Sâmbătă, în paralel cu marele congres al Opoziţiei, televiziunile de ştiri au transmis imagini şi de la lansarea candidatului UNPR la Primăria Craiova. Nimeni altul decât fostul pesedist şi pedelist, actualmente progresist şi viitor nu-se-ştie-ce, dl Antonie Solomon. Cadrul ales, sala Filarmonicii „Oltenia”, contrasta flagrant cu stilul cazon al UNPR, şi mai ales, cu stilul folcloric-petrecăreţ al edilului craiovean. Pe scenă, de altminteri, ca o autentică insultă la adresa instituţiei-gazdă, s-au perindat mai ales lăutari, unii mai de muzică populară, alţii mai de manele, căci organizaţia de Dolj a UNPR nu prea are politicieni.
Totuşi, la un moment dat, dnii Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu, dând intelectual din cap pe ritmurile orientale de pe scenă, s-au mişcat din poziţiile lor ostăşeşti şi au lăsat să se vadă, în plan secund, cine este adevăratul sponsor al UNPR Craiova. Nimeni altul decât inefabilul domn Gigi Neţoiu. Fost dinamovist, fost miliţian (la UNPR cam toţi sunt „foşti) şi, mai ales, aşa cum îl recunoaşte toată Bănia, groparul Universităţii Craiova.
Căci el, Gigi Neţoiu, nu Mititelu, este adevăratul gropar al emblemei oraşului, şi anume echipa de fotbal Universitatea Craiova. Mititelu nu este decât un accident nefericit, într-un scenariu şi mai nefericit, în care „capul şi începătura relelor”, cum ar spune cronicarul, este Gigi Neţoiu. El a preluat o echipă care se bătea din nou pentru accesul în cupele europene, a vândut-o pe bucăţi (cea mai mare parte, 12 jucători, la Dinamo, căci prima iubire nu se uită) şi a lăsat-o la retrogradare. În acea situaţie, numai tovarăşul lui de aventuri miliţieneşti, Dinel Staicu, o putea prelua, iar retrogradarea era inevitabilă. Odată retrogradată, orice se putea întâmpla. Şi s-a întâmplat Mititelu, consecinţa directă a găurii date de Neţoiu.
Sper că, în ciuda pomenilor şi a chiolhanurilor pentru care este cunoscut Antonie Solomon, craiovenii îşi vor aduce aminte cine este sponsorul local al UNPR. Şi nu vor mai permite ca groparul Universităţii să ajungă din nou să taie şi să spânzure în strălucita Cetate a Banilor. A Banilor Olteniei, nu a banilor negri.