de laudă, ci reprezintă firescul unei societăți în care apartenența etnică n-ar trebui să constituie un motiv de discriminare. Iar noi suntem de-abia la începutul acestui drum, în care trebuie să conștientizăm nu numai faptul că apartenența etnică nu poate fi niciodată un factor de discriminare, ci și pe cel că, zeci de ani, elementul etnic a funcționat, în România, ca element discriminatoriu, punându-și amprenta asupra imaginii evreului român și a sentimentului cu care acesta își trăiește viața în țara sa.
Așadar, sunt pur și simplu mândru să trăiesc într-o cultură în care creează oameni ca Ion Ianoși, Paul Cornea, Radu Cosașu, Andrei Cornea, Andrei Oișteanu, Felicia Waldmann, Medi Wechsler-Dinu, Alexander Hausvater și mulți, mulți alții. Sunt fericit să constat că opera lor se bucură de o unanimă apreciere, contribuind astfel la răspândirea unei imagini pozitive a întregii etnii și, totodată, la demontarea stereotipurilor negative. Același lucru se poate spune și despre alți intelectuali evrei, din toate domeniile de activitate: politică, medicină, finanțe, industrie, economie… Comunitatea evreilor români este impresionant de activă și de creativă, contribuind la progresul României într-un procent mult superior ponderii sale demografice.
