Am arătat de mai multe ori, în ultimele luni de zile, că situația financiară și instituțională a presei culturale din România a devenit foarte gravă. Ne aflăm, din nefericire, foarte aproape de momentul în care mai multe reviste importante, cu vechime de peste 100 de ani și cu merite inestimabile în construirea culturii și a statului modern, își vor înceta definitiv apariția.
Am atras, de asemenea, atenția că se impune intervenția statului, pentru a proteja acest patrimoniu cultural imaterial, care este totodată și ultimul spațiu profesionist de dialog intelectual din țară, în care se manifestă universitari, cercetători, oameni de cultură, ce dezbat teme fundamentale privind trecutul, prezentul și viitorul României.
Reiau apelul către Ministerul Culturii și către administrația centrală și locală, care sunt singurele ce mai pot interveni pentru a opri prăbușirii presei culturale din România. O fac bazându-mă nu numai pe intervențiile recente, în această chestiune, ale Uniunii Scriitorilor, ale domnului Președinte Nicolae Manolescu, ci și pe concluziile la care au ajuns, în cadrul unei dezbateri organizate de către revista Arca din Arad, redactorii-șefi ai mai multor reviste de cultură naționale și regionale. Presa culturală nu poate rezista singură, în condițiile în care rețeaua națională de difuzare de presă nu mai există, firmele private de difuzare nu sunt interesate de aceste publicații necomerciale, iar comisioanele care se percep nu pot fi suportate de către redacțiile acestor reviste. Cum toată presa serioasă din România suferă din cauza deficiențelor în sistemul de difuzare, dar și din cauza unei deculturalizări accentuate a societății românești, e limpede că nu ne putem permite să asistăm la o dispariție a unor reviste de prestigiu și de tradiție, de un nivel calitativ european. Cu atât mai mult cu cât sprijinirea lor nu înseamnă decât un efort bugetar absolut neînsemnat, în raport cu alte cheltuieli care s-au făcut și, din păcate, se vor mai face.
Fără o presă culturală puternică, nu se poate vorbi de o cultură română modernă și nici de o viață culturală în adevăratul înțeles al cuvântului. Trebuie să dăm societății românești un semnal clar de susținere a instituțiilor culturale care au dat României moderne identitate și valoare.