La finalul anului trecut, statul român, prin Ministerul Culturii și Identității Naționale, a achiziționat Ansamblul Conacului Brătianu – Vila Florica, din Ștefănești, Argeș, prin exercitarea cu succes a dreptului de preemțiune. Un eveniment istoric în felul său, având în vedere că, privind la ultimii 28 de ani, cu dificultate putem găsi alte situații asemănătoare. Iar dacă ne dorim să se repete pe viitor, ar trebui să înțelegem ce anume l-a făcut posibil.
În urmă cu un an, proaspăt numit în funcția de ministru, la realizarea bugetului Ministerului Culturii și Identității Naționale am insistat pentru crearea unui fond special dedicat exercitării dreptului de preemțiune pentru bunuri de patrimoniu. Am obținut, în premieră, 15 milioane de lei: 10 milioane pentru bunuri de patrimoniu imobile și 5 milioane pentru cele mobile. Asta nu fără a întâmpina rezistență din partea unor oameni care judecă lucrurile folosind criterii care nu mai au legătură cu realitatea. Lipsa banilor, alocarea lor după criterii discutabile, când este vorba despre Cultura națională, ne-au împiedicat să facem mai mult în domeniul patrimoniului. Inclusiv să ne exercităm mai des dreptul de preemțiune. Statul trebuie s-o facă mai des de acum înainte.
La scurt timp după aprobarea bugetului și înființarea acestui fond, am avut ocazia de a-l ”pune la lucru” și am decis inițierea procedurii pentru exercitarea dreptului de preemțiune al statului român asupra Vilei Florica, leagănul Brătienilor, un loc în care au fost luate, sau gândite, decizii care au scris istoria României.
Un demers pe care înșiși moștenitorii Brătienilor l-au privit cu scepticism și surprindere, având în vedere că nu era pentru prima oară când notificau ministerul cu privire la intenția de a vinde, iar de fiecare dată răspunsul a fost negativ. În același timp, în Parlament era pe traseu un proiect de lege care ar fi obligat Ministerul Culturii și Identității Naționale să achiziționeze Vila Florica. Un proiect despre care am spus încă de atunci că nu este necesar, iar realitatea ne-a arătat acest lucru: Vila Florica a fost achiziționată fără ca acea lege să fi fost vreodată în vigoare, ba mai mult, a fost declarată neconstituțională. O decizie, de altfel, corectă, care a vizat caracterul legii, și nu subiectul ei.
Cazul Vilei Florica ne învață o lecție extrem de importantă: nu avem nevoie de legi ”cu dedicație” pentru a salva un monument istoric sau altul. Este suficientă aplicarea celor deja existente. Problemele punctuale se pot rezolva prin alocarea sumelor necesare pentru exercitarea dreptului de preemțiune, nu prin legi individuale sau solicitări de introducere în legea bugetului. Iar acest drept este deja prevăzut în Legea nr. 422/2001, pentru monumentele istorice, și în Legea nr. 182/2000, pentru bunurile culturale mobile din categoria tezaur. Doar în acest fel putem oferi stabilitate protejării patrimoniului cultural național, prin intervenţia directă a Statului prin Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. În același timp trebuie să lărgim cadrul legal, pentru a putea coopta administrațiile locale și județene în acest proces de protejare și valorificare a patrimoniului.
Declarație politică susținută în Senatul României miercuri, 07.02.2018