Azi sărbătorim Ziua Internațională a Democrației. O bună ocazie să discutăm despre starea democrației în România și în lume. Mai ales că, indiferent din ce direcție privim la starea unui sistem politic – cert, imperfect, dar de neînlocuit, fără alternative reale și funcționale – ce în ultima vreme este supus atacurilor atât din partea partidelor populiste, cât și din partea celor care învinuiesc sistemul democratic pentru eșecurile în plan economic și social ale unui proces, globalizarea, constatăm o nemulțumire generală legată de performanța sa.
Democrația are un mare avantaj, care o face de preferat oricărui alt sistem de guvernare cunoscut. Și, vai nouă, umanitatea a încercat tot ce se putea încerca, în materie de mecanisme de guvernare. Avantajul despre care vorbesc este faptul că se constituie într-un model deschis, capabil să se supună criticilor și să se schimbe, ori de câte ori slăbiciunile sale o fac să funcționeze dincolo de ceea ce se așteaptă de la ea.
Criza democrației reprezentative este o realitate, care vine din slăbiciunea partidelor politice, în primul rând, dar și din slăbiciunile ”societății civile”, acea contraputere fără de care democrația nu poate funcționa normal. Este drept că, din acest motiv, angajamentul civic al cetățenilor a scăzut, ei s-au îndepărtat atât de partidele politice, cât și de ”societatea civilă”, care a devenit, la rândul ei, o formă cvasi-politică. Este la fel de adevărat că asistăm la o revigorare a spiritului cetățenesc, la tendința de întoarcere a cetățeanului în spațiul public.
Cu toate crizele despre care vorbim, democrația are viitor. Poate nu percepem în întrega sa dimensiune consecința acestui denunț, mai ales dacă judecăm totul prin prisma decepțiilor și frustrărilor noastre actuale în legătură cu democrația. Dar acest viitor îl construim acum, din conștiința faptului că fără democrație ne-ar fi mai rău. Este un bun început. Iar partidele politice au de parcurs drumul dificil al recâștigării încrederii cetățenilor, cum și cetățenii trebuie să apuce pe drumul la fel de aspru al reimplicării în politică. Democrația este, până la urmă, operă colectivă.