Unitatea creștină și provocările contemporane: Întâlnirea cu Papa Francisc

Cu câteva săptămâni în urmă am avut onoarea de a fi primit de Sanctitatea Sa, Papa Francisc, la Vatican, în calitatea mea de președinte al Adunării Interparlamentare a Ortodoxiei (A.I.O.). Această întrevedere, parte a delegației oficiale Pasqua Together 2025, a marcat un moment important pentru România și pentru întreaga comunitate creștină mondială, în efortul nostru comun de a aduce mai aproape lumea creștină prin celebrarea Paștelui la o dată comună.

Inițiativa de a sărbători Paștele împreună, în 2025, este mai mult decât un simplu proiect simbolic. Ea reprezintă o necesitate într-o lume tot mai divizată de conflicte și provocări. Aducerea împreună a Bisericilor creștine, ca semn de unitate și speranță, are rădăcini adânci în tradițiile noastre și marchează aniversarea a 1700 de ani de la Primul Conciliu de la Niceea. Acest eveniment, din anul 325 d. Hr., a avut un rol fundamental în stabilirea credinței noastre comune și a datei la care sărbătorim Învierea Domnului.

În dialogul avut cu Papa Francisc, am discutat despre provocările majore cu care se confruntă umanitatea: radicalismul religios, războaiele care răvășesc multe colțuri ale lumii și dezastrele naturale, tot mai frecvente din cauza deteriorării mediului. Am subliniat că, în fața acestor provocări, cooperarea între Biserici devine esențială. Valorile creștine, care au stat la baza civilizației europene, sunt astăzi supuse unor presiuni fără precedent. Sub pretextul progresismului, tradițiile noastre sunt puse la îndoială, iar pacea și stabilitatea sunt periclitate de conflicte violente.

În contextul global actual, războiul din Ucraina, tulburările din Orientul Mijlociu și multe alte crize similare din lume ne arată clar că nevoia de dialog și colaborare este mai urgentă ca niciodată. Moartea, distrugerea și suferința au devenit o constantă în viața multor oameni. În fața acestor provocări, am reiterat că A.I.O. va continua să susțină inițiativele menite să aducă pace și înțelegere între popoare, construind pe fundamentul credinței și tradiției creștine.

Un alt subiect major discutat a fost deteriorarea mediului natural. Perturbarea relației dintre umanitate și natură are consecințe dezastruoase. Am pledat în fața Papei Francisc pentru un dialog global creștin în această direcție, pentru a proteja creația lui Dumnezeu și a conserva resursele naturale pentru generațiile viitoare.

Această întâlnire de la Vatican a fost, fără îndoială, un pas important în consolidarea legăturilor dintre Sfântul Scaun și Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Împreună, ne-am angajat să construim un viitor bazat pe înțelegere, respect reciproc și dialog deschis. În acest context, speranța noastră este că aniversarea Primului Conciliu de la Niceea va marca nu doar un moment de reflecție asupra trecutului, ci și un prilej pentru a privi cu optimism spre viitorul comunității creștine.

Propunerea noastră este de a organiza o întâlnire istorică la Niceea, în Bithynia, cu ocazia acestui eveniment aniversar. Prezența Sanctității Sale, Papa Francisc, și a Sanctității Sale, Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, ar putea transforma această reuniune într-un simbol puternic al unității creștine, într-o lume ce are mai mult ca oricând nevoie de credință și speranță.

Mesajul Sanctității Sale, Papa Francisc, în cadrul întâlnirii a fost profund. Papa a subliniat că Paștele nu este sărbătoarea noastră, ci a lui Hristos. Îndemnul său de a nu ne închide în propriile noastre idei sau tradiții, ci de a ne deschide către o înțelegere comună, este un apel pe care toți creștinii ar trebui să-l asculte. Numai prin unitate și solidaritate putem depăși provocările ce ne stau înainte.

Declarație politică din 02.10.2024

Scroll to Top