Realitatea ne obligă la o discuție cât mai onestă, deschisă și dincolo de obișnuitele dispute Putere-Opoziție despre implicarea Parlamentului, ca instituție centrală a sistemului politic al democrației românești, în desfășurarea manifestărilor legate de aniversarea Centenarului Marii Uniri. Nu mă refer la adoptarea de legi sau alte acte normative care reglementează diverse acțiuni legate de aniversarea celor o sută de ani de la Marea Unire. Ele sunt doar o parte a acțiunilor legate de eveniment, și aș zice că reprezintă partea mai puțin semnificativă. Mă refer la moderarea unei ample dezbateri publice în societate despre importanța evenimentului și despre necesitatea continuării proiectului unionist, în condițiile procesului de integrare europeană. În opinia mea, Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru celebrarea Centenarului Marii Uniri şi a Războiului pentru Întregirea Neamului este chemată să genereze această dezbatere publică și să o potențeze.
În spațiul public și politic, tema este tratată superficial, cu o lipsă de entuziasm care nu lasă loc de mari speranțe. Istoria națiunii nu ne mai interesează, evenimente care au marcat destinul nostru nu mai au parte nici măcar de atenția acordată unui fapt divers minor. Totul se rezumă la producția de statui, și la întârzierile în fabricarea lor? Nu interesează nici semnificația lor, nici legătura cu evenimentul? Mă tem că nu, pentru că, dacă ar fi să ne intereseze, am fi reușit să finalizăm, în 25 de ani de la lansarea proiectului, Monumentul Unirii de la Alba Iulia. La fel, am fi reușit să finalizăm și Monumentul Unirii de la Arad, care zace de câțiva ani buni într-o curte din județul Călărași.
Politicul și-a ratat, până acum, rolul de organizator al dezbaterii publice. Anul Centenarului ne încurcă, nu știm ce să facem cu el! Este doar un pretext pentru o luptă politică fără orizont, care contribuie esențial la lipsa de entuziasm pentru aniversarea Marii Uniri.
În 1918 Marea Unire n-a fost ceva spontan, o toană de moment, ci finalizarea unui proiect de aproape un secol, proiect potențat de anul revoluționar 1848 și urmărit atât de politicieni, cât și de intelectuali. Nu vrem să știm care au fost consecințele Unirii? Să vedem ce am greșit? Să reținem ce am făcut bine? Să ne asumăm și erorile, și reușitele? Ne vom mulțumi cu o paradă militară, și cu câteva discursuri seci, goale de conținut, prefabricare?
Nu ne interesează ce vom face în viitor? Cum trebuie să arate țara? Cum să facem pentru ca Unirea, ca proiect național, să dăinuiască? Credința că berzei chioare îi face Dumnezeu cuib nu ține loc de proiect de țară. Reușesc doar națiunile care-și planifică viitorul, care gândesc în perspectiva timpului lung, care-și definesc clar obiectivele și care știu să treacă peste disputele inerente oricărei democrații, pentru a atinge acele obiective. Unirea a dăinuit pentru că, indiferent de regimul politic, toți s-au simțit obligați să apere și să consolideze acest proiect. Acum mai există un consens în asumarea acestui proiect, dacă altul nu reușim să generăm. Marea Unire ne-a oferit o temelie pe care să construim. Nu putem lăsa construcția neterminată.
Această Declarație politică este o invitație către toți actorii politici reprezentați în Parlament pentru a construi cadrul unei dezbateri publice legate de Centenarul Unirii și de proiectul de viitor al României. Trebuie să fim conștienți că viitorul țării trece dincolo de ciclurile electorale și de avatarurile politicii pe mize mici.
Declarație politică pe care am susținut-o în Senatul României joi, 3 mai 2018.