Mă tem că nici acum, la 25 de ani la ieșirea din totalitarisme, din care cel mai longeviv a fost totalitarismul comunist, nu ne-am despărțit cu adevărat de ele. Gândirea totalitară, în diverse forme, domină încă spațiul public și, din păcate, structurează instituțiile și modul lor de acțiune. Avem la ce medita. Și este momentul să ne punem serios întrebarea de ce am ajuns în situația asta.
I-am tot acuzat pe cei care vin din comunism că sunt vinovați de asta, că nu înțeleg ce-i aia democrație și cum funcționează ea. Acum vedem că, trăind în comunism, cei mai mulți dintre ei au un mai mare apetit pentru democrație decât generația/generațiile formate în democrație. Poate tocmai pentru că pot face diferența între cele două stări ale unei societăți. Și nu aș vrea să ajungem la concluzia că învățarea democrației trebuie să mai treacă odată printr-un episod totalitar. Ar fi tragic.
Adevărul este că noile generații nu consideră democrația o valoare de bază a societății. Pentru că nu văd întregul din cauza părților. Pentru ei democrația este un soi de ”listă de bucate” într-un restaurant, din care aleg ce le place. Și, de obicei, aleg doar câteva libertăți, precum libertatea de circulație, libertatea de a întreprinde, libertatea de opinie și cam atât. Restul sunt ”junk food” pentru ei, când, de fapt, joacă un rol esențial, pentru că se referă la libertăți politice, la drepturi și obligații fără de care nu există normalitate democratică. Asta spune multe despre felul în care se raportează la realitate. Nu există decât individul, și interesul lui, care este deasupra interesului comun, de fapt, deasupra intereselor celorlalți. Egoismul și intoleranța domină societatea.
Și actuala criză este tot produsul acestei mentalități – și culturi – totalitare. Pentru că actorii ei – cei care au imaginat-o și au pus-o în operă – au acționat egoist, absolutizând interesul propriu și disprețuind interesul celorlalți. Când spun ”ceilalți”, mă refer atât la actori politici, cât și la cetățeni. Această criză ilustrează perfect totalitarismul cu față democrată. Pentru că ea se joacă nu în cadrul definit de Constituție, după regulile de funcționare ale democrației. Ele sunt doar pentru decor. Lucru extrem de grav.
Îmbucurător mi se pare faptul că răspunsul societății la încercarea de a ocoli instituțiile consacrate ale democrației, pentru a se obține un rezultat scontat, a fost unul de respingere a acestui tip de abordare conflictuală, ieșită din gândirea (neo)totalitară. Românii socotesc că interesul comun ar avea de suferit, dacă s-ar impune prin mijloace nedemocratice interesele particulare ale unui actor politic. Nu înseamnă automat o susținere pentru Guvern. Dar este o susținere clară a democrației, ca stare de normalitate a României.
Cu toate astea, totalitarismul cu față democrată este prezent, activ și amenințător. Este și aceasta o luptă de purtat de către aceia care, la stânga sau la dreapta, consideră că au un lucru în comun: respingerea totalitarismului. Liberalismul, ca și social-democrația, au fost, fiecare în felul lor, anti-totalitare, au o istorie comună în acest sens. Nu văd de ce am ignora asta, acum, în România. Avem cu toții o datorie față de cetățeni, și trebuie să ne-o onorăm.